„Vrăjitorul din Oz” a fost stocat în ADN și de acum această tehnologie ar putea deveni mai utilă!

Aranjamentul complex al perechilor de baze din ADN-ul nostru codifică aproape tot ce ne privește. Acum, cercetătorii au reușit să stocheze la nivel de ADN întregul roman „Vrăjitorul din Oz”.
O echipă de oameni de știință de la Universitatea din Austin, Texas, a îmbunătățit capacitatea de stocare a ADN-ului și a reușit să codifice întregul roman, tradus în Esperanto, într-un dublu fir de ADN mult mai eficient decât orice s-a făcut până acum.
Marile companii de tehnologie precum Microsoft deja explorează metode de stocare în ADN, pentru că biomolecula poate codifica mai multă informație per unitate de volum decât un hard-drive. Însă, ADN-ul este predispus la erori. Poate fi cu ușurință deteriorat și poate șterge repede orice e stocat pe acesta.
„Cheia este un algoritm de codificare care permite regăsirea corectă a informațiilor, chiar și atunci când catenele ADN sunt parțial deteriorate în timpul depozitării.” Ilya Finkelstein, biolog molecular…
Stephen Jones, cercetător la aceeași universitate, a spus că ce-au reușit acum e să dezvolte o modalitate de a construi informațiile mai mult ca o rețea. „Fiecare informație consolidează alte informații. În acest fel, trebuie citit o singură dată”, a adăugat Jones…
Citește mai mult: Stiri24h
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu