Cunoaste lumea

Noutăți

Cum a scris Nicolae Labiș poezia „Moartea Căprioarei”? Care a fost adevărata poveste a „frumoasei jertfe”?

  •  
  •  
  •  

Nicolae Labiș, poetul sucevean care și-a pierdut viața la numai 21 de ani, a fost, conform criticilor, unul dintre cei mai talentați poeți români. Una dintre capodoperele sale este poezia „Moartea căprioarei” publicată pentru prima dată în iunie 1954, cu doi ani înainte de moartea scriitorului.

Puțini sunt cei care știu că poezia este inspirată dintr-un fapt real, iar copilul Nicolae Labiș a fost cel care și-a însoțit tatăl la vânătoare.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, familia Labiș a fost nevoită să se mute din Moldova lângă Câmpulung Muscel. La întoarcerea în satul Mălini, județul Suceava, familia Labiş şi-a găsit casa distrusă…

Marga, sora lui, și-a amintit clar episodul la care fratele ei a fost martor  la moartea celei mai celebre căprioare din literatura română: „Tata a hotărât să meargă din nou la vânătoare şi l-a luat şi pe fratele meu. Când s-au întors, fratele meu a venit la mine şi mi-a spus: ‘Avem carne’ (…) 

Se pare că fabuloasa poezie a fost scrisă la Mălini, într-una dintre desele vizite pe care Nicolae Labiș le făcea familiei sale. Scriitorul voia să publice manuscrisul pe timp de vară, când cenzura comunistă era mai puţin vigilentă. Doar că tânărul Nicolae a uitat poezia acasă…

Citește mai mult: shtiu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii