Cel mai vechi obiect scos vreodată la licitație este de origine extraterestră și are o vârstă aproape la fel de mare precum Terra! Despre ce este vorba?

După cum relatează ancient-origins.net, un meteorit ce are o „vârstă” incredibilă a fost vândut la licitație și reprezintă unul dintre cele mai vechi obiecte de proveniență extraterestră, ajunse accidental pe suprafața planetei noastre. Totodată, meteoritul în cauză este cel mai vechi obiect vândut vreodată în cadrul unei licitații. Fragmentul meteoritic la care facem referire are, după spusele specialiștilor, o vechime de circa 4,5 miliarde de ani, cu mențiunea că planeta noastră s-a format în urmă cu aproximativ 4,57 miliarde de ani.
Prețul obiectului a fost de 18.900 de dolari. Aceasta nu este o sumă foarte mare, având în vedere că unii dintre cei mai scumpi meteoriți scoși la vânzare pot valora (la același gramaj) și de 40 de ori mai mult decât aurul, motiv pentru care ei sunt considerați, de către cunoscători, o foarte bună investiție. Meteoritul la care facem acum referire (cel mai vechi meteorit cunoscut, așa cum este considerat de către o parte dintre oamenii de știință) este format în cea mai mare parte din fier; a ajuns la sol undeva, în Suedia, însă a fost vândut, de către proprietarul său spaniol, către o persoană din Ungaria.
Obiectul provenit din spațiu a fost găsit în urmă cu 111 ani în preajma râului Muonio, nu departe de satul suedez Kitkiöjärvi. Meteoritul, spart în circa 40 de fragmente, a fost numit Muonionalusta, după denumirea râului în apropierea căruia a fost găsit. Impactul cu solul a avut loc în urmă cu un milion de ani. În prezent, fragmente provenite din acest meteorit pot fi admirate în muzeele de geologie din Berlin, Chicago, Moscova, Viena.
Oamenii au fost fascinați de meteoriți încă din cele mai vechi timpuri. Fierul meteoritic a fost utilizat de cel puțin 5000 de ani, pentru producerea de topoare, ciocane, cuțite și alte obiecte – utilitare, ornamentale sau de cult. Dată fiind proveniența lor celestă, în multe culturi meteoriții erau obiecte învestite, la nivelul mentalului colectiv, cu puteri speciale, supranaturale, și erau folositi în practicile religioase.
De la băștinașii nord-americani care au dezvoltat cultura Hopewell (aproximativ 200 î.e.n. – 500 e.n.) ne-au rămas bijuterii confecționate din materie provenită din afara pământului, din meteoriți. În 1945 au fost descoperite în Illinois, Statele Unite ale Americii, 22 de mărgele fabricate din acest material de o raritate și valoare deosebite. La celălalt capăt al lumii și cu multă vreme înainte, unul dintre cei mai faimoși faraoni, și anume Tutankhamon (1332-1323 î.Hr.), deținea un pumnal confecționat, în parte, din fier meteoritic, șlefuit cu iscusință.
Surse: www.ancient-origins.net, wikipedia.org
Autor: Tomi Tohaneanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu