Noutăți

NASA abandonează singura misiune de explorare a Lunii cu ajutorul unui rover. Motivul anulării misiunii nu este cunoscut

După ce președintele Trump a semnat o directivă prin care ordonă celor de la NASA să dezvolte noi misiuni cu echpaj uman pe Lună, agenția spațială și-a anulat planurile singurului rover lunar aflat în curs de dezvoltare și testare. Potrivit lui Clive Neal, consultant în cadrul misiunii și președinte emerit al Grupului de analiză a Lunii, membrii misiunii Resource Prospector au fost rugați să închidă proiectul până la sfârșitul lunii mai, fără prea multe explicații.

“Sunt puțin șocat. Nu știm morivul abandonării misiunii. Misiunea “Prospectorul de resurse”, trebuia să fie lansată prin 2020. Roverul ar fi trebuit să ajungă pe Lună și să caute compuși volatili cum ar fi hidrogenul, oxigenul și apa care ar putea fi exploatate pentru a sprijini viitorii coloniști umani de pe satelitul natural. Avem ocazia de a explora Luna iar dacă rezultatele din această prospectare erau într-adevăr foarte bune, puteam să creăm baze pe lună cu oameni care ulterior să plece în misiuni spațiale către Marte”, a declarat Neal pentru AFP.

Oficialii NASA au refuzat să ofere mai multe detalii cu privire la anularea misiunii, ceea ce adâncește și mai mult misterul din spatele acestei decizii. În timp ce unii specialiști consideră că agenția americană a luat această hotărâre din lipsă de fonduri, urmând să se concentreze pe directiva primită de la președintele Trump, unii adepți ai teoriei conspirației vorbesc despre faptul ca ceva sau cineva îi impiedică pe americani să ajungă sau să revină pe Lună, iar decizia privind unele misiuni umane nu stau în picioare din moment ce agenția nu este în stare sa trimită nici un roboțel pe Lună pentru ca aceasta să fie explorată.

luna

sursa: https://www.sciencealert.com/nasa-s-only-moon-rover-mission-was-just-unexpectedly-cancelled-resource-prospector

Traducerea și adaptarea: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

2 Comments on NASA abandonează singura misiune de explorare a Lunii cu ajutorul unui rover. Motivul anulării misiunii nu este cunoscut

  1. S-u incurcat in amanunte.Doua lucruri esentiale;pe Luna nu-i aer si-i mult praf…ar fi putut sa-mi lase si mie, macar un scuter, sa nu mai repar la trocaneata asta.Daa,nui bai!Nici ei nu merg pe Luna…

  2. E clar, sunt extraterestrii cu bazele lor lunare si nu le dau voie oamenilor sa exploreze luna…
    Din 69 sau cand a fost prima aselenizare, cu acea tehnologie de nimic fata de cea de astazi, se puteau organiza si tuturi turistice pe luna cu tehnologia de acum, insa cineva nu le da voie, oare ci e!?

Lasă un răspuns la George Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii