50 de ani de când s-a înființat Convenția Patrimoniului Mondial

Ideea creării unei mișcări internaționale pentru protejarea patrimoniului a apărut după Primul Război Mondial.

Convenția din 1972 privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural, s-a dezvoltat din fuziunea a două mișcări separate: prima axată pe conservarea siturilor culturale și altele care se ocupă de conservarea naturii.

Cea mai semnificativă trăsătură a Convenției Patrimoniului Mondial din 1972 este că leagă împreună, într-un singur document, conceptele de conservare a naturii și conservarea proprietăților culturale.

Convenția recunoaște modul în care oamenii interacționează cu natura și nevoia fundamentală de a păstra echilibrul dintre cele două.

Convenția definește tipul de situri naturale sau culturale care pot fi luate în considerare pentru înscrierea pe Lista Patrimoniului Mondial.

Cei 5 C ai Convenției Patrimoniului Mondial

Credibilitatea

Consolidarea credibilității Listei Patrimoniului Mondial, ca o mărturie reprezentativă și echilibrată din punct de vedere geografic a proprietăților culturale și naturale de valoare universală remarcabilă.

Conservarea

Asigurarea conservării eficiente a proprietăților patrimoniului mondial.

Consolidarea capacităților

Promovarea dezvoltării unor măsuri eficiente de consolidare a capacităților, inclusiv asistență pentru pregătirea nominalizării proprietăților pe Lista Patrimoniului Mondial, pentru înțelegerea și implementarea Convenției Patrimoniului Mondial și a instrumentelor conexe.

Comunicarea

Creșterea gradului de conștientizare, implicare și sprijin publicului pentru Patrimoniul Mondial prin comunicare.

Comunitățile

Consolidarea rolului comunităților în implementarea Convenției Patrimoniului Mondial.

UNESCO

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină