Noutăți

Sognefjord – un făgaș colosal născut din încleștarea milenară dintre ghețuri și piatră

Povârnișuri stâncoase și abrupte, văi largi și adânci, oglindite pe întinderea apelor… Sunt aspecte obișnuite ale peisajului specific mărețului fiord, dar care par ireale, neobișnuite, oricărui nou venit. Sognefjord s-a născut din confruntarea dintre gheață și stâncă. Știut este că atunci când doi se confruntă, al treilea câștigă. Cine-a avut de câștigat în urma luptei crâncene dintre gheață și stâncă? Apele mării, cărora le-a fost deschisă calea cu larghețe, către interiorul țării. Ce țară? Țara fiordurilor, bineînțeles. Norvegia! Acolo, cel mai mult au avut de câștigat oamenii, care se pot bucura astăzi de frumusețea și grandoarea priveliștilor. Numai să le prețuiască!
norvegia-3norvegia-4

După dimensiune, Sognefjord se clasează pe locul secund, în lume. Cel mai mare dintre fiorduri este Scoresby Sund, aflat în Groenlanda. Țărmurile Sognefjord-ului, cele care-i conferă aspectul grandios alături de lățimea albiei au, în medie, înălțimea de 1000 de metri. Apropo de înălțime, în Parcul Național Jotunheimen se află cei mai înalți munți ai Norvegiei, cu ale lor vârfuri Galdhøpiggen – 2469 metri și Glittertind – 2465 metri.

norvegia

Geologii ne informează, cu rigoarea ce le stă în fire, că grandiosul Sognefjord a apărut ca urmare a unui fenomen de eroziune glaciară, constituind făgașul pe care și l-au croit ghețarii, în drumul lor descendent către apele mării. În sens ascendent, Sognefjord avansează peste 200 de kilometri în pământul norvegian, într-un parcurs sinuos.

Cu timpul, zonele cu relief mai puțin înclinat de la baza înălțimilor au fost populate, așa că nu lipsesc fermele cu aspect cochet. Nici așezările cu un număr însemnat de locuitori… după standardele locale.  Potențialul locului este excelent pus în valoare. Fie și dacă ne-am gândi doar la turism. Ce bine ar fi de-am proceda la fel și noi, românii, cu privire la obiectivele autohtone, distribuite cu generozitate pe cuprinsul țării!

De-a lungul fiordului sunt înșiruite așezări în care se practică, nu fără profituri, activități tradiționale precum prepararea gemurilor, dar și activități ce necesită tehnologii avansate, în domeniul IT, al prelucrării metalelor ori al producției de energie. Printre așezările importante pot fi enumerate Aurland, Lærdal, Sogndal, Årdal. De mare interes sunt muzeele, galeriile de artă și monumentele istorice. Un exemplu? Biserica Urnes, cea mai veche din Norvegia, construită fiind pe la 1130. Aduce, s-ar putea zice, cu vechile noastre biserici de lemn!

urn-w

Tomi Tohăneanu

Surse: fjordnorway.com, wikipedia.org

Surse foto: pixabay.com, wikipedia.org


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*