J.P. Morgan sau cum poate deveni un nas mare mijloc de intimidare

Numele J.P. Morgan este cunoscut în toată lumea, fiind vorb despre un legendar finanțist și unul dintre cei mai bogați oameni care au trăit vreodată.

De asemenea, mulți știu că avea o problemă de imagine personală pe care o lua foarte în serios: nasul mare, bulbucat, deformat de o boală de piele și care devenise un fel de brand al celui care a înființat una dintre cele mai mari bănci ale lumii.

Morgan era atât de preocupat de felul în care arăta nasul său, încât apela la orice pentru a-l face să arate mai mic – toate pozele erau retușate, verificate personal, iar cele care scăpau controlului erau distruse cu orice preț.

Pe de altă parte, bancherul refuza să lase medicii să se ocupe de nasul său, temându-se că anestezia i-ar fi provocat crize sau revenirea bolii. Aceste spaime erau bine alimentate de către ginerele omului de afaceri.

Totuși, chiar nesigur și complexat în secret, bogătașul nu a ezitat niciodată să se folosească de intimidarea pe care o genera marele nas la unii dintre parteneri sau opozanți.

De altfel, întreaga înfățișare a bancherului era de natură să dea fiori. Morgan era masiv, mult mai înalt decât media epocii, cu umeri largi, iar nasul mare și roșu accentua impresia teribilă pe care o lăsa.

Cu o personalitate „largă cât lumea”, Morgan detesta să fie fotografiat, devenind chiar violent dacă cineva încera să-l surprindă pe furiș.

În rest, se purta întotdeauna ca și când ar fi provocat pe oricine să-l înfrunte, fiind unul dintre cele mai faimoase exemple de transformare a unei fețe respingătoare într-un mijloc de intimidare. În plus, era un fumător înrăit, imaginea teribilă a chipului său fiind mereu învăluită într-un nor gros de fum.

Atunci când a comandat un portret, cel care era supranumit Jupiter în lumea bancară l-a supus pe fotograful sosit să-l imortalizeze la un adevărat chin; tânărul a petrecut mare parte din dimineață așezând scaunul în lumina perfectă și studiind poziția cea mai „marțială”, cu ajutorul unui angajat.

Când în sfârșit bancherul a sosit, a spus că nu are decât cinci minute la dispoziție. În final, a stat pentru poză doar trei minute.

Când tânărul fotograf a avut îndrăzneala să-l întrebe dacă este amabil să-și miște capul, Morgan i-a aruncat cea mai fioroasă privire de care era în stare, pe care fotograful a surprins-o imediat și care a stat la baza unuia dintre cele mai reușite și mai relevante portrete ale bancherului.

Din cauza complexului pe care încerca să-l disimuleze încontinuu, Morgan și punea subalternii să verifice până la detaliu tot ce se putea afla despre fiecare interlocutor, doar pentru ca oamenii care veneau să-l întâlnească să nu stea prea mult și să nu-l „studieze”.

Pe de altă parte, interlocutorul care nu îi susținea privirea studiat aprigă nu avea șanse să facă afaceri cu bancherul, întrucât Morgan l-ar fi considerat imediat slab.

Pe cât era de respingător, pe atât de mare succes la femei a avut, aventurile sale extraconjugale fiind de notorietate, deși Morgan se considera un om profund religios și foarte moral.

În final, bancherul despre care se spunea că îl „ținea în lesă” pe președintele SUA a murit singur și abia la ani după dispariția sa au ieșit la iveală imagini cu adevărata sa față, atât de fusese de iscusit în a-și disimula chipul și în a controla fotografiile care îl înfățișau, notează todayifoundout.com.

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină