El și ea în „secolul romantic”…

Curtarea „celeilalte jumătăți” în secolul romantic presupunea stăpânirea unor coduri sociale, navigarea labirintului de convenții și bune maniere.

Cu cât privim mai sus pe scara socială, cu atât această etapă din viața viitorului cuplu era aproape inexistentă, redusă la cadrul formal al unei negocieri. În cel mai fericit caz, se manifesta după evenimentul căsătoriei.

„Căsătoria e mai importantă decât dragostea” pare a fi dictonul epocii, pilonul sentimental deasupra căruia s-a înălțat edificiul somptuos al societăţii burgheze.

Căsătoria se prezintă adesea sub forma unei strategii, o modalitate de sporire a averii familiei sau de accedere la o poziție socială mai înaltă.

„[…]o fată de familie bună trebuia, de la naștere și până în ziua când se întorcea cu soțul ei de la altar, să trăiască într-un mediu complet sterilizat. Pentru a fi ferite de ispite, fetele nu erau nicio clipă lăsate singure”.

Simpla prezență a unui însoțitor, de obicei un membru al familiei, nu constituia o protecție absolută dar semnala celor din jur că regulile de conduită erau respectate.

„Se controla orice carte pe care-o citeau și, mai ales, li se dădea tot timpul de făcut câte ceva, pentru a le abate de la niște eventuale gânduri periculoase.”

În jocurile dragostei, eventualele lacune de caracter sau „virtute” erau amendate. Exemplele negative, comentate pe larg în public, erau suficiente pentru a declanșa „o punere în gardă”- respectarea codurilor de conduită.

O tânără care dădea semne de frivolitate putea deveni o soție al cărei comportament reprobabil să compromită imaginea soțului și a întregii familii.

Pe cât erau de cultivate pe atât de „străine” de viață, o ignoranță care le dădea tinerelor un farmec aparte.

„Pline de speranțe în așteptarea necunoscutului de care erau ținute la distanță, ele își făureau viața din vise romantice […] având în țesătura lor intimă ceva din delicatețea exotică a plantelor de seră care sunt crescute sub sticlă, într-o atmosferă artificial încălzită, și ferite de orice adiere de vânt înghețat: produsul alambicat al unei anumite educații și culturi.”

Astăzi, când alegerea unui partener nu mai întâlnește atâtea restricții, ne e greu să ne imaginăm o lume în care opțiunile se limitau la un cerc restrâns de cunoștințe și prieteni ai familiei. Consemnate în jurnale, condiționările abundau chiar și în acest cadru intim.

„Când veneau pețitorii să mă ceară, nu mă scoteau la vedere, mă uitam pe gaura cheii, să pot și eu vedea ceva, când erau în odaia de alături. Așa a fost și când a venit bărbatul meu, dar nu am putut să-l văd decât atunci când s-a așezat lângă mine în biserică și mă uitam cu coada ochiului să văd și eu cui mă dau părinții;”

Excepțiile se consumau în măsuri extreme, aspru condamnate de societatea preocupată constant de semnele imoralității: escapade și scandaluri amoroase. În cazuri fericite, aceste situații limită forțau acceptarea cuplului disident.

Balurile sau seratele defineau evenimente în care realitatea și ficțiunea conlucrau, tot atâtea oportunități de afișare publică a atributelor personale, spații pentru exersarea deprinderilor sociale și a primelor interacțiuni între el și ea. Artificiile modei întregeau scenografia, evidențiind sau îmbunătățind calitățile naturale ale personajelor.

Frecvent, comunicarea interesului se rezuma la o privire care zăbovea un pic mai mult, urmată de o îmbujorare și, mai târziu, de limbaje secrete (ex. evantai, flori).

Acțiune codificată a procesului de curtare, schimbul de daruri nu putea fi făcut la întâmplare, existând daruri permise sau interzise în diferite etape a construirii relației. Un buchet de flori, o batistă, o oglindă, un pieptene, o carte, o bijuterie, o șuviță de păr… Între compliment și ofensă, limita era destul de fragilă iar bărbații nu excelau în scrutarea ei.

„Un dar frecvent în epocă și cu valoare specială este ceasul de buzunar. Dacă femeile primesc coliere, broșe și cercei, bijuteriile bărbaților sunt acul de cravată, butonii și ceasul de aur cu lant de aur. Aproape că nu există ceas care să nu fie un dar sentimental, iar nu un rece obiect cumpărat.”

Determinante în etapele seducției, scrisorile au constituit mult timp un lux de care s-au bucurat foarte puțini. Secolul al XIX-lea devine „greu de scrisori” păstrate cu religiozitate, căci: „Orice rupere a intimității create între doi oameni îndrăgostiți include și distrugerea sau înapoierea scrisorilor”. Pentru cei mai puțin talentați în genul epistolar circulau modele care pavau calea exprimării sentimentelor.

Text: Alexandra Rusu (Casa Filipescu Cesianu – Muzeul Vârstelor)

Sursă imagine: https://mmb.atcsol.ro/index.php?start=240&id=17…

Fotografie sepia tip „Carte de visite„, Carol Popp de Szathmary

Bibliografie:

Tania O’Donnell, A History of Courtship- 800 years of Seduction techniques, Pen&Sword History, South Yorkshire, 2017

Ioana Pârvulescu, În intimitatea secolului 19, Humanitas, Bucuresști, 2017

Stefan Zweig, Lumea de ieri. Amintirile unui european, Humanitas, București, 2014

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină