Moș Crăciunul Șamanul sau Omul magic din lumea modernă care-și schimbă forma din trecutul antic

În 1626, o navă plină de olandezi au ajuns în ceea ce va fi numit ulterior portul New York și au să pună bazele unei colonii olandeze numită New Amsterdam.

Figurina de la prora navei lor nu era alta decât sfântul patron al marinarilor, Sfântul Nicolae. Olandezii l-au numit „Sinter Claes”. Așa a ajuns „Moș Crăciun” în lumea nouă!

A rezistat ca o parte din tradițiile americane de sărbătoare, doar treizeci și opt de ani. Apoi, noua colonie a fost cedată Angliei, și și-a schimbat numele în New York, apoi a fost inundată de o populație engleză care nu știa nimic despre „Sinter Claes” și disprețuia ceea ce ei considerau a fi tradiții păgâne din jurul solstițiului de iarnă, tradiții dintr-un trecut antic nefavorizat de englezii atât de plini de ei, de tradițiile lor proprii.

A fost nevoie de mai mult de o sută cincizeci de ani pentru a ridica figura lui Moș Crăciun dintre dispăruții din America și a fost nevoie de un istoric, un poet, un desenator și un departament de marketing pentru a face acest lucru.

Washington Irving a fost un eseist/istoric american care a menționat pe scurt obiceiurile olandeze din jurul Sfântului Nicolae în Knickerbocker History of New York.

Puțini oameni au citit cartea care ar fi putut fi sfârșitul întregii noastre povestiri despre Moș Crăciun dacă nu ar fi fost Clement C. Moore.

În 1823, în timp ce citea Istoria Knickerbocker a lui Irving, Moore a fost inspirat să scrie o poezie numită A Visit From Saint Nicholas / O vizită de la Sfântul Nicolae. În această poezie, el l-a etichetat pe Moș Crăciun drept „elf bătrân și vesel”.

Patruzeci de ani mai târziu, poezia a fost programată să fie inclusă într-un număr de sărbători al revistei Harper.

Editorul a considerat că o ilustrație ar fi utilă, așa că l-a chemat pe desenatorul Thomas Nast, care nu avea nici cea mai mică idee despre cum ar trebui să arate un „elf bătrân vesel” olandez.

Amintindu-și însă propriile tradiții de sărbătoare, Nast a întocmit un gnom bazat pe zona Bavariei care se îmbrăca în piei de animale și îi speria pe copiii obraznici cu un băț de mătură. Poezia a fost un hit, iar de-a lungul anilor ilustrațiile lui Moș Crăciun au fost schimbate puțin, astfel încât să pară mai prietenoase copiilor.

Întreaga tradiție a Moșului a evoluat până la punctul în care, în 1897, Francis Church, scriind pentru ziarul The New York Sun, s-a simțit obligat să răspundă la o întrebare a unei tinere cititoare pe nume Virginia O’Hanlon.

– Vă rog să-mi spuneți adevărul, a întrebat domnișoara O’Hanlon. – Există Moș Crăciun?

Răspunsul Bisericii a fost (acum celebrul articol) „Da, Virginia, există un Moș Crăciun”, aflăm de la Ancient Origins.

Cu toate acestea, abia în 1931 Moș Crăciun a luat drumul publicității. Compania Coca-Cola a dorit să crească vânzările către copii, dar a fost inclusă într-o lege care interzicea afișarea publică a copiilor care beau produsul.

În acea perioadă, Coca-Cola se baza pe coca, considerată a fi o plantă narcotică. (De atunci și-au schimbat rețeta!)

Deoarece departamentul de marketing al companiei nu le-a putut arăta copiilor cum ei ar putea bea băutura faimoasă, l-au prezentat un Moș Crăciun bând această licoare, un personaj potrivit pentru copii, cu un costum roșu, un zâmbet larg, obraji roșii și un comportament câștigător.

El a fost desenat luând o meritată pauză de la îndatoririle sale de Crăciun, bând o sticlă de coca cola pe care un copil prietenos a lăsat-o pentru el.

Vânzările de coca cola au trecut prin acoperiș, iar restul, așa cum se spune, este istorie. Moș Crăciun și Coca-Cola au continuat să cucerească lumea împreună.

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină