Eminescu în presa americană și europeană a vremii

În contextul polemicii stârnite de așa zisa opacitate a imaginii lui Eminescu pe plan internațional, prezentăm câteva informații privind prezența numelui Mihai Eminescu în presa americană, în anul 1879.

Dorim să contracarăm astfel argumentele unora dintre criticii lui Eminescu, care susțin că acesta este un poet minor, ale cărui nume și operă au rămas fără ecou în lumea bună a literelor din vremea sa.

Am menționat cu altă ocazie că Mihai Eminescu a fost evocat în ziare de limbă germană, editate în SUA: „New Yorker Volkszeitung” care dedică un număr special lui Eminescu.

Articole despre el au apărut de asemenea în „Volksblater” şi „Chicagoer Zeitung”, unde sunt prezentate traduceri din opera poetului nostru național.

Cercetări de dată recentă au dovedit că încă mai există aspecte necunoscute privind receptarea numelui Luceafărului poeziei românești pe teritoriul nord-american.

Astfel, ziarul „Anzeiger des Westens” (2 martie 1879, p. 10)  amintește numele lui Mihai Eminescu, ca traducător al libretului dramei muzicale, „Vârful cu Dor”, inspirat din creația Reginei Elisabeta a României.

În acest articol, Mihai Eminescu apare alături de L. F. Paganini, „bibliotecarul Universității”, care traduce textul în limba italiană, precum și compozitorul Lubicz, pianistul Curții.

„Anzeiger des Westens” (Gazeta Vestului), ziar independent, apărea în orașul St. Louis, Missouri, alături de o altă publicație: Westliche Post (de orientare republicană).

Acestea sunt cele mai importante ziare de limbă germană din regiunea Middle West a Statelor Unite, alături de Illinois Staats-Zeitung, având un tiraj impresionant, clasându-l pe locul doi în rândul celor mai citite ziare din orașul Chicago.

Aici numele Mihai Eminescu a fost menționat pentru prima oară în presa americană (1879).

Câteva zile mai târziu, era amintit și în ziarul american „The Boston Transcript”,  din Massachusetts. Ziarul, scris în limba engleză, prelua subiectul descris mai sus, dând expresie, astfel, interesului publicului american față de viața culturală din Europa, în mod special din România.

Să nu uităm că este perioada în care relațiile dintre SUA și România urmau un curs ascendent, chiar ministrul american la București,  dr. E. Schuyler, cunoscut al lui Eminescu, depunând un efort pentru consolidarea acestora.

Căutând sursa acestui articol, am descoperit faptul că textul a fost preluat aproape integral din ziare tipărite la Berlin sau Viena („Berliner Börsenzeitung” și „Neue Freie Presse”).

De aici aflăm, astfel, că Mihai Eminescu a tradus din limba germană în limba română libretul unei drame muzicale, având ca autoare pe prințesa Elisabeta a României, purtând numele „Vârful cu Dor”, descriind legenda Mânăstirii Sinaia.

Libretul este tradus în limba italiană de Paganini, „bibliotecarul Universității”, iar muzica este compusă de Lubicz, pianist german la curtea prințesei.

Numele  Eminescu este menționat, în același context, și în „Teplitz-Schőnauer Anzeiger” (15.02.1879, p.7), care apărea în orașul Teplice, din Cehia (Teplitz-Schőnauer, în germană).

Redacția informează cititorii săi cu privire la „drama muzicală” compusă de Regina Elisabeta, purtând numele „Vârful cu Dor”.

Partitura muzicală aparținea profesorului și compozitorului Z. Lubicz, muzician angajat în 1875 ca pianist al Curții Regale, unde a înființat un cerc muzical sub conducerea sa. Textul libretului este semnat cu pseudonimul F. de Laroc.

Adaptarea textului în limba română este atribuită lui M. E-scu. Versiunea în limba italiană aparține lui L. F. Paganini.

Avem, prin urmare, prima creație muzicală, pe un text tradus de Mihai Eminescu. Totodată, abordând chestiunea instrumentelor prin care este diseminată opera unui autor (publicarea în reviste de literatură sau tipărirea creației lirice într-un volum de versuri), avem o notabilă excepție: publicul meloman din București a avut prilejul să cunoască talentul traducătorului de limbă germană Mihai Eminescu, înainte ca acesta să-și vadă numele pe coperta unei cărți de poezie în limba română.

Legenda „Vârful cu Dor” îl va inspira și pe G.D. Mirea, pictor în vogă al epocii, care va desena o pictură alegorică, cunoscută în două variante: una prezentă în patrimoniul Muzeului Național de Artă din București (o pictură în ulei, de mari dimensiuni) și fresca aflată pe fundalul cupolei din sala centrală a Palatului Cantacuzino, de pe Calea Victoriei.

La rândul său, colectivul Teatrului Național din București a pus în scenă această mică bijuterie lirică, în luna ianuarie 1879,  cu interpreți italieni.

Ea s-a jucat și în străinătate, mai întâi pe o scenă din Transilvania, la Sibiu, în sala „Reuniunii germane de cântări”, în ziua de 18/30 noiembrie 1879, precum și la Covent Garden din Londra, un an mai târziu, cu interpreți englezi, îmbrăcați cu frumoase costume populare românești, trimise în capitala britanică de către regină (ziarul „THE ERA” din 13 aprilie 1879, p.5).

Așadar, textul/traducere al lui Eminescu cunoaște mai întâi celebritatea pe o scenă de teatru (București, Sinaia, Sibiu sau Londra), văzând lumina tiparului 26 de ani mai târziu, în ediția de „Poezii Postume”, din 1905, îngrijită de Ilarie Chendi.

În schimb, numele său este evocat peste Ocean (1879), devenind cunoscut publicului american chiar înainte de a i se tipări cunoscuta ediție de versuri de către Maiorescu, la Tip. Socec, din București (1883).

DAN TOMA DULCIU

Sursa: CERTITUDINEA

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină