Cunoaste lumea

Noutăți

Un film, despre Transilvania, cu Anthony Quinn și Virna Lisi (Foto-Video)

  •  
  •  
  •  

A 25-a oră este un film realizat de regizorul francez Henri Verneuil, în 1967, după romanul autobiografic omonim al scriitorului român în exil Constantin Virgil Gheorghiu, apărut în anul 1949. Filmul a fost produs de Carlo Ponti.

Un țăran român, naiv și binevoitor, Johann Moritz (Anthony Quinn), dintr-un sat din Transilvania, trăiește alianța țării sale cu Germania.

În 1939, Johann Moritz, este denunțat ca fiind evreu, deși nu era, de către Nicolai Dobrescu, șeful postului local de poliție, care o râvnea pe frumoasa soție a acestuia.

Moritz a fost trimis într-o lagăr de muncă, unde este forțat să muncească la un șanț de apărare antitanc împotriva sovieticilor.

Suzanna (Virna Lisi), soția sa, este constrânsă să ceară divorțul pentru a-și putea păstra casa, deoarece nemții ar fi confiscat toate bunurile familiei, considerându-i evrei.

Evadând cu alți deținuți evrei spre Ungaria, țara „unde viață este mai puțin grea pentru evrei”, este prins de autoritățile ungare și considerat spion român.

După ce a fost torturat, este trimis ca muncitor maghiar „voluntar” în Germania. Este scos din rândurile deținuților de către un medic SS, care în urma unor măsurători antropologice efectuate pe craniul lui Moritz, îl declară ca fiind descendent al celor mai pure rase ariene.

Astfel Moritz, acum înrolat în rândurile armatei SS, pe când păzea câțiva deținuți din trupa de muncă silnică, la un atac la aviației aliaților, îi ajută pe aceștia să fugă și să se alăture americanilor.

Dar situația se schimbă, în 1944, rușii invadează România, iar Suzanna este violată și apoi persecutată din cauză că poza soțului său Johann, apare pe coperta mai multor cărți și reviste germane (Adler, Signal), în uniformă SS.

Johann Moritz, căzând prizonier, este internat de către americani într-un lagăr de prizonieri de război, după care este judecat la Procesele de la Nürnberg ca fiind criminal de război.

După ce avocatul apărării prezinta o scrisoare de la soția lui, Suzanna, în care aceasta explica ce se întâmplă, cum soțul ei a fost pe nedrept deportat, și prin câte a fost nevoită ea să treacă (inclusiv prin faptul că fusese violată de soldații ruși), viol în urma căruia se născuse un copil), Johann Moritz este eliberat în 1949, la zece ani după ce intrase în sistemul lagărelor de detenție.

Johann o reîntâlnește pe Suzanna și pe cei trei copii într-o stație de cale ferată din Germania. Reîntâlnirea este dificilă, amândurora li se vede, pe chipuri, că au trecut ani mulți și grei peste ei.

La solicitarea unui fotoreporter de ziar, Moritz îl îmbrățișează, chiar și pe noul membru al familiei.

Foto Wikipedia, Youtube


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii