Noutăți

Trenurile care mergeau cu aer comprimat. Uimitoarea invenție uitată din secolul al XIX-lea. Ce presupune aceasta și cum doresc inginerii contemporani să o readucă la lumină

În secolul al XIX-lea au apărut primele locomotive cu aburi, acei “cai de fier” care puteau trage o duzină de vagoane și să ajungă la destinație într-un timp rezonabil. Locomotiva cu abur a făcut ca transportul feroviar să fie un mare succes din punct de vedere comercial. Văzând popularitatea acestui mijloc de transport, unii pionieri din domeniu au început să se întrebe dacă trenurile ar putea deveni mai rapide și mai eficiente prin eliminarea totală a locomotivei.

Locomotivele sunt incredibil de grele, mai grele decât vagoanele pe care le trag. O mare parte din energia generată de locomotivă este utilizată pentru ca aceasta să se poată mișca. O altă limitare de început a locomotivei a fost coeficientul scăzut de frecare al roților metalice pe șine. Acest lucru a limitat mult nivelul de înclinare pe care un tren putea urca. Și nu în ultimul rând, locomotivele cu aburi au produs o cantitate îngrozitoare de fum. Erau un cuptor cu cărbune pe roți și șine.

Inventatorul George Medhurst a fost unul dintre primii care au venit cu ideea utilizării aerului comprimat pentru a pune în mișcare vagoanele, prin țevi din fontă montate de-a lungul șinelor, renunțându-se astfel la locomotivă. Potrivit acestei idei, pompele din fața trenului ar atrage aerul din tub, creând un vid parțial, iar presiunea aerului din spatele pistonului îl va împinge în față. Cu câțiva ani înainte de moartea sa, în 1824, un domn cu  numele Vallance a scos un brevet și a construit o scurtă linie demonstrativă  formată dintr-un tub de fontă cu diametrul de 6 metri prin care un vehicul a fost deplasat datorită presiunii aerului furnizat prin capetele tubului. Deși sistemul lui Vallance a funcționat, nu a fost adoptat imediat.

Abia în 1840, prima linie “feroviară atmosferică” a fost construită în Irlanda, ca o extindere a căii ferate Dublin și Kingstown, care lega Kingstown de Dalkey, aflat la aproximativ trei kilometri distanță. O pompă de vid cu motor cu aburi Dalkey a tras trenuri de până la 70 de tone în sus, atingând viteze de până la 64 km / h. Succesul Căii Ferate Dalkey a atras atenția multor ingineri eminenți ai zilei. Un sistem similar a fost construit pe o secțiune a liniei de la Paris la St Germain, care traversa râul Seine, în 1847 și a rămas în folosință timp de treisprezece ani, până când dezvoltarea unor locomotive cu aburi mai puternice a condus la abandonarea acestuia.

Calea ferată atmosferică a reapărut la finele secolului al XX-lea, în Jakarta, Indonezia. Aici, pe o porțiune de 3 km, într-un parc tematic, circulă trenuri pe principiul presiunii atmosferice dezvoltat de George Medhurst cu mai mult de două sute de ani în urmă. Un alt sistem a fost instalat la aeroportul Porto Alegre, Brazilia, care transportă pasageri pe un traseu de 1 km, în 90 de secunde.

Mai recent, o companie cu sediul în SUA, Flight Rail Corp., a dezvoltat un nou design pentru trenurile atmosferice de mare viteză, unde pistonul este cuplat magnetic la trenul de călători în loc să fie conectat fizic. Acest lucru permite ca tubul vidat să fie închis, prevenind astfel scurgerea – o problemă care a afectat sistemele anterioare. Compania a construit cu succes un model pilot cu scara 1/6, care funcționează la viteze de până la 40 km / h, însă compania susține că o implementare la scară largă ar duce la viteze mai mari de 300 km / h.

sursa: https://www.amusingplanet.com/2018/12/atmospheric-railways-19th-century.html

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii