Independență sau „în dependență”?

S-a spus, pe bună dreptate, că singurul vecin, prieten al României, este Marea Neagră. Istoria a confirmat cu prisosință acest lucru și, în ciuda acestei realități, noi am continuat să refuzăm învățarea acestei lecții amare.

În timp, s-a cristalizat percepția că, până la urmă, independența înseamnă, în fapt, independența energetică, astfel că un stat modern este puternic în măsura în care nu are probleme cu această componentă, teoria fiind valabilă, mai ales, în cazul statelor mici, vulnerabile și ușor de destabilizat.

Toate regimurile postdecembriste, neputând ocoli un astfel de subiect sensibil, au clamat nevoia independenței energetice a României. Or, deși marchează dezbaterile publice în mod constant, până la această oră nu s-a făcut nimic semnificativ în această direcție.

Că avem un foarte bun bazin hidrografic, că putem exploata performant puterea eoliană și cea solară, că avem multiple posibilități de a face pași semnificativi în direcția independenței energetice a devenit, de ceva vreme, un truism.

Și totuși, nimic nu pare să se întâmple în resortul decizional, capabil a pune în act un asemenea deziderat. Ba, am zice, din contră, tot mai mulți avem sentimentul unui blocaj bine calculat, menit a ține statul român prizonier în cercuri de interese care pot oricând să-i submineze și să-i fragilizeze securitatea.

Cum altfel să înțelegem că, imediat după evenimentele din ’89, s-a depus un efort substanțial în a dezvolta rețelele de gaz, în condițiile în care țara era electrificată în proporție de peste 99% și efortul se putea vectoriza spre dezvoltarea consumului de energie electrică, acest sector energetic fiind mai ușor de gestionat.

În ciuda faptului că gazul aduce cu sine un plus de riscuri, că acest sector este foarte greu de întreținut, noi dezvoltăm, în continuare, infrastructura care să încurajeze acest tip de consum.

În paranteză fie spus, „centralele electrice pe gaz pot constitui o opțiune de investiții cu foarte puține neajunsuri” afirmă Michael Stoppard de la IHS Cera, o importantă firmă de cercetare americană.

România consumă anual circa 12,5 miliarde metri cubi de gaze naturale și produce aproximativ 11 miliarde metri cubi. Diferența, de 1,5 miliarde metri cubi, se import… din Rusia, la prețuri mai mari decât cele ale gazelor produse intern.

Se dorește ca România să fie dependentă energetic, în general, de gazele rusești, în special, cu atât mai mult cu cât – o vedem acum – Rusia, prin Gazprom, se joacă, testând capacitatea noastră de reacție, cu „uite gazul, nu e gazul”?

Cred că întreaga strategie energetică a României trebuie serios reevaluată, fiind o componentă ce ține de structura siguranței naționale astfel încât, într-un orizont rezonabil de timp, să avem un plan etapizat – pe termen scurt, mediu şi lung – capabil să asigure, cu adevărat, independența noastră energetică.

MIRCEA MĂLUȚ

Sursa: CERTITUDINEA

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină