Cunoaste lumea

MENU
Noutăți

Pe acest disc este imprimat un text… în peste 1500 de limbi. În ce scop?

  •  
  •  
  •  

În lume există cam 7000 de limbi diferite. Aproape jumătate sunt în pericol de dispariție, existând riscul să piară în următorul secol, deoarece mai au câteva zeci sau sute de vorbitori și lipsesc textele scrise. 500 dintre limbile Terrei sunt vorbite de mai puțin de 10 persoane, fiecare.

a

Proiectul Rosetta constituie un efort de păstrare a acestor limbi rare, chiar și după momentul în care, pentru unele dintre ele nu vor mai exista vorbitori în viață. Numele și conceptul provine de la celebra piatră Rosetta (inscripționată în anul 196 î.e.n. și descoperită în 1799, pe vremea lui Napoleon), care a facilitat decriptarea hieroglifelor egiptene și pe suprafață căreia era înscris același text, în trei limbi. Datorită acelei pietre a devenit posibilă cunoașterea fascinantei istorii a Egiptului Antic.

Piatra Rosetta (196 î.Hr.)

Piatra Rosetta (196 î.Hr.)

Scopul Proiectului Rosetta a fost crearea unei versiuni moderne a artefactului egiptean la care am făcut referire (Piatra Rosetta). În cadrul acestui proiect ingenios a fost produs discul Rosetta. Este vorba despre un disc de nichel cu diametrul de 3 inchi. Pe suprafața discului sunt imprimate aproape 14.000 de pagini de informație.

Textul de pe una dintre fațete începe cu litere citibile cu ochiul liber și continuă, în spirală, cu litere din ce în ce mai mici, până când este necesar un microscop care poate mări de 500 de ori, spre a fi citit. Pe cealaltă fațetă este imprimată informația care trebuie păstrată.

e

Discul este păstrat într-o sferă de sticlă și oțel, care îl protejează de șocuri și de zgâriere. Cu puțină grijă, informația poate fi stocată milenii la rând, pe acest suport. Nu demult, Long Now Foundation a lansat o serie de discuri Rosetta mai mici (sub formă de pandantive), care conțin aproape aceeași cantitate de informație precum originalul. Aceste exemplare au fost produse într-o ediție limitată, fiind rezervate pentru susținătorii financiari ai fundației în cauză.

c

d

b

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursa: www.amusingplanet.com


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii