Noutăți

Un turist care a rătăcit 9 zile prin Amazonia a afirmat, după revenirea la civilizație, că a fost salvat de către maimuțe. Ce s-a petrecut?

Un turist care s-a rătăcit în pădurea amazoniană, rătăcind vreme de nouă zile prin sălbăticie, susține că a fost ajutat să supraviețuiască de către un grup de maimuțe. Maimuțele i-au aruncat fructe din copaci și l-au condus către locuri unde a găsit surse de apă și adăpost. Turistul în cauză este chilianul Maykool Coroseo Acuña, în vârstă de 25 de ani, care, nu demult, s-a rătăcit în jungla amazoniană din Bolivia.

b

Anterior dispariției, Maykool Coroseo Acuña fusese găzduit în Parcul Național Madidi, în apropiere de râul Tuichi, de către o companie specializată, Max Adventures. După ce a fost semnalată dispariția chilianului, rangerii au colindat jungla vreme de o săptămână, în căutarea sa, fără a reuși să-i dea de urmă.

Căutătorii i-au chemat, în ajutor, pe doi șamani din zonă. Aceștia au, efectuat, relatează The Sun, o serie de ritualuri menite să îmbuneze spiritele și mai ales pe… zeița Pachamama (sau „Mama Pământ”, un echivalent local al zeiței Geea). După credințele șamanilor, rătăcirea turistului s-ar fi produs prin intervenția unui spirit malefic, pe nume Duende. În opinia localnicilor, Maykool Coroseo Acuña ar fi atras mânia Pachamamei, acesta fiind motivul rătăcirii sale.

a

După șase zile de căutări asidue, unul dintre rangeri a găsit un articol de îmbrăcăminte provenit de la Maykool, lucru pe care șamanii l-au considerat de bun augur, deoarece îi ajuta, potrivit credinței lor ancestrale, să intre în conexiune cu spiritul celui rătăcit prin junglă.

În cea de-a noua zi de la dispariție, turistul a fost localizat, în urma strigătelor sale, la doar o milă de locul unde fusese cazat. Maykool prezenta răni provocate de către insecte și susține că, în tot timpul cât a rătăcit prin sălbăticie, a reușit să rămână în viață ținându-se după un cârd de maimuțe, care i-au aruncat bucăți de fructe și l-au condus către izvoare, spre a-și astâmpăra setea.

c

Maykool mai povestește că, în ajunul revenirii sale la civilizație, a adresat o rugăciune fierbinte către Dumnezeu, spre a-l salva din situația dificilă în care ajunsese. Întrebat cum de s-a rătăcit, el a spus că a simțit un straniu impuls de a părăsi tabăra, apoi a luat-o la goană, la întâmplare, abandonându-și, în fugă, atât sandalele, cât și telefonul și lanterna. După ce n-a mai putut alerga, s-a oprit, epuizat, lângă un copac, realizând că s-a pierdut în junglă.

Atât rangerii, cât și populația locală cred, în continuare, că peripețiile lui Maykool au avut drept cauză ofesa adusă divinității pământului – prin refuzul anterior al turistului de a asista la un ritual efectuat în cinstea acesteia. Totuși, Maykoola rămas ferm în opiniile sale religioase, fără a acorda credit legendelor și credințelor triburilor băștinașe.

d

e

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursă: www.thesun.co.uk


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii