Animismul – credința prin care obiectele, locurile și creaturile posedă toate o esență spirituală distinctă

Ideea animismului a fost dezvoltată de antropologul Sir Edward Tylor prin cartea sa din 1871, Cultura primitivă, în care o definea ca „doctrina generală a sufletelor și a altor ființe spirituale în general”.

Potrivit lui Tylor, animismul include adesea „o idee despre viața și voința care pătrund în natură” o credință că obiectele naturale, altele decât oamenii, au suflete.

Această formulare a fost puțin diferită de cea propusă de Auguste Comte ca „fetișism” dar termenii au acum semnificații distincte.

Pentru Tylor, animismul a reprezentat cea mai veche formă de religie, fiind situat într-un cadru evolutiv al religiei care s-a dezvoltat în etape și care va duce în cele din urmă la respingerea totală a religiei în favoarea raționalității științifice.

Astfel, pentru Tylor, animismul a fost văzut fundamental ca o greșeală, o eroare de bază din care a crescut toată religia. El nu credea că animismul este inerent ilogic, dar a sugerat că acesta a luat naștere din visele și viziunile primilor oameni și, astfel, a fost un sistem rațional.

Cu toate acestea, s-a bazat pe observații eronate, neștiințifice, despre natura realității. Stringer observă că lectura sa despre Cultura primitivă l-a determinat să creadă că Tylor era mult mai simpatic în ceea ce privește populațiile „primitive” decât mulți dintre contemporanii săi și că Tylor nu își exprima nici o convingere că există vreo diferență între capacitățile intelectuale ale oamenilor „sălbatici” și occidentali.

Ideea că a existat odată „o formă universală de religie primitivă” (fie că este etichetată ca animism, totemism sau șamanism) a fost respinsă ca „nesofisticată” și „eronată” de arheologul Timothy Insoll, care a declarat că „înlătură complexitatea, un precondiție a religiei acum, în toate variantele ei”.

Mulți antropologi au încetat să mai folosească termenul de animism, considerându-l prea apropiat de teoria antropologică timpurie și de polemica religioasă.

Cu toate acestea, termenul fusese revendicat și de grupurile religioase – și anume comunitățile indigene și credincioșii naturii – care au considerat că descrie în mod adecvat propriile lor credințe și care, în unele cazuri, s-au identificat activ ca „animați”.

A fost astfel readoptat de diverși cercetători, care au început să folosească termenul într-un mod diferit, punând accentul pe a ști cum să se comporte față de alte ființe, dintre care unele nu sunt umane.

După cum a afirmat savantul Graham Harvey în studii religioase, în timp ce definiția „animistului vechi” fusese problematică, termenul animism era totuși „de o valoare considerabilă ca termen critic, academic pentru un stil religios și cultural referitor la lume”.

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină