Cunoaste lumea

Noutăți

Epidemia de râs și alte episoade de isterie în masă

  •  
  •  
  •  

Atunci când mase mari de oameni ajung să aibă aceleași simptome, deseori inexplicabile, sunt considerate un soi de isterie care poate avea manifestări dintre cele mai stranii.

În Tanganika s-a înregistrat un episod isteric care a făcut înconjurul lumii. Satul Kashasha, din zona Lacului Victoria, a început să răsune de râsetele necontrolate ale unui număr tot mai mare de tineri, notează Wikipedia.org.

Totul a început de la o glumă și de la amuzamentul în cerc restrâns, dar hohotele au fost atât de contagioase, încât din școală s-au întins la alți copii din afară, la părinții acestora, și tot așa.

Mii de oameni au fost atinși de acest fenomen care a rămas de neexplicat până astăzi. Fenomenul s-a derulat timp de aproaoe un an și a cauzat leșin, probleme respiratorii, erupții cutanate.

În 1995, un preot hindus a dus o linguriță cu lapte la gura statuii zeului Ganesha, aflată într-un templu din New Delhi. Lichidul a dispărut, iar preotul a fost convins că zeul a sorbit laptele.

Vestea despre această minune s-a răspândit ca focul și în doar câteva ore, toate statuile idolilor din nordul Indiei „consumau” lapte și toată lumea credea că asta chiar se întâmplă. Fenomenul a fost raportat a avea loc zile la rând, fiind relatat în presă.

Un soi de febră misterioasă erupea, în 1962, într-o fabrică de confecții din SUA. Tot mai multe persoane manifestau dezorientare, vărsături, amețeli și greață.

Nu a durat mult până când a fost inventată și „cauza” potențială: un gândac care își mușca victimele. A fost suficient pentru ca un număr de 62 de muncitori să dezvolte misterioasa afecțiune.

Unii au fost chiar spitalizați. Departamentul de Sănătate Publică nu au concluzionat că ar fi fost vorba despre vreo insectă agresivă, ci de o anxietate convertită în isterie de masă, potrivit listverse.com.

În Portugalia, telenovela „Morangos com Açúcar” a devenit atât de populară printre copii și adolescenți, încât s-a transformat într-un fenomen greu de controlat, cu manifestări dintre cele mai neobișnuite.

În vara anului 2006, peste 300 de elevi din 14 școli afirmau că au simptome similare cu ale personajelor din programul cu pricina, fenomen în urma căruia unele școli au fost închise.

Sunt aproape 500 de ani de când a fost consemnat unul dintre cele mai cutremurătoare episoade de isterie în masă. Se întâmpla în Strasbourg, Franța, în 1518, când o femeie rămasă în istorie, Frau Trofeea, a început să danseze frenetic în plină stradă.

Unul câte unul, alți oameni au intrat în acest joc incredibil și fără vreo explicație logică; după o săptămână erau 34 de dansatori, după o lună, 400, notează cronicile timpului.

În tot acest timp în care a continuat frenezia neîntreruptă, mulți au murit de atac de cord, de accidente vasculare cerebrale sau de epuizare.

Roxana Istudor


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii