AUREL C. POPOVICI: Eu reprezint idei cu desăvârșire «reacționare», pentru că «reacțiunea» reprezintă condițiunea eternă a culturei naționale

[…] Mai toți adversarii mei m-au acuzat pentru stilul «violent» față de ei și de amicii lor de idei. Unul mă numea «vulcan în plină erupțiune» ce aruncă foc și lavă și scorii asupra tuturor somităților filozofice, politice și savante ale democrației și ale civilizații sale cosmopolite.

Iată ce am de răspuns: din junețea mea, de acum 25 de ani, asist, zi de zi, la o luptă crudă, fără contenire, în contra credințelor și convingerilor mele celor mai scumpe, în contra tuturor idealurilor vieței mele întregi: ale mele, precum și alte altor 11 milioane 999.000 de români și de creștini ca mine.

De zeci de ani suntem batjocoriți, în fel și chipuri, pentru «superstițiile» noastre, suntem proclamați «obscurantiști», în politică «reacționari» și «retrograzi». Ungurii ne numesc slugi ale Vienei, în România e vorba de «ișlicari și de strigoi», de «dușmani sau înșelători» ai poporului ș.a.

Un profesor universitar, un zoolog, a îndrăznit să ne spună, acum doi ani, într-o revistă din Capitală, că «a pomeni de Dumnezeu este semnul celei mai crase ignoranțe». Un alt «savant», tot din regnul zoologic, publică chiar acum, într-o revistă poporanistă, un «studiu» asupra lui Haeckel.

După ce înșiră naivități cu carul, falsifică, întocmai ca fanfaronul de la Iena, credințele lui Goethe spunându-ne că numai ignoranții au religiune.

Cu alte cuvinte, de zeci de ani, neîntrerupt, savanți străini, chiar și români de la Iași și București, ne proclamă, din înălțimea anatomiei comparate a pitecoizilor lor, pe noi, românii toți, un neam de proști!

Am tăcut ani și ani de-a rândul, afară de anul când am scos „România Jună”. Dar 25 de ani în șir am studiat zi cu zi, toate chestiile fundamentale ale culturei. Și am găsit toate dovezile științifice pentru apărarea idealurilor mele și ale neamului românesc.

Am izbucnit ca un vulcan? Dar am fost și sunt încă prea blând! Am avut și am încă rezerve, pe care însă, odată și odată, o să le las toate laoparte și o să pun punctele pe „i”.

Pentru că este de datoria fiecărui om convins de a face tot ce poate spre a trânti la pământ toată această construcție de «civilizație» democratică! Criticii mei își apărau opiniile și predilecțiile lor personale.

Eu apăr temeliile de existență națională, sufletul însuși al unui neam întreg. Ei porneau și pornesc din teorii străine, eu susțin tradiția națională și legile eterne ale vieței neamurilor pe pământ.

Eu combat, în prima linie, doctrinele democrației sociale, universale. Dar și pe toți aceia cari cochetează cu ele și sistematic slăbesc unitatea sufletească a întreg neamului românesc.

Că ideile mele sunt diametral opuse părerilor multora, ale foarte multor români moderni, îmi pare rău. Dar eu am avut totdeauna convingerea că adevărul trebuie susținut în orișice împrejurări.

Chiar și contra unui curent ce pare nebiruit. Pentru că numai o cultură întemeiată pe adevăruri are un viitor în lume, numai ea poate garanta existența și viitorul unui neam.

O cultură fundată pe neadevăruri, fie ele orișicât de sclipitoare și adimenitoare, trebuie să piarză pe orișice popor ce li se robește. Da: eu reprezint idei cu desăvârșire «reacționare».

Pentru că «reacțiunea» reprezintă condițiunea eternă a culturei naționale: înțelepciunea istorică a neamurilor față cu poftele și fanteziile indivizilor răzleți.

Sursa: CERTITUDINEA

Prefață la ediția din 1910 a volumului „Naționalism sau democrație. O critică a civilizațiunii modern” de Aurel C. Popovici (Fragment) Cartea a fost republicată la Editura SENS, în 2020.

 

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină