Cunoaste lumea

Noutăți

Daniel Roxin: Așa arată LUPII cu care vom filma luna aceasta pentru filmul ZALMOXIS. Sunt aceeași rasă folosită în filmul URZEALA TRONURILOR

  •  
  •  
  •  

Lupul va avea o prezență consistentă în filmul ZALMOXIS, iar primele filmări în care vom folosi aceste superbe animale se vor realiza în această lună. Deocamdată nu vă pot spune mai multe, însă în luna noiembrie veți putea vedea un fragment din ceea ce se filmează acum.

Cei doi lupi pe care îi puteți admira în aceste fotografii realizate în dimineața zilei de astăzi (unul puțin murdar pentru că a ținut neapărat să intre într-o mlaștină) au o statură impresionantă și sunt capabili să alerge 100 de km, fără oprire (lucru testat). Ei fac parte din aceeași rasă folosită la filmările serialului Urzeala Tronurilor.

Și cum astăzi m-am împrietenit puțin cu ei, am zis să vă arăt câteva fotografii făcute într-o pădure din apropierea Bucureștiului…

Daniel Roxin
http://zalmoxis.info/

lupi 1

lupi 8

lupi 2

lupi 5

lupi 6

lupi 7

lupi 9

Foto: Silviu Crângureanu

Proprietar și dresor lupi: Vali Vasilescu (basmecucai.ro)


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

3 Comments on Daniel Roxin: Așa arată LUPII cu care vom filma luna aceasta pentru filmul ZALMOXIS. Sunt aceeași rasă folosită în filmul URZEALA TRONURILOR

  1. Ce maiestuosi si frumosi sunt…

  2. Am fost la conferinta domnului Daniel Roxin despre secretele dacilor. Vreau sa il asigur de respectul meu. Mult succes in demesul sau patriotic de aducere la lumina a adevarului istoric in legatura cu trecutul nostru stralucit. Mult succes si in realizarea filmului; lupii sunt superbi!

  3. Superbi lupi!

Lasă un răspuns la Angellight Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii