Cunoaste lumea

Noutăți

Viața lui Deceneu, Ep. 4 – Relația cu Burebista

  •  
  •  
  •  

În urmă cu peste 2.000 de ani, Regele Burebista a reușit să unifice neamurile traco-geto-dacice pe un teritoriu imens, de câteva ori mai mare decât România de astăzi.

Puterea Regatului lui Burebista, pe care unii l-au numit Imperiul lui Burebista, era comparabilă cu Roma lui Cezar, iar cele două forțe au fost, în acea vreme, la un pas de anihilare reciprocă.

Dar, oare, ar fi reușit Burebista să creze acel regat uriaș al geto-dacilor fără Deceneu? Eu sunt convins că nu!

Despre relația pe care Deceneu a avut-o cu Burebista și despre rolul avut în acest proiect fabulos ne va da o serie de detalii valoroase istoricul Dan Oltean.

Vizionare cu folos!

Acest episod este sponsorizat de doamna Maria Cora, serialul fiind realizat cu suportul Centrului Metropolitan de Cultură și Educație „Ioan I. Dalles” din București și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Daniel Roxin

Descoperă cărțile scrise de Dan Oltean: „Religia Dacilor”, „Regii Dacilor” și „Davele Dacilor”. Comandă-le pe site-ul DACIA ART: https://dacia-art.ro/cautare?controller=search&s=oltean


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii