Cunoaste lumea

Noutăți

Villa Romana del Casale – ruinele stăvechi între care s-au descoperit mozaicuri cu FEMEI ROMANE în BIKINI, vechi de 1.600 de ani. Galerie Foto

  •  
  •  
  •  

Construită în secolul IV și situată în apropierea orașului Piazza Armerina din însorita Sicilie, Villa Romana del Casale conține cea mai vastă și complexă colecție de mozaicuri romane din lume. După ce a fost utilizat vreme de 150 de ani ca reședință a unei familii de vază, impozantul edificiu a suferit grave distrugeri în urma invaziilor vandalilor (neam germanic).
villa

Cât de civilizați și respectuoși față de artă erau acești invadatori ne dăm seama ușor: de la numele lor provine verbul „a vandaliza”. Istoria oferă o lecție ciudată. Marile și puternicele imperii, care au subjugat popoare pașnice, au anihilat orice opoziție și i-au spoliat pe cei cotropiți de tot ce aveau mai bun, se prăbușesc, deseori, sub asediile masive și sălbatice ale unor armate dezorganizate, formate din indivizi semi-primitivi, care n-au țară, nici legi sau morală.

vr-4

După distrugerile barbare, ruinele luxoasei reședințe au căzut apoi în uitare, deși porțiunile mai înalte din zidurile sale au rămas întotdeauna la vedere. În secolul XIX au fost redescoperite primele mozaicuri. Acestea sunt opere de artă de o valoare inestimabilă, pentru că oferă detalii despre viața nobilimii romane în epoca ce precede invaziile barbare. Proprietarul luxoasei reședințe a fost probabil un membru al senatului roman, dacă nu cumva a făcut parte chiar din familia imperială. Oricum a fost un aristocrat!

vr-5

Clădirea conține atât încăperi cu funcție rezidențială, cât și camere rezervate unor funcții ce țineau de administrația publică. Alte camere aveau un rol nedeterminat, dar sigur acolo nu se desfășurau activități de producție și nici de negoț. În partea de miazănoapte a clădirii se aflau băile – prevăzute cu un sistem eficient de încălzire a apei iar apartamentele ocupau, împreună cu o imensă bazilică, latura dinspre răsărit.

vr-1

La sfârșitul anilor ′50, a fost scos la iveală un mozaic ce constituia podeaua unei încăperi numită „Odaia celor zece fecioare” sau „Sala delle Dieci Ragazze”. Mozaicul este o reprezentare care uimește prin înfățișarea modernă a unor personaje.

În scena de jos a mozaicului, două dintre fete sunt angrenate într-un joc sportiv în care foloseau o minge viu colorată, în vreme ce alte personaje sunt încununate, fiind câștigătoare ale unei întreceri sportive. În partea superioară a mozaicului sunt reprezentate două fete în alergare, în vreme ce o alta efectuează exerciții similare celor de astăzi, folosind… o pereche de gantere.

vr-y

Îmbrăcămintea majorității tinerelor reprezentate în mozaic este sumară, ieșind în evidență asemănarea cu actualele costume de baie feminine formate din două piese. Într-un limbaj mai puțin academic, personajele reprezentate în mozaic au fost numite „fetele în bikini”. Este una dintre operele artei antice care arată că, vorba lui Eminescu, „toate-s vechi și noi sunt toate”.

vr-2

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: www.italia.it, wikipedia.org

Imagini: www.wondersofsicily.com, www.hitsicily.com, wikipedia.org


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

3 Comments on Villa Romana del Casale – ruinele stăvechi între care s-au descoperit mozaicuri cu FEMEI ROMANE în BIKINI, vechi de 1.600 de ani. Galerie Foto

  1. Da numai ca alea NU erau „femei romane”😉 (mici, urate si tuciurii), ci femei DACE/ETRUSCE! Inalte si blonde sau roscate.
    In plus, romanii nu erau o „rasa” anume „romana”😉, caci „rasa romana” nu exista.
    Imperiul roman era o ciulama de rase, in special evrei, greci + africani si arabi. Doar un procent extrem de mic il constituia etruscii (pelasgi/daci/traci).
    A fi „roman” insemna a fi cetatean oficial si legal al orasului Roma, si apoi a „Republicii Romane”. Nu a fi o „rasa”😉 anume de „roman”.

  2. PS:
    E ciudat ca tocmai cei care cer trezirea natiunii la realitate, si prezentarea adevaratei istorii a lumii, sa promoveze tocmai istoria contrafacuta de ucigasii lumii, in favoarea lor.

  3. @Dinu – te contrazic, romanii antici aratau mai blonzi – roscati decat italienii de azi. Tipul blond-roscat s-a pastrat mai bine in nordul Italiei (remarcat de Nicolae Iorga dealtfel). Invaziile succesive de arabi au dat in jurul Mediteranei tipul brunet-masliniu si de statura mica, dar acolo unde n-au ajuns ei – si Sicilia secolului IV in nici un caz nu cunoscuse invaziile arabe – tipul era cel comun rasei albe in Europa, cel blond-castaniu-roscat (Elena din Troia era blonda, ca sa se stie, iar romanii erau si ei refugiati din Troia TRACICA, primind in plus in secolele III-V si genele blond-roscatilor Goti – aka Geti). Asadar hai sa nu revarsam ura nejustificata pe-aici, mai informeaza-te nitel. Parerea mea.

Lasă un răspuns la Dinu Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii