Modele de viețuire după virtuţile strămoşeşti

A vorbi despre români înseamnă a schiţa un portret unde luminile şi umbrele se îmbină paradoxal şi contrastant.

Cine-i va înţelege şi le va zugrăvi viaţa aşa cum a fost ea va descoperi un popor inteligent, răzbătător printr-o istorie deloc prietenoasă cu el, un neam cu aspiraţii occidentale, capabil de mari sacrificii.

Veacul al 19-lea este important pentru români atât datorită realizării Unirii Principatelor, cât şi dobândirii independenţei de stat. Dar și pentru elitele intelectuale care au cultivat religiozitatea strămoșească.

Atunci când, în 1870, venea cu vaporul pe Dunăre în România pentru a ocupa un post la Consulatul britanic de la Bucureşti, James William Ozanne îşi spunea în sinea lui: „Civilisation, adieu!”

Văzuse câţiva săraci pe malul stâng al fluviului, dar impresia de început avea să se risipească uimitor de repede. De fapt, Ozanne făcuse cunoştinţă încă dinainte de a pune piciorul pe pământ românesc cu luxul şi rafinamentul etalat de moldo-vlahii care se întorceau de la Paris şi Berlin, aflaţi pe acelaşi vas cu englezul.

Ţara dintre Carpaţi, Dunăre şi Mare, cum o surprinde în cartea sa „Trei ani în România (1870-1873)”, se prezintă aşadar ca tărâmul contrastelor dintre cele mai izbitoare.

Peisajele încântătoare ochiului şi priveliştile dezolante vorbesc despre bogăţia pe care Dumnezeu a revărsat-o peste locuitorii acestei ţări, în opoziţie cu lipsa de interes sau corupţia clasei conducătoare de până atunci, dezinteresată de binele public.

Navigând pe Dunăre, englezul este uimit de ceea ce vede la Porţile de Fier, despre care spune că formează cel mai frumos peisaj din Europa ce poate exista în preajma unui râu.

„Munţii care se ridică, înalţi, de o parte şi de alta a Dunării, torentul înaintând, vuind, spumegând şi bolborosind pe măsură ce aleargă mai departe, nenumăratele bancuri de peşti, vâltori şi vârtejuri de apă, cu o bucăţică de cer albastru luminos deasupra şi petele norilor ca de lână, toate împreună oferă elementele unuia dintre cele mai uimitoare tablouri.

Prin comparaţie, Rinul se scufundă în banalitate, fără speranţă. Chiar şi Elba, care se poate mândri cu unele colţişoare fermecătoare, este pusă în umbră de un asemenea peisaj”… (Identitatea.ro)

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină