Un model istoric pentru orice om politic care-și iubește țara: domnia lui Constantin Brâncoveanu

Posted on 17 octombrie 2021 by Marin Teodora in Cunoaște România, Dezvăluiri // 0 Comments

Dacă ar fi să emitem o judecată corectă asupra performanțelor istorice ale voievozilor români, domnia lui Constantin Brâncoveanu ar înregistra mai multe „puncte” decât cea a lui Ștefan cel Mare, considerat domnitorul cel mai de „top” al istoriei Țărilor Române.

E adevărat că Ștefan a asigurat suveranitatea Moldovei timp de 47 de ani, dar cu prețul a tot atâția ani de războaie sângeroase.

Constantin Brâncoveanu, în schimb, a dat Țării Românești 25 de ani de pace într-o perioadă de maximă conflictualitate între trei imperii: habsburgic, otoman și țarist. Iar Țara Românească (ca și Moldova, de altfel) era între ele.

Domnia lui Constantin Brâncoveanu a marcat în Țara Românească o perioadă de progres economic și cultural-artistic, de inițiative de modernizare a aparatului statal, de reformare a sistemului fiscal.

Brâncoveanu a organizat cancelaria statului în vederea întreținerii raporturilor cu puterile străine. Epoca brâncovenească s-a deschis influențelor occidentale care au început să prevaleze asupra celor orientale.Astfel s-a creat o sinteză originală națională, prin aportul tradiției răsăritene și a celei occidentale.

Principalele direcții ale politicii interne a lui Constantin Brâncoveanu au fost:

întărirea rolului domniei;
reorganizarea sistemului fiscal;
promovarea unor relații strânse cu Moldova și Transilvania.

În ce privește politica externă, Constantin Brâncoveanu a încercat să mențină o politică echilibrată între Imperiul Otoman, căruia îi era vasal, și Sfântul Imperiu Roman (Habsburgic), a cărui expansiune ajunsese până la hotarele Țării Românești (după cucerirea Transilvaniei, recunoscută de Poarta Otomană prin tratatul de pace de la Karlowitz, din 1699).

Însă, în 1709, o conjunctură europeană nefavorabilă și unele greșeli politice ale lui Constantin Brâncoveanu au dus la sfârșitul său tragic și la dezastrul familiei sale. Regele Suediei, Carol al XII-lea, fusese învins la Poltava de către țarul Rusiei, Petru cel Mare.

Armata rusă a intrat pe teritoriul Moldovei, pentru a se lupta cu turcii, aliații lui Carol al XII-lea. Brâncoveanu a încercat să se alieze cu rușii, trimițându-i țarului o scrisoare în care îi promitea că îl va ajuta la aprovizionarea armatei.

Petru cel Mare i-a mulțumit și i-a trimis 300 de pungi cu aur, contravaloarea serviciilor pentru aprovizionarea armatei ruse. Tot în acel timp, turcii îi dăduseră domnia Moldovei lui Dimitrie Cantemir, dușman declarat al familiei Brâncovenilor, cu însărcinarea expresă de a raporta Divanului orice mișcare făcută de Constantin Brâncoveanu.Prim

ul lucru pe care l-a făcut însă Cantemir a fost să se alieze cu țarul. Prudent, Brâncoveanu a încercat să mențină un echilibru între cele două tabere. El și-a adunat oștile în tabăra de la Urlați (județul Prahova), aproape de granița cu Moldova.

În cazul în care rușii ar fi intrat în Țara Românească, s-ar fi aliat cu ei; dacă însă turcii ar fi fost mai rapizi, ar fi rămas de partea acestora.

Planurile i-au fost dejucate chiar de către vărul său, spătarul Toma Cantacuzino, care, împreună cu mai mulți boieri, a trecut în tabăra țarului. Speriat, Brâncoveanu i-a trimis înapoi lui Petru cel Mare cele 300 de pungi, iar turcilor proviziile, contribuind la eșecul militar al țarului, în bătălia de pe Prut (Stănilești, 1711), care s-a văzut nevoit să încheie pace cu turcii.

Deși pe moment Brâncoveanu și-a păstrat tronul, turcii nu i-au iertat încercarea de trădare din 1711. Răzbunarea lor a venit abia după trei ani, în 1714, când Brâncoveanu nici nu mai bănuia că ar mai putea avea dușmani puternici.

Însă, toate rudele lui, Cantacuzinii, care îi sprijiniseră până atunci domnia, se întoarseră de această dată împotriva lui. Deși Brâncoveanu făcuse mari eforturi pentru a-i convinge pe otomani că gestul spătarului Toma Cantacuzino, de a trece de partea rușilor în timpul războiului ruso-turc din 1711, nu exprimase și voința sa, o nouă acuzație s-a adăugat la adresa sa.

Învinuit, după cum spunea cronicarul turc Mehmed Rașid că „adunase multe bogății și arme pentru a se opune și pregăti o răscoală, așteptând ca să-și arate dorința de a domni în chip absolut independent”, Brâncoveanu a fost mazilit în anul 1714.

Împreună cu familia sa, a fost dus la Istanbul și închis la Edicule („Cetatea celor șapte turnuri”), iar toate averile sale i-au fost confiscate. Pe 15 august 1714 a fost executat la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei), precum și cu sfetnicul său Ianache Văcărescu.

În perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu cultura românească a cunoscut o mare înflorire, domnitorul fiind un fervent sprijinitor al culturii. În cei 26 de ani de domnie, Brâncoveanu s-a dovedit un gospodar desăvârșit și bun administrator al avuțiilor țării, instaurând o epocă de prosperitate și de pace.

Domnitorul a inițiat o amplă activitate de construcții religioase și laice, îmbinând armonios în arhitectură, pictură murală și sculptură tradiția autohtonă, stilul neo-bizantin și ideile novatoare ale renascentismului italian într-un nou stil caracteristic, numit „stilul brâncovenesc”.

Denumirea de stil brâncovenesc, sau de artă brâncovenească, este folosită în istoriografia română de artă pentru arhitectura și artele plastice din Țara Românească în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu.

Constantin Brâncoveanu și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Țara Românească, dar și din Transilvania, numele său fiind întâlnit între cele ale donatorilor de la școala românească din Şcheii Brașovului.

S-a înconjurat de personalități de cultură din țară și străinătate, susținând financiar și diplomatic pregătirea tinerei generații de cadre în școlile europene.

În 1689 l-a adus de la Istanbul pe Antim Ivireanul, viitorul mitropolit, sub îndrumarea căruia s-au tipărit numeroase cărți românești, grecești, slave și chiar arabe, turcești și georgiene.

Constantin Brâncoveanu a înființat în 1694 Academia domnească din București, o școală superioară („colegiu public pentru pământeni și străini”) având ca limbă de predare greaca veche, în clădirile de la mănăstirea „Sfântul Sava”.

În paralel cu „Academia de la Sfântul Sava”, funcționau și alte școli, în incinta unor mănăstiri, în care se preda în slavonește și în românește.

Așa au fost școlile de la mănăstirile Sfântul Gheorghe Vechi și Colțea, amândouă în București, care pregăteau dieci pentru cancelariile domnești, preoți și dascăli.

O serie de școli românești existau în orașele țării, în mănăstiri și chiar în mediul rural. În câteva mănăstiri au luat ființă biblioteci, cu lucrări procurate din mari centre culturale din apusul Europei; printre acestea se remarcau biblioteca de la mănăstirea Mărgineni (ctitoria lui Constantin Cantacuzino) și biblioteca mănăstirii Horezu, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu.

Voievodul Constantin Brâncoveanu a rămas în istorie și în conștiința națională și ca un mare ocrotitor al tiparului.

Domnia lui debutează printr-un act de cultură și anume prin apariția Bibliei de la București, prima ediție integrală a Sfintei Scripturi în limba română, operă de mari proporții pentru acel timp (944 pagini format mare, pe două coloane, cu literă măruntă).

Pe lângă tipografia mai veche înființată în 1678 la București de către mitropolitul Varlaam, s-au înființat acum câteva tipografii noi: la Buzău în 1691, prin strădaniile episcopului Mitrofan (un moldovean, fost episcop de Huși), la Snagov în 1694, la Râmnicu Vâlcea în 1705, la Târgoviște în 1708, toate prin osteneala lui Antim Ivireanul care, dintr-un smerit ieromonah, a ajuns să fie ales în 1705 episcop la Râmnic, iar în 1708 mitropolit.S-au tipărit felurite cărți: de slujbă, de teologie, de învățătură, de combatere a catolicismului și calvinismului, toate în limbile română, greacă, slavonă și chiar arabă…

La 20 iunie 1992 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât proslăvirea Sfântului și Binecredinciosului Voievod Constantin Brâncoveanu, pentru faptele sale sfinte și înflorirea vieții spirituale și duhovnicești ortodoxe din Țara Românească. Prăznuirea lui se face pe data de 16 august.

Miron MANEGA

Sursă: CERTITUDINEA