Viața și luptele lui BABA NOVAC – haiducul intrat în legendă prin cutezătoarele sale fapte de arme săvârșite alături de MIHAI VITEAZUL
Haiducul Baba Novac este un personaj istoric important atât pentru români, cât și pentru sârbi, care îl numesc Starina Novak. S-a născut la 1530, în Serbia și a murit la 1601, în același an cu Mihai Viteazul, pe care l-a însoțit în majoritatea bătăliilor. A avut un sfârșit cumplit, fiind ucis în chinuri. Se spune că mama lui Baba Novac era româncă iar tatăl său ar fi fost unul dintre aspiranții la tronul Serbiei. În copilărie a învățat la o școală mânăstirească din Poreci, satul natal. Cunoștea trei limbi: slavona, româna și greaca.
O viață întreagă, Baba Novac a luptat contra otomanilor. Vestitul căpitan a haiducit în Oltenia, dar și în țara natală. În serviciul lui Mihai Viteazul a intrat la vremea când acesta i-a atacat pe turcii din insula Ada Kaleh, de pe Dunăre (astăzi aflată sub ape).
În anul 1595, când deja avea 65 de ani, a efectuat un atac de o cutezanță incredibilă. Însoțit de doar 700 de haiduci s-a deplasat în Balcani. Știind locul prin care urma să treacă Pașa Hasan, cu armata sa, a așteptat momentul prielnic și a efectuat un atac atât de cumplit încât puhoiul de turci a fost cuprins de panică, abandonându-și armele și bogățiile adunate în incursiunile de pradă.
Credinciosul haiduc i-a stat aproape lui Mihai, primul unificator al țărilor române, în cele mai multe dintre bătăliile date. În bătălia de la Șelimbăr, din octombrie 1599, a efectuat un curajos atac prin surprindere asupra inamicului, având o contribuție importantă la izbânda lui Mihai, contra armatei conduse de către cardinalul Andrei Báthory. La 1600 a dus mai multe lupte în Banat, din care a ieșit victorios.
În Moldova, Baba Novac și haiducii săi i-au pus pe fugă pe Ieremia Movilă (adeversarul lui Mihai) și pe ostașii săi. A ocupat o bună parte din Moldova, ajungând, apoi, cu oștirea sa, până la cetatea Camenița. În Muntenia, în preajma Ploieștilor, i-a ținut pe loc pe extrem de bine înarmații și numeroșii ostași polonezi, vreme de zece zile. Atunci, în toamna anului 1600, a participat, alături de Mihai, la bătălia de pe râul Teleajen.
La începutul anului 1601, în luna februarie, Baba Novac a fost trimis într-o misiune în Ardeal, de către Mihai Viteazul. Acolo, Dieta de la Cluj, alcătuită din nobili unguri, a decis arestarea, condamnarea și uciderea sa, alături de un preot ortodox pe nume Sascu. A fost învinuit de colaborare secretă cu otomanii și de susținere a acelora în vederea atacării unor cetăți ardelene.
Viața lui Baba Novac a luat sfârșit în chinuri cumplite, fiind ars pe rug (trupul fiindu-i perpelit la foc încet, pentru ca suferința să-i fie prelungită). După moarte, corpul său a fost tras în țeapă și expus în afara cetății. Supliciul s-a petrecut la Cluj. Infamul general Basta, care i-a adus sfârșitul și lui Mihai Viteazul, a urmărit de la distanță tortura bătrânului ostaș de 71 de ani. Alături de Baba Novac a pierit și preotul Sascu, duhovnicul său.
Se povestește că, aflând despre modul în care a încetat din viață Baba Novac, sultanul Mehmed al III-lea Adli (1566-1603) ar fi afirmat că un asemenea ostaș nu merita un asemenea sfârșit, că el ar fi trebuit să piară într-una dintre luptele pe care niciodată nu le-a evitat, nu în urma unei execuții. În vara aceluiași an (1601), Mihai Viteazul a intrat victorios în Cluj, urmare a bătăliei de la Guruslău, moment în care aristocrații unguri din Dietă, ce hotărâseră în februarie uciderea lui Baba Novac, au dat bir cu fugiții.
Se povestește că Baba Novac avea un fizic impunător, o putere herculeană și se avânta în luptă fără preget, chiar și la 70 de ani. A fost unul dintre cei mai devotați căpitani aflați în slujba lui Mihai Viteazul. În urma lui Baba Novac au rămas fii săi, care au comis numeroase fapte de vitejie în luptele cu turcii și tătarii. Cel mai cunoscut dintre ei a fost Gruia Novac – personaj de legendă și luptător de seamă, ca și părintele său.
Autor: Tomi Tohaneanu
Surse: wikipedia.org, adevarul.ro
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Baba Novac era aromân din Macedonia.