MIHAI EMINESCU: Toate formele civilizației se hrănesc din prisosul gospodăriei private

Posted on 4 iulie 2021 by Marin Teodora in Cunoaște România, Dezvăluiri // 0 Comments

Au venit grecii, ş-au domnit o sută de ani. Când au ieşit din ţară, nici urmă n-a mai rămas prin sate. Parc-ai fost trecut cu buretele peste kolakiile şi bizantinismul acestor damblagii.

Poporul nostru au rămas nepăsător la reformele greceşti, ruseşti, franţuzeşti, şi nu şi dă nici azi bucuros copiii la şcoală, pentru că simte ce soi de şcoli avem. Ci înainte acest sentiment de sănătoasă barbarie era predomnitor.

Radu Vodă cel Mare adusese în ţară pe sf. Nifon patriarhul, ca să ne puie la cale. Se-ntreba şi el ce-o mai fi şi civilizaţia si voia s-o vadă cu ochii.

Dar sfântul, venind, începu să dea sfătuiri pentru schimbarea legilor şi obiceiurilor, pentru introducerea paragrafelor ş. a., încât Vodă-i zise într-o zi; „Ia slăbeşte-ne, popo, că ne strici obiceiele”.

Sfânt, nesfânt, vedea el pe cine nu-1 văzuse de nu pleca în ţara cui l-au fost avut! Acesta-i sentimentul oricărui popor sănătos căruia-i propui să-i altoieşti ramuri străine pe când el e dispus a-şi produce ramurile sale proprii şi frunzele sale proprii încet şi în mod firesc.

Un asemenea popor însă îşi impune feliul lui de a fi şi vecinilor. Ce ar zice liberalii de la noi daca le-am spune că, pe când ei introduc istorii franţuzeşti în instituţii, limbă şi datine, tot pe atuncea în Rusia de amiazăzi se introduc pe zi ce merge datinele româneşti pintre malorosieni, care au îndrăgit feliul de a fi al românului?

Dar aici se iveşte totodată întrebarea: cui i-au putut veni în minte de a introduce toate formele costisitoare de cultură ale apusului într-o ţară agricolizată, abia pe la anul 1830? Sigur că numai oameni cari nu-şi cunoşteau ţara deloc.

Oare crezut-au reformatorii că lucrurile acestea nu vor ţinea bani? Şi, dacă ştiau că vor ţinea, n-au ştiut de unde, cum şi cine îi va plăti?

Nu ştia absolut nimenea cum stat, armată, biserică, cultură, c-un cuvânt tot ce e comun al naţiei, se plăteşte numai şi numai din prisosul gospodăriei private, cum că din acel prisos se hrănesc toate formele civilaţiei şi că, dacă istoveşti pre acesta, atunci începi a mânca însuşi capitalul de muncă al oamenilor, condiţiile existenţei lor private, şi-i ucizi economic, deci trupeşte şi sufleteşte ?

Apoi de ce munceşte omul? Ca să aibă el din ce trăi. Dacă ascultă vioara sau petrece sărbătorile, cheltuieşte prisosul timpului şi banilor lui, nu însă ceea ce-i trebuie pentru ca să şi ţie sufletul lui ş-al copiilor.

Dar puterea fizică a unui om e restrânsă, căci natura n-au făcut calculul că această putere va avea de hrănit din prisosul ei liberali, advocaţi, pierde-vară şi alte soiuri de paraziţi, ci i-au dat fiecăruia atâta putere ca să se poată ţine bine şi să mai puie şi ceva la o parte, pentru ca mâine să poată reîncepe munca cu mijloace mai multe.

Va să zică prisosul pe care muncitorul îl poate pune la dispoziţia civilizaţiei şi a junilor crescuţi la Paris e foarte mic. Dar ce le pasă d-lor de aceasta! Liberi nu sunt de a sărăci lumea?