Cunoaste lumea

Noutăți

1949 TARNAVA împletește tradiția croitoriei „sur mesure” cu tehnologiile înalte…

  •  
  •  
  •  

Una dintre primele fabrici care a produs cămăși pentru bărbați și bluze de damă în România încă își păstrează tradiția croitoriei de calitate, dar o combină astăzi cu materiale inovatoare și cu o abilitate de a adapta business-ul la condițiile mereu schimbătoare ale pieței.

Târnava Sighișoara sau ”1949 Tarnava”, așa cum este cunoscut brandul la târgurile internaționale, a pornit ca o cooperativă mesteșugărească în 1949.

Și-a schimbat statutul o dată cu vremurile, devenind societate comercială de stat, iar din 1996, o companie privată având capital exclusiv românesc.

Ce nu a schimbat, de-a lungul deceniilor, a fost convingerea că detaliile fac diferența. Tiparele, știința cu care se aleg țesăturile, cusăturile care nu trebuie să incomodeze, sunt rezultatul unei experiențe de 7 decenii.

De aceea, astăzi, 1949 Tarnava asigură producția pentru mărci internaționale de referință: MaxMara, Maison Labiche, MX, Lords and Fools, Etudes, Wappen etc.

Printre  clienți se mai numără poliția germană, jandarmeria italiană și română, licee și scoli naționale, vama belgiană și armata austriacă.

Devansând țări cu tradiție în domeniul confecțiilor, în anul 2000 Târnava a obținut medalia de platină la Târgul Mondial al Confecțiilor de la Geneva, iar în anul 2004 compania a fost medaliată cu aur la Madrid.

Mai mult: Știință și Tehnică


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii