Un antropolog român a dovedit pentru prima oară că poziţia pe cruce a celui ucis diferă de cea prezentată de iconografia creştină. Ce a descoperit?
Antropologul român Nicu Haas a descoperit în 1967 într-un cimitir din Israel singurul schelet al unui tânăr crucificat în urmă cu 2.000 de ani. Omul de ştiinţă a dovedit pentru prima oară că poziţia pe cruce a celui ucis diferă de cea prezentată de iconografia creştină, ne informează Adevarul.ro
După Războiul de Şase Zile care a avut loc în anul 1967, în urma căruia Israelul a obţinut controlul în Peninsula Sinai, Înălţimile Golan şi alte teritorii din Egipt, Siria şi lordania, a început în Ierusalim construirea de blocuri pe locurile unde odată păşteau oile păzite de beduini.
Pe colina numită Giv ‘at Ha-Mivtar s-au descoperit o serie de încăperi subterane care făceau parte dintr-un imens cimitir evreiesc vechi de peste două milenii. Era un cimitir diferit faţă de cele moderne: în stânca moale, calcaroasă, vechii locuitori ai acestor ţinuturi au săpat camere mortuare. De jur împrejurul pereţilor camerelor principale au fost amenajate în piatră bănci de doi metri fiecare.
Pe aceste bănci au fost descoperite mai multe schelete complete. După determinările efectuate, şi cu ajutorul obiectelor de ceramică găsite în morminte, specialiştii au stabilit că locurile funerare datau din anii 37 îH şi până la mijlocul primului secol.
Antropologul de origine română Nicu Haas, cel care a dus această ştiinţă în patria urmaşilor lui David, chemat să studieze cele 35 de schelete, a făcut o descoperire uimitoare. În sarcofagul patru se găseau scheletele unui adult şi al unui copil, probabil tată şi fiu.
O inscripţie pe osuar descifrată parţial consemna faptul că acolo fusese înmormântat „Yehohanan Ben“. Yehohanan era un nume ebraic obişnuit în acea perioadă, iar „Ben“ însemna „fiul lui“. Studiind cu atenţie rămăşiţele pământeşti, Nicu Haas a observat că oasele călcâielor adultului, acoperite cu o crustă calcaroasă, sunt străpunse de un cui de fier ruginit, lung de 17 – 18 centimetri. A realizat faptul că se află în faţa unui act de crucificare.
Întâmplarea a făcut ca, în cazul lui, cuiul înfipt în călcâi să fie îndoit şi astfel nu a mai putut fi scos, rămânând acolo timp de 2.000 de ani. După primele estimări, s-a stabilit că actul de crucificare a avut loc la începutul erei noastre, în anul 7, atunci când evreii s-au răsculat împotriva romanilor sau în timpul distrugerii Templului, în anul 70, crucificatul putând fi unul dintre răsculaţi.
Prin descoperirea sa, omul de ştiinţă român a demonstrat pentru prima oară felul în care romanii aplicau pedeapsa prin crucificare şi poziţia victimei pe cruce, diferită de reprezentarea clasică, acceptată de Biserică.
Citește mai mult:Adevarul
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Nu dovedeşte nimic acest lucru, cât timp s-a făcut cu mult timp după reînvierea Domnului. Probabil au schimbat tactica, crezând că ar fi fost uşor să fie scoşi de pe cruce când erau vii. Cei răsculați întodeauna aveau o pedeapsă diferită. Nu era ea mai cumplită decât al Domnului care a fost sacrificat prin chin şi umilință. Ei şi-au meritat soarta de fiecare dată de-a lungul istoriei. El nu.