Noutăți

VIDEO: Distrugeri la Sarmizegetusa Regia – “S-au urcat cu utilaje grele până pe acropola cetății. Au fost tăiați copaci care au căzut peste ziduri”

AgentGreen.ro: Natura și istoria antică, dărâmate cu drujbe și buldozere. Agent Green și Fundația Dacica atrag atenția că tăierile făgetelor de la Sarmizegetusa Regia afectează ireversibil situl arheologic, monument UNESCO. Situl a fost închis publicului la 22 ianuarie în vederea defrișării, însă imagini surprinse cu drona arată arbori de dimensiuni uriașe care au fost tăiați și s-au prăbușit peste zidurile cetății capitalei dacice, iar tăierile realizate cu pretextul protejării sitului arheologic și a vizitatorilor s-au făcut în mare parte în afara traseului turistic.

„Tăierile s-au făcut sub pretextul protejării sitului, dar s-au soldat cu distrugeri ale acestuia. Au urcat cu utilajele mari până pe acropola cetății și în zona sacră. Au răvășit adânc solul, deși știau că stratul arheologic se află la doar câțiva centimetri adâncime. Arborii doborâți peste fortificația cetății au afectat porțiuni din zidul antic. Au trecut cu TAF-ul peste plintele unui templu. E vorba de distrugeri care se sancționează conform legii. Mai mult, administrația sitului nu are un plan de gestiune și protecție a sitului, deși legea nu permite nici un fel de intervenții în sit decât în baza unui asemenea plan. Este vorba de un monument UNESCO, de importanță mondială, care se spune unor legi speciale, de care văd că nu se ține seama. Este halucinant ce se întâmplă acolo.”, a spus dr. Aurora Pețan, istoric și președinte al Fundației Dacica.

„Am descoperit tăierile pe portalul InspectorulPădurii.ro și m-am dus imediat să vă ce se întâmplă la cetate. Am rămas șocat când am văzut dezastrul. Nu era nevoie să alegem între istorie și natură. Soluția este de fapt istorie și natură. De aceea situl este dublu protejat, fiind atât în zona de protecție integrală a parcului natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, cât și sit arheologic și monument UNESCO. Mai mult, pădurea făcea parte din inventarul pădurilor virgine din anul 2005, cu arbori monumentali care stabilizau solul. Au doborât arborii fix pe zidurile cetății și i-au tras prin sit cu utilaje mari de tip TAF în condiții de sol îmbibat cu apă, lăsând răni ireversibile în sit. Așa ceva nu trebuia să se întâmple niciodată”, a spus Gabriel Păun, biolog și președinte Agent Green.

dezastru Srmis 1

dezastru sarmis 2

dezastru sarmis 4

Administrația sitului nu are un plan de acțiune pe termen lung, iar reprezentantul său ne-a dat de înțeles că nu cunoaște impactul defrișărilor asupra solului și asupra nivelului apei freatice. Cu toate acestea, administrația sitului a afirmat că intenționează să defrișeze definitiv 17 din cele 18 hectare pe care se întinde situl UNESCO. Tăierile începute la 22 ianuarie includ primii 103 arbori din care se tăiaseră deja 80 pâna la 1 februarie. Administratorul sitului susține că toți arborii doborâți erau uscați, dar în urma observării trunchiurilor duse la depozitul Anines – Grădiște, reprezentanții Agent Green au constatat că marea majoritate a lemnului extras are de fapt o mare valoare economică. Reprezentanții Agent Green au încercat să intre în cetate pentru a observa situația, însă Vladimir Brylynskei, administratorul sitului, le-a spus că accesul nu este permis. Acesta a admis că este interesat să obțină de acum înainte finanțări pentru proiecte care să conducă la stabilizarea teraselor cetății în condițiile în care rădăcinile arborilor nu vor mai asigura această funcție peste câțiva ani.

„Imaginile din dronă vorbesc de la sine, iar situația impune o anchetă amplă a Parchetului și o intervenție rapidă a autorităților care mai pot încă lua măsuri să salveze ce se mai poate și să pedepsească făptașii. Practic, administrația sitului a cerut defrișarea, iar ministerul pădurilor i-a mulțumit din pix, aprobând extragerea a 306 metri cubi de lemn. Înțelegem și susținem protecția sitului și a vizitatorilor, însă superficialitatea cu care s-au aprobat tăierile și modul în care se realizează lucrările lasă mult de dorit “, a adăugat Păun.

Agent Green și Fundația Dacica fac apel la Ministerul Culturii, Garda Forestieră și Garda de Mediu să suspende orice lucrări în sit, să îl sigileze și să demareze un control amplu. Planurile de defrișare pentru 17 hectare trebuie anulate definitiv și un plan de acțiune pe termen lung pentru protejarea sitului trebuie realizat de o echipă de experți relevanți. Organizațiile recomandă păstrarea consistenței pădurii la minim 0,6 (adică suprafața împădurită a sitului să nu scadă niciodată sub 60% din suprafața sa) și fagul să rămână specia fundamentală de pădure în amestec cu paltinul de munte și laricea, așa cum era pe vremea dacilor. (Sursa: AgentGreen.ro)

 

Dezastru în situl UNESCO Sarmizegetusa Regia from AGENT GREEN on Vimeo.


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

7 Comments on VIDEO: Distrugeri la Sarmizegetusa Regia – “S-au urcat cu utilaje grele până pe acropola cetății. Au fost tăiați copaci care au căzut peste ziduri”

  1. Gabriel Păun – liderul Agent Green , provoacă un nou scandal în judeţul Hunedoara, fără să se informeze corect şi complet . http://glasul-hd.ro/sarmizegetusa-regia-sub-lupa-intereselor-ecologiste/

    • Greşit,
      Dani e cel care trebuie să(se) INFORMEZE CORECT, pt. ca „articolul” la care face trimitere e plin de minciuni prin omisiune, scris de un jurnalist local care pocneşte din călcâie la ordinul unor apropiaţi ai impotentului CJ Hunedoara şi a „specialiştilor oficiali”.

  2. Groaznic, oribil,strigator la cer.Intrebarea este ce putem face impotriva acestui dezastru fara precedent ce s-a abatut asupra acestei tari? Ce putem face,ca de plans , avem motive sa plangem in fiecare zi.Eu tot mai cred ca numai iesitul cu milioanele in strada, aparatul padurilor, raurilor la modul fizic, cu bratele si piepturile, doar astfel se mai poate salva ceva.Solutii rudimentare, ati putea spune, dar asta e , aici am ajuns. Tara asta in asa hal a ajuns, ca alte mijloace mai civilizate sau rafinate pur si simplu nu merg.Specimenele care s-au cocotat in fruntea tarii si ne jefuiesc fara mila pur si simplu nu inteleg decat de par.Asta e !

  3. Altă sursă de venit România nu mai are decât din
    defrișarea pădurilor. Și pe
    urmă? Lacomilor,la urmași ce le lăsați

  4. Odată cu defrisarea se va ajunge si la alunecări de teren. Se caută să se astupe sau sa înece aceste dovezi dacice cu un scop. Vor sa ascundă ceva de mare importanta. Pe lângă faptul că ce s-a descoperit si ce stie publicul mai e ceva nedezvaluit si vor sa ascunda asta. Următorul pas după distrugerea complexului este vânzarea terenului.Si tot asa …

  5. un dac inca liber // 14 februarie 2018 at 15:09 // Răspunde

    Oare cate artefacte se scot acum,ca nu-i controleaza nimeni pe tovarasii de acolo ?Rusii(V.B.) intotdeauna au luat ce au vrut EI.

  6. „Romani-votati iohanis!”

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii