Dr. Mihai VINEREANU: Cum scriem: „ie”, „iie” sau „iiie”? (FOTO)

Academia Română, ca orice alt for similar din lume, a avut de dus la împlinire încă de la înființare (1 Aprilie, 1866) două deziderate strict fundamentale ale unei astfel de instituții și anume:

1. elaborarea unui alfabet pentru limba română și

2. elaborarea  unui dicționar etimologic al limbii române.

După aproape 160 de ani, niciunul dintre aceste deziderate nu a fost realizat.

Un alfabet cu grafie latină care l-a înlocuit pe cel chirilic a fost elaborat la scurt timp după crearea acestui forum. Totuși, acest alfabet folosit și astăzi are mai multe carențe care, mai devreme sau mai târziu, vor trebui remediate.

După noi, cea mai gravă carență a acestui alfabet este notarea cu un singur semnul grafic i a trei sunete diferite.

Pentru a înțelege mai bine aceste detalii, vom recurge la analiza fonetică a unui substantiv din limba română, anume iiie care, în mod curent, nu este scris niciodată corect, după cum vom vedea mai jos, tocmai datorită carențelor menționate mai sus.

Dicționarele etimologice ale limbii române consideră că ịiie (ar. il’e) provine din lat. (vestis) linea „îmbrăcăminte de in” (cf. Cipariu, Gram., 90; Densusianu, Hlr, 158; Puşcariu, Candrea-Densusianu; DAR). Originea substantivului iiie din expresia „vestis linea” nu se susține, întrucât forma linea nu este atestată ca atare în limba latină.

În plus, românescu iiie este cognat cu albanezul linjë „cămaşă albă, pânză de in”, ambele provenind dintr-o formă traco-iliră linea> proto-românescul l’inije> românescul iiie. Forma linea este un derivat al lui lin-o, „in” fiind de origine traco-ilirică.

Din păcate, vedem o nesiguranță totală în scrierea cuvântului iiie, care este reprezentat grafic fie cu doi i (iie), fie chiar cu un singur i (ie), această ultimă  formă fiind complet inacceptabilă. Acest fapt ne obligă să discutăm structura fonologică a acestui cuvânt.

Este evident că rom. iiie trebuie scris cu trei i, unde primul și al treilea sânt semivocale, iar cel de-al doilea este un i vocalic. Acest lucru se deduce din faptul că iiie are două silabe, compuse fiecare dintr-o semivocală și o vocală.

Astfel, primul i din fiecare silabă este o semivocală, al doilea o vocală, iar cel de-al treilea este tot o semivocală, care formează a doua silabă cu vocala e care îi urmează.

Dacă analizăm cuvântul din punct de vedere fonologic, forma linea are tot două silabe, unde l și respectiv n au dispărut prin palatalizarea acestora datorită vocalelor i și e care au iotacizat, producând palatalizarea consoanelor respective și, în ultimă instanță, dispariția acestora.

Este, de asemenea, cunoscut faptul că o semivocală nu poate forma singură o silabă, comportându-se în astfel de cazuri ca o consoană, în timp ce o vocală poate forma singură o silabă.

În sfârșit, în ceea ce privește forma de plural iii, aceasta trebuie scrisă tot cu trei i, unde primul și al treilea i sânt semivocale, iar cel de la mijloc este o vocală și, conform principiului enunțat mai sus, are o singură silabă.

Cu alte cuvinte, cuvântul, având doar o vocală, este format dintr-o silabă. Vedem de foarte multe ori că rom. iiie este scris cu un singur i, fapt care este de-a dreptul iritant.

Mergând mai departe, după părerea noastră toată confuzia provine din faptul că, din punct de vedere fonetic, limba română are trei feluri de i, toate notate grafic cu un singur semn (i).

Cum am mai spus, limba română are un i vocalic și unul semivocalic, care, în mod necesar, trebuie diferențiate grafic.

În cel de-al treilea caz, nu este realmente vorba de o vocală propriu-zisă, ci de semnul moale, întâlnit frecvent în limbile slave și care trebuie, de asemenea, diferențiat din punct de vedere grafic.

Un alt exemplu interesant: de astă dată este vorba de numele lui Iisus, care este greșit scris atunci când este scris cu un singur i, adică Isus. Unii văd în asta consecințe de ordin religios și teologic.

Dar, de fapt, este vorba, și în acest caz, în primul rând de aspecte strict fonetice. Astel Iisus provine din lat. Iesus (respectiv gr. Iēsous), la rândul lor din aramaicul Jeshua.

Prin urmare, se observă că numele lui Iisus este format din două silabe, în toate cele trei limbi, unde prima silabă este formată din semivocala i urmată de vocala e, în aramaică, greacă și latină.

În română, e format din aceeași semivocală i, urmată de un i vocalic provenind din vocala e, din forma latină. Faptul că în română e a trecut  la i, acesta a fost confundat cu i semivocalic și de aici a apărut scrierea cu un singur I, ceea ce este incorect.

Toată această confuzie se datorează proastei înțelegeri a fonetismului limbii române de către cei care au stabilit normele de scriere ale limbii noastre, încă din a doua jumătate a secolului XIX.

Menționăm că avem situații similare și în alte limbi unde există toate aceste trei sunete, dar care au reprezentări grafice diferite. Și când spunem acest lucru ne gândim, în primul rând, la limbile slave. Acestea notează diferit cele trei sunete.

Cine știe puțină limbă rusă poate să înțeleagă bine acest detaliu. De aceea, propunem Academiei Române să regândească scrierea limbii române și să introducă încă două semne grafice, pe lângă i care ar trebui să reprezinte doar pe i vocalic.

Astfel, este nevoie de încă un semn pentru i semivocalic, pentru care, spre exemplu, propunem semnul (ï), reprezentat în alfabetul chirilic și folosit în mai multe limbi slave prin (й) și, respectiv, semnul (ǐ) pentru semnul moale, reprezentat în alfabetul chirilic prin (ь). De fapt oricare semne grafice care diferențiază cele trei feluri de „i” vor fi binevenite.

Precizăm că acest „semn moale” din limba română provine , de fapt, dintr-un i vocalic. Acest fel de „i” de cele mai multe ori este prezent, la pluralul masculin (uneori feminin) din limba română (ex. cireș/ cireși, carte/ cărți).  Inițial a fost un i vocalic ca marcă de plural, cum este și azi în mai multe limbi indo-europene.

Cu toate acestea, în limba română acest i nu este decât un „semn moale” în formele nearticulate, dar poate reveni la un i vocalic la forma articulată.

Astfel, substantivul cărți are o singură silabă în formă nearticulată, în schimb, are trei silabe în formă articulată, cu toate că i s-a adăugat doar o singură silabă, prin atașarea articolului hotărât (căr–ți–le), fapt care a produs „reactivarea” vocalei i ca marcă de plural.

Prin urmare, ținând cont de structura fonetică reală a rom. iiie, dar și de evoluția fonologică a acestui termen, am ajuns la concluzia că acest substantiv românesc, cu profunde semnificații în cultura română, trebuie scris cu trei i.

Sperăm că demonstrația de mai sus va convinge Academia Română să purceadă la o remaniere a alfabetului limbii române.

Sursa: CERTITUDINEA

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină