Cunoaste lumea

Noutăți

Naarghita, cântăreața româncă de muzică indiană, a fost mai apreciată în India decât Beatles

  •  
  •  
  •  

Maria Amarghioalei (numele real al artistei)  s-a născut la 14 ianuarie 1939 în Pufești, jud. Vrancea. Când avea 9 ani, Maria s-a mutat în București împreună cu mama ei. Aici a studiat coregrafia la Palatul Pionierilor din București, iar mai târziu a luat lecții de canto.

În 1956 s-a angajat ca figurant în corp-ansamblu de balet al teatrului de revistă „Constantin Tănase”. Un an mai târziu a debutat ca solistă în teatrul de revista „O seară la estradă”. Atunci a interpretat cântecul „Ciand” din filmul „Vagabondul”, film pe care l-a revăzut de 50 de ori pentru a învăța mai bine pronunția cuvintelor din cântec. „Am avut un succes nesperat, cu multe bisuri” mărturisește artista într-un interviu pentru jurnalul.ro. De atunci, cariera artistei a luat avânt. „Apreciez că am cântat în peste 15.000 de concerte… Publicul era admirativ, dar într-un fel nemilos cu bisurile cerute. Nu glumesc dacă vă spun că pe locul unde cântam, lăsam adesea urma transpirației care curgea pe mine din cauza emoțiilor, a efortului, a pasiunii cu care răspundeam așteptării publicului”, mărturisește artista în același interviu.

Ulterior ea a învățat limba hindi prin corespondență și a început sa dea concerte secondată de Orchestra de estradă a Radioteleviziunii, dirijor Sile Dinicu. Faima ei a ajuns repede și peste hotare. A fost invitată specială în India, unde calitățile i-au fost recunoscute de public. „Eu am reușit! Am ajuns la New Delhi, la invitația doamnei Indira Gandhi, care a fost uimită și încântată de interpretarea mea, după un eveniment comentat mult în India: călătoria Beatles-ilor în Țara Gangelui, pentru meditație și inspirație din cultura milenară indiană. Am citit în ziarele locale că multor indieni nu le-a plăcut interpretarea lor la sitar în cântecele indiene, socotind-o „fadă”. Din fericire, eu am avut o primire prietenoasă din partea ziariștilor și a publicului indian. Poate pentru că am fost mai fidelă specificului lor național multisecular. Nu știu dacă e o performanță laudativă sau nu. Le-am respectat doar tradițiile și, dacă s-a putut, să fiu și originală într-un anumit fel, și performantă… Oricum, m-a bucurat că indienii considerau că le „reprezint muzica” mai bine decât unele cântărețe de-ale lor. Asta mi-a conferit o anumită „unicitate”. Asta mi-a adus și un contract la Carnegie Hall ”, mărturisește Naarghita în același interviu.  A primit chiar și o propunere de a juca într-un film alături de fratele lui Raj Kapoor, dar unele probleme birocratice au determinat-o să nu onoreze contractul. Nu doar calitățile ei vocale au făcut-o să fie atât de apreciată, cât și dansul și flexibilitatea neobișnuită a mâinilor ei, mai precis a degetelor sale. Artista mărturisea că avea oglinzi în toată casa pentru a putea studia în orice moment o mișcare de dans sau o mudră (un gest specific al mâinilor).

După moartea mamei ei, artista nu și-a mai găsit puterea să cânte și a intrat într-un con de umbră. A renunțat timp de 18 ani la cariera ei. Pentru că nu avea un venit de la stat, Naarghita a trăit într-o sărăcie greu de imaginat. În ultimul an al vieții ei locuia într-un apartament închiriat unde vânduse, pentru a putea supraviețui, tot ce avea mai de preț pana atunci, inclusiv o ediție de lux, legată în piele, a Enciclopediei Britanica. Singurele ei bunuri rămase erau două icoane mari, de altar, pe care nu se îndurase sa le vândă.

Ancuta Motoianu

Surse: http://jurnalul.ro

Sursa foto: wikipedia.org

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

2 Comments on Naarghita, cântăreața româncă de muzică indiană, a fost mai apreciată în India decât Beatles

  1. Marck Cornelius // 6 iulie 2016 at 20:16 // Răspunde

    Din nefericire reff la aceasta pretioasa ”PERLA” a Patriei noastre care a trait in acea era blestemata de Communisti nici azi nu ne vom lauda cine stiece ca si azi avem la conducerea Tarii noasre tot niste LEPRE mai nenorocite ca in trecut si care ne vind si ne distruge neamul nostru de DACII , Aceste nemernice ”Creaturi” care si azi se afla la puterea si cirma Tarii noastre desigur am dorii sa fie EXECUTATI exact cum ei niste Viermi defel au Assasinat pe Seful lor care lau slugarit , si azi acesti Tradatori actioneaza nestingheriti si cu un Tupeu de neintilnit la distrugerea neamului nostru .

Lasă un răspuns la Riccardo Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii