Noutăți

Surprizele naturii: Și albinele pot fi stângace sau dreptace

Cercetătorii au descoperit faptul că albinele pot avea o preferință de a o lua spre stângă sau spre dreapta, lucru ce le influențează deciziile în timp ce zboară. Insectele se alătură astfel unei liste cunoscute de viețuitoare care au o asemenea preferință, precum maimuțele Rhesus, șobolanii și marmoseții. Cercetătorii de la Universitatea din Queensland din Australia nu au demonstrat doar că albinele pot fi “dreptace” sau “stângace”; prin testele lor, echipa a constatat și că albinele pot distinge între o galerie naturală mai mică și una mai mare, printre ramurile copacilor, alegând opțiunea mai mare, și potențial mai puțin periculoasă, pentru zbor.

Cercetatorii cred ca rezultatele lor ar putea sugera o strategie de zbor optimizată a acestor insecte: “Să luăm în considerare un scenariu (simplificat) în care un grup de albine se confruntă cu alegerea de a zbura printre ramurile dese ale copacilor. Ar fi dăunător dacă toate albinele ar lua aceeași decizie de zbor, spre stânga de exemplu, deoarece acest lucru ar face ca toți indivizii să încerce să zboare printre ramurile din stânga, blocându-se una pe cealălaltă și încetinind astfel zborul, lucru ce poate pune în pericol trecerea roiului prin acea porțiune. În acest caz, pasajul din dreapta nu ar fi folosit deloc și, prin urmare, ar fi risipit”.

Cercetările anterioare efectuate de laboratorul Srinivasan au arătat că motivul pentru care păsările nu se lovesc în zbor este că acestea întotdeauna se îndreaptă spre dreapta, reușind să se evite reciproc. Cercetarea ar putea fi folosită pentru a dezvolta sisteme automate anti-prăbușire pentru aeronave. Această cercetare nouă cu albinele, pe de altă parte, ar putea contribui la dezvoltarea sistemelor de ghidare a dronelor.

sursa: http://www.sciencealert.com/bees-can-be-left-or-right-handed

sursa: http://journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371/journal.pone.0184343

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii