Cunoaste lumea

Noutăți

Șocant: Statul se pregătește să le ia copiii părinților români care refuză vaccinarea!!!

  •  
  •  
  •  

Părinții care refuză să își vaccineze copiii vor trebuie să dea explicații în fața unei comisii din județul din care provin, iar dacă după aceea nu consimt să vaccineze copilul, se va aplica legea Protecției Copilului, a declarat ieri directorul în cadrul Ministerului Sănătății Amelia Șerban, la emisiunea „24 de minute” de la Digi 24.

Nu se vor da sancțiuni părinților imediat. Părintele are o perioadă de timp de până la 18 luni în care medicul îl va chema și îl va informa asupra riscurilor și beneficiilor, iar dacă părintele tot refuză va fi deferit unei comisii județene. Dacă nici atunci nu consimte să îl vaccineze se va aplica legea Protecției Copilului. Se va ajunge în instanță”, a spus Amalia Șerban.

Chiar dacă vacinurile pentru copii sunt numite și azi „obligatorii”, ele reprezintă doar o recomandare în prezent, însă, dacă această lege va intra în vigoare, vacinarea copilului va deveni obligatorie cu adevărat, a atras atenția Amelia Șerban.

„Copiii nu vor putea intra în colectivități dacă nu vor face dovada vaccinării complete conform schemei. Nu va fi restricționat (imediat – n.n.) accesul copilului la educație. Se va merge la comisia județeană, iar părintele va primi termen de un an să își vaccineze copilul”, a spus directorul din cadrul Ministerului Sănătății. 

De asemenea, Amalia Șerban a precizat că noul proiect de lege prevede că Statul îi va despăgubi pe părinții ai căror copii au suferit reacții adverse grave în urma vaccinării.

Trebuie să ne asumăm că nu avem o informare corectă și completă asupra a ceea ce înseamnă vaccinurile, care sunt avantajele și riscurile. Statul își asumă responsabilitatea în cazul unor reacții adverse. În cazul unor complicații, acestea vor fi despăgubite de statul român.”

Sursa interviu: Digi 24

 Nota mea (Daniel Roxin): Încet, încet ne îndreptăm către totalitarism… O astfel de lege, ca cea pe care vor să ne-o bage pe gât servitorii unor interese străine, aflați la conducerea țării, este în mod evident una abuzivă, una totalitară! O lege prin care acești indivizi vor să ne constrângă, amenințându-ne cu luarea copiiilor și blocarea accesului copiilor nevaccinați la grădiniță și școală.

Dar să vezi, statul îți dă despăgubiri dacă copilul îți moare sau ajunge în scaunul cu rotile după vaccinare. Ca și cum asta ar mai avea o valoare pentru părinți!

Tupeul acestor indivizi, setați pe ignorarea oricăror dovezi care ridică semne de întrebare asupra vaccinurilor, este fără limite. În mărginirea lor (dacă nu sunt agenți ai concernelor farmaceutice) vaccinarea a devenit o dogmă precum cele religioase – ea nu se mai discută, nu poate fi contestată, ci se acceptă, altfel vei fi „ars pe rug”!

Ticăloșia acestei intenții are un precedent: în anul 2002, printr-o altă lege totalitară, România a devenit prima țară din lume și singura care își iodează întreaga populația prin intermediul sării iodate. Deși o serie de specialiști au contestat această aberație, deși s-au adus probe prin care s-a dovedit că obligarea întregii populații să consume sare iodată afectează sănătatea tuturor, reacția autorităților anti-românești a fost aceea că… în anul 2006 au dublat cantitatea de iod din sare, lucru care s-a păstrat până astăzi!

Așadar, în ce țară trăim? – Într-una aflată sub ocupație străină! Cât timp o să le mai permitem acestor neaveniți să își bată joc de noi? – Aici nu am un răspuns, din păcate… Prea mulți inconștienți și lași în această țară!!!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

55 Comments on Șocant: Statul se pregătește să le ia copiii părinților români care refuză vaccinarea!!!

  1. Da vor să creeze un precedent iar pe viitor alte legi care să îi ajute să confiate copii precum în Norvegia, da sigur să vină în fața oameni naționaliști ori ceva asemănător pt următoarele alegeri, trebuie să le luăm dar de conducători pas cu pas

    • Exista un dumnezeu sus in care am incredere si atat traitraim intr-o tara de mizerie cu conducatori hoti care sunt bolnavi,nu au nici un drept asupra noastra si a copiiilor nostri daca ei cred ca noi suntem prosti uite ca nu suntem o sa ii dam in judecata pentru amenintare si pentru ca vor sa ne omoare

  2. dan croitoru // 9 aprilie 2016 at 11:12 // Răspunde

    Foarte buna reactia dumneavoastra domnule Daniel, dar de ce va opriti aici si nu incepem o campanie de strangere de semnaturi impotriva acestor abuzuri si mai ales impotriva acestor hiene financiare din ministerul sanatatii?!!!

    • Mihai Comanescu // 9 aprilie 2016 at 13:41 // Răspunde

      Foarte buna si reactia dvs dle Croitoru…dar la ce rezultate va asteptati? Strangerea semnaturilor e inutila! Cel putin in tara asta,nu are nicio valoare! Si nu e vorba numai de hienele din ministerul sanatatii…aici e implicata mafia din conducerea tarii! Conducere care,asa cum spunea dl Roxin,nu mai apartine de mult acestei tari!

  3. Sa mai amintim si sterilitatea ca si efect „secundar” pe termen lung de care statul cu siguranta nu se va considera responsabil.Mare lucru da nu acesta e principalul motiv al vaccinarii…

  4. Ei îsi dau foc singuri … Deja s-au adunat prea multe (Colectiv,bebeluși morti de la „portocale/branza” , coruptie e.t.c.) Dacă dau legea asta o să fie o revoluție in Romania.

    • Mihai Comanescu // 9 aprilie 2016 at 13:45 // Răspunde

      Bine ar fi sa aveti dreptate…dar eu nu mai cred ca se va intampla!(Ma refer la revolutie) Si nu din cauza faptului ca oamenii nu ar fi indreptatiti sa o faca ci pt ca,de cateva zeci de ani…,revolutiile nu se mai fac decat cu acordul ”stapânilor lumii”!

    • cine sa faca revolutie ? Tinerii frumosi si liberi , indoctrinati si suprasaturati de civilizatie, multiculturalism si toleranta ? Le pasa lor de viitorul acestei tari ? Le pasa lor ca romanii adevarati vor ajunge o minoritate iar o alta minoritate va deveni majoritate ? Nu, nu le pasa. Pt ei nu conteaza decat PORTOFELUL ! Asa au fost educati, din pacate si cei mai vinovati sunt PARINTII !

  5. Voi sunteţi nebuni-cobză.

  6. Man Gabriela // 9 aprilie 2016 at 14:26 // Răspunde

    Asta nu este legea PROTECTIEI COPILULUI, pt care ar trebui parinti sa intre in instanta. Aprope fiecare copil are vreun efect secundar din cauza vaccinului. De unde atatea alergii, intolerante la gluten, de unde atatita copii hiperactivi pe care parinit si educatorii nu-i pot controla??????????? Mai demult nu era asa! Am citit prosepctul vaccinelor. Rubrica unde sunt trecute efectele secundare nu se mai termina, atat e de lunga…..

    • In Anglia vaccinarea copiilor nu este obligatorie ..Parinte decide daca vrea sa Isi vaccineze copilul sau nu..

      • Anglia-i stat in stat, deh, sange-albastru, regal iar noi, suntem STAT NATIONAL, SUVERAN, INDEPENDENT, UNITAR si INDIVIZIBIL cf art.1 din Constitutie, cu consecinta solutionarii in speta, conflictul dintre vaccinati si nevaccinati, in stil strabun: cu intelepciune! Solutii exista: Vlad Tepes!

  7. Sa se asigure ca nu sufera de vreo avitaminoza intai sau vreun deficit de minerale

    • Bobici Silviu // 9 aprilie 2016 at 20:44 // Răspunde

      Copii din Arges care au murit au fost vaccinati.S-a tacut pe aceasta problema ca sa fie data legea tampita cu obligatia vaccinarii,de aceea nu s-au gasit cauzele mortii copiilor !!

  8. Am impresia ca banii le-au luat mintile anumitor persoane care au putere legislativa si isi bat joc de noi !!!
    In Romania la toti copii like se face la nastere vaccinul BCG (impotriva tuberculozei) insa paradoxul este ca suntem tara cu cei mai multi bolnavi diagnosticati anual cu TBC !!!
    Deci…concluzia o trageti singuri…!

    • Vaccinurile nu ofera protectie la toata lumea, eficienta e de 95%. De aia tu cand nu iti vaccinezi copiii, ma pui si pe mine la risc. Nu vrei sa te vaccinezi? Mars in India unde jumate din familie iti moare de boli preventibile prin vaccinare. Toti sunteti expert la citit de pe wikipedia, da habar nu aveti ce vorbiti.

      • Daca al tau copil este protejat de boala, de ce iti este frica sa intre in contact cu unul neprotejat? Al tau este imunizat!!! Nu mai ai treaba cu ce se face in jurul tau! Doar cei nevaccinati risca sa se imbolnaveasca!

      • de ce sa te expun pe tine? tu esti vaccinat. deci nu te vei imbolnavi. doar eu voi fi expusa si este alegerea mea. tot voua cei vaccinati va este frica? daca iti este frica, inseamna ca vaccinul tau nu iti este de nici un folos ☺

  9. Părinții sa aibă grijă cu cine voteaza

  10. Copilul meu are 3 ani, a facut pana acum schema obligatorie de vaccinare cu Infanrix si nu a avut nicio reactie adversa. Copilul este sanatos, doar a avut otite si raceli normale pt un copil de varsta lui. A facut si enterocolita fara urmari grave, deci, mai bine investigati in alta parte!

    • Cristi,se vede ca nu ai citit studiile si statisticile din afara, facute in ultimii ani! O mare parte din efecte apar abia la pubertate si aici ma refer la artritele reumatoide juvenile, care pana acum 20 de ani le-au avut doar batranii, la tuberculoza limfatica si osoasa, la leucemii,etc. Nu avem de unde sti cum evolueaza copiii nostril de acum incolo pe termen lung,dupa aceste vaccinuri…unii au noroc de imunitate buna genetic, altii nu si atunci la acestia pot apare diverse efecte adverse …Gandeste-te…Ai avea tu curajul sa joci ruleta ruseasca cu sanatatea unui copil?….Eu nu. Si multi vor gandi ca mine.

    • Daca vi se pare normal ca un copil sa faca otite, enterocolite si raceli frecvente, asta deja e trist. Copilul meu nevaccinat nu a facut deloc asa ceva. Nu am avut nevoie de nici un antibiotic. E o stare de sanatare aparenta. Dar stiti cu siguranta efectele pe termen lung? Pentru ca producatorii nu le stiu inca.. E bine de investigat TOATE caile , inclusiv vaccinele mai ales ca lista efectelor secundare e uluitor de lunga.

    • Cristi, imi amintesti de o fosta colega de munca care fuma doua pachete de tigari pe zi, dar care a promis ca se va lasa de fumat daca ramane gravida. A ramas gravida si tot nu s-a lasat de fumat, dar avea aceeasi credinta ca tine ca totul e bine pentru bebelusul ei. Mi-a spus ca nu trebuie sa renunte la fumat pentru ca a facut ocograf si copilul e sanatos tun. Subtirica investigatia ta. Eu, in locul tau, nu as recomanda-o si altora. Din contra, dupa ce mi-am vaccinat copilul, as sta cu frica in san sa vad ce se intampla cu el in continuare.

  11. De ce mu ați spus de la început ca in cazul in care copilul are reacții adverse, gen paralizează, moare, sau rămâne tampit( se cunosc cazuri ) in urma vaccinarii, statul despăgubește părinții Ne-am liniștit acum.

    • La ce ne ajuta banii daca copilul meu moare sau ramane handicapat?

    • Ha ha. Eu sunt linistita de tot. Toti banii din lume nu iti redau linistea pe care ti-o dadea copilul in viata sau cel sanatos…. Poate daca vor muri sau vor avea reactii adverse grave copiii activistilor pro-vaccin din guvern, parlament, poate, dar doar poate, vom avea libertatea de a alege.

    • Fetița mea are in urma vaccinului tulburări cu spectru autist . Cu ce ma ajuta despăgubirea lor ( desi nu primesc) daca nu se va vindeca niciodată 100% ?

      • Si ce medici vor recunoaste efectele dezastruoase ale unor vaccinuri ?? N-au avut curajul sa recunoasca ACUM, ca sindromul Hemplitic Uremic a fost efectul vaccinului impotriva hepatitei B ( si au si murit bebelusi ) si sperati ca vor recunoaste in viitor ??? Acest lot de vaccin a fost importat la inceputul lunii ianuarie din Kazastan si nici nu era experimentat ! Eu as propune sa dispara acel juramant care se rosteste la finalul facultatii ! Acei medici carora le este FRICA sa recunoasca adevarul, ar trebui expulzati din sistem ! Dar cine sa o faca ???? Ce procuror poate contrazice un medic ???? Poate imi raspunde cineva !

  12. BARNEVERNET acum si in Romania , este clar acest sistem, nu pot sa cred asa ceva,,, e infiorator intr-o tara crestin-ortodoxa !

  13. Daniel Roxin te enervezi degeaba ! Păi linişteşte-te domnule! De ce să mai vociferăm când soldăţelul BigPharma Amalia, declară liniştitor că Statul(adică TOT NOI!) îi va despăgubi pe părinţi în caz de vătămare corporală gravă sau crimă! Evident, nu producătorul, medicul de familie complice care face vacinarea sau instituţia medicală-sanitară, ci chiar statul ! Pt. că statul este NIMENI, Statul român, din BANII NOŞTRI, va da un fel de prime de consolare sau chiar de înmormântare părinţilor !
    Vezi ? Ce mai contează dacă copilul rămâne paralizat, autist, infertil sau chiar moare ? Important e că părinţii vor avea bani mulţi de la stat cu care poţ să-şi angajezi o îngrijitoare din Somalia, care să-i schimbe scutecele sau să-l hrănească cu linguriţa până moare ! În plus, dacă obţin o sumă mare când negociază cu avocaţii pot rămâne bani de shopping săptămânal, pt. un televizor 3D nou sau de ce nu chiar pt. o vacanţă în paradisul monden al snobilor din Dubai …deci trebuie să fie fericiţi părinţii pt. că o vaccinarea nereuşită le poate aduce BANI mulţi!!! Altfel, o să crească un copil sănătos tun dar sărac şi neîngijit profesional, fără asistenţă medicală gratuită, cum au toţi amărâţii…

  14. Daca ar fi vaccinurile facute la Cantacuzino, omologate in rominia, as vaccina copilul si acum. Dar cum se supun lesii tarii cu presedintele in frunte, ordinelor UE, asa trebuie sa ne supunem noi si copii pe care_i vaccinam. Oar

  15. Stau si ma intreb ce mai urmeaza??? Probabil vom fi siliti sa ne implantam si un microcip in mana sau pe altundeva,poate doar asa dupa cate s-au vandut in tara asta…..ar mai trebui sa ne vindem si sufletul si atunci planul celor”LUMINATI” va fi indeplinit. Rusine celor care ne-au condus,ne-au vandut si ne-au transformat in marfa de export!!!

    • Este grav daca „STAM si ne gandim „! Tebuie sa avem REACTIE CIVICA !Eu nu am copii, dar nu pot sa stau sa ma intrem ce va urma ! In tara este MULTA ignoranta si dezinformare iar medicii sunt vanduti mafiei FARMA ! Mai grav este ca le este FRICA ! Si un tratament ti-l prescrie conform ” PROTOCOLULUI ” stabilit de Minister ! Din aceasta SCLAVIE putem iesi doar prin REACTIE CIVICA !

  16. cetățeanul tulburat // 10 aprilie 2016 at 6:55 // Răspunde

    O să înceapă campania de cerșit voturi…Iar noi o să punem mâna pe-un par și începem să-i votăm pe toți…

  17. amoeba proteus // 10 aprilie 2016 at 8:55 // Răspunde

    Ma intreb: Cum s-ar putea relua activitatea Institutului Cantacuzino si restabili in general ordinea fireasca a lucrurilor si evenimentelor, atata vreme cat bantuie/tropaie tot felul de virusi, microbi, bacterii, arme biologice. Ratiunea vaccinului consta in stimularea reactiei imunitare a organismului prin formarea de anticorpi necesari in neutralizarea virusului! Cand doctoria/vaccinul contine otrava, cum reactioneaza organismul, societatea, umanitatea?! „…ca nu-i totuna leu sa mori ori caine-nlantuit…”

  18. nenorocitii nu mai au nevoie ca aceasta tara sa fie populata, sclavii pot fi inlocuiti cu masini in curand….o sa lase doar cativa de prasila daca le e putina mila…

  19. Statul nu are grija de copii din orfelinat, și vor sa I a copii din familie.

  20. Ideea este ca ar trebuii sa ne vaccinam odraslele! Ceea ce multi nu inteleg este ca anumite maladii au fost eradicate din anumite zone tocmai datorita vaccinarii. Noi am fost vaccinati si nu am murit. De ce sa le luam dreptul copiilor la sanatate? Eu personal am refuzat sa fac vaccinul pt hpv(human papilloma virus) crezand ca nu o sa dau de el niciodata, ei bine m-am inselat si m-am trezit purtatoare. Asa ca nu mai cascati ochii la toate articolele contra vaccinarii pt ca de fapt a nu te vaccina inseamna un risc mai mare de a contacta si dezvolta o patologie grava de multe ori cu deznodamant fatal. Cititi despre poliomielita, difterie si alte boli impotriva carora noi suntem protejati. Ganditi! Vaccinurile sunt folosite inca din antichitate ,sub alte forme, dar sunt folosite de pe vremea cand nu existau lupte financiare

    • Nu compara vaccinurile de la inceputurile lor cu ceea ce este acum bagat intr-un vaccin …
      * Hidroxid de aluminiu;
      * Fosfat de aluminiu;
      * Sulfat de amoniu;
      * Amfotericina B;
      * Țesuturi animale: sânge de porc, sânge de cal, creier de iepure etc;
      * Embrion de pui, ouă de găină, ouă de rață;
      * Betapropiolactone;
      * Formaldehidă;
      * Formol;
      * Gelatină;
      * Glicerol;
      * Celule diploide umane (provenind din țesutul fetal uman avortat);
      * Thimerosal de mercur;
      * Glutamat monosodic;
      * Neomicină;
      * Sulfat de neomicină;
      * Fenoxietanol (antigel);
      * Difosfat de potasiu;
      * Monofosfat de potasiu;
      * Polimixină B;
      * Polisorbat 20;
      * Polisorbat 80;
      * Proteine MRC5 reziduale;
      * Sorbitol;
      * Tributilfosfat etc.,

    • virusul HPV se transmite prin activitate sexuala ! Nu mi se pare normal sa vaccinam fetitele ca se se poata ” bucura” de viata FARA NICIO RESPONSABILITATE !
      Viata sexuala are si ea rostul ei ! Daca placerea este pe primul loc in viata, atunci se plateste un pret !

  21. Problema e ca nu mai avem incredere in calitatea vaccinului importat, acelasi lucru cu tot ceea ce vine din import sub forma de alimente, medicamente, produse alterate, modificate genetic cu scopul de a slabi imunitatea organismului, epuiza fizic si psihic etc Solutia consta in REACTIVAREA INSTITULUI CANTACUZINO, de-al nostru, in care specialisti de-ai nostri ne prepara vaccinurile!!! in continuarea trebuiesc sprijiniti producatorii autohtoni pt asig hranei cea de toate zilele, sigura si sanatoasa!!! Elaborarea si aplicarea unui cadru legislativ corect si clar prin oameni noi la vremuri noi, pt ca in conditiile actuale traim o imensa minciuna, respiram o imensa manipulare si suntem otraviti la propriu!

  22. In aceeasi ordine de idei se impune a fi incurajate si sustinute prin crearea unui cadru legislativ corespunzator si coerent firmele autohtone care produc medicamente, materiale sanitare, substante dezinfectante pt a se elimina produsele importate si pericolul otravirii, infestarii cu germeni patogeni. In cazul infectiilor intraspitalicesti (nozocomiale) pe de o parte, pericolul se datoreaza nerespectarii circuitelor interne in caz de tragedii, accidente colective cand pacientii cu afectiuni infecto-contagioase de ex sunt distribuiti din lipsa de locuri suficiente pe sectia respectiva, in sectii in care se trateaza bolnavi cu alte afectiuni (de unde sintagma:”te internezi cu o boala si te externezi cu cel putin doua” iar pe de alta parte utilizarea solutiilor dezinfectante infestate din import (dupa modelul alim, vaccinurilor etc), considerente care cer schimbare de atitudine si politici adecvate. Daca nici viata si sanatatea omului nu mai reprezinta o prioritate, atunci ce anume mai inseamna PRIORITATEA?!

  23. Atata vreme cat VACCINUL este din import si nu prezinta siguranta la vremurile actuale, date fiind multiplele si periculoasele reactii de notorietate, in ciuda avizelor/autorizatiilor/testelor, stim noi cum se obtin, LEGEA aceasta, daca poate fi numita LEGE!!! NU SE POATE APLICA, fiind din start INADMISIBILA! La noi in tara o astfel de LEGE este INTERZISA! Gasim alte solutii! Prima: Intrarea in functiune a INSTITUTULUI CANTACUZINO!
    (cu fonduri pt avize, reabilitare, dotari, intretinere, adm, aprovizionare, cercetare, salarii etc…din confiscarea sumelor din megadosare daca nu se identifica o alta varianta)…stiti nu sunt fonduri decat in paradisuri fiscale!…Vlad-Tepeees!!!…si operatiunea „tomberonul” de la vecini!

  24. Nu degeaba au participat oficiali inalti din Romania, anul trecut, la intalniri „cu usile inchise” cu persoane suspecte din conducerea Barnevernet… Intalniri remunerate cu sume de-a dreptul scandaloase. Aceste legi (sau tentative de legi) abuzive sunt urmarea nemijlocita a acelor „intalniri de lucru”… Serviciile de informatii trebuia sa se fi autosesizat deja in legatura cu aceste contacte nefiresti intre oficiali romani si entitati, extrem de controversate din strainatate, care perpetueaza si promoveaza practici implementate si folosite de fostul partid nazist din Germania lui Hitler.

  25. Si daca apar simptome adverse si copilul are probleme sa le luam capatanile al ora de au dat legea ? Ei nu sunt in stare sa faca niste spitale cum trebuie si vor vaccine pfff

  26. Imunizarea naturala a organismului uman,in prezent deficitara si scaparea mai mult sau mai putin intentionata de sub control a Virusilor fabricati in laboratoare de cercetare, toate acestea impun, in opinie personala vaccinarea, circumstanta pe care mizeaza industria corporatista de produs „doctorii” la niv global!!! Din aceste motive consider ca in mod imperativ! trebuiesc luate masuri la niv national!
    Ei bine, la imunizarea naturala, genetica, ancestrala, ajungem prin exercitiul constientizarii faptului ca la origine, am fost creati frumosi, luminosi si sanatosi. Parintele Arsenie Boca ne sfatuia sa facem simbolul sfintei cruci, simbolul care sfinteste, purifica, binecuvanteaza…confera protectie energetica divina, peste bucate extinzand si la restul lucrurilor
    posibil si in gand, neexcluzand desigur si alte tehnici de purificare si energizare cunoscute (si in alte religii, confesiuni) la care recurge fiecare dupa cum simte, se pricepe si poate!!! Omul, fiinta spirituala…

    • Un mare initiat si mistic, parintele Arsenie Boca, detinea cunostinte despre anatomia si fiziologia omului, medicina, fizica, matematica, arta, astronomie in baza carora cunostea secretul vindecarilor miraculoase acelasi cu cel al stramosilor nostri getodaci, ref la imunitatea/echilibrarea organismului prin mentinerea ph-ului la niv alcalin in frecventa vibrationala compatibila cu armonizarea energetica a organismului uman, oferind sfaturi si retete naturiste, motivul pt care, in opinie personala, in mod subtil este trecut pe lista de asteptare la canonizari. Toate astea, in subsidiar…

  27. Iar bate „Roxana” câmpii. Să presupunem prin absurd că statul ar lua un copil de la o familie precum au făcut ăia în Norvegia, păi ar sări toată Europa şi America de cur în sus pentru că şi acolo există un puternic curent anti-vaccinare. Nu mai zic de România. Ar ieşi lovitură de stat.

  28. Curent anti-vaccinare, de acord intru totul! Cum procedam in epidemii de malarie, difterie, poliomielita, tuberculoza,ebola,zika,a1nh1,gripa porcina,vaka nebunaaa,pestele infestat pe uscat etcetcetc
    Cum previi septicemia k infectie generalizata fara antibiotic?! da’ un „banal” abces dentar?! k pan’ la starea de imunizare ideala/energizare a organismului uman expus actual la otravuri pe toata linia si din toate directiile ” e-o cale atat de lunga/ca mii de ani i-au trebuit/Luminii sa ne-ajunga”…
    „…Si daca ramuri bat in geam „…si daca lovitura de stat…
    Vlad-Tepes!PUNCT!

  29. Statul despagubeste???? Sau mai bine zis va musamaliza cazurile….iar vor da vina pe branza! Serios, statule, vrei tu binele copilului meu? Mai mult decat mine? Pai tu, statule imi cresti copilul cu 43 lei alocatie ….serios iti pasa de copii? Aa poate cand dai ineptii de legi…cum zici tu ca devin obligatorii vaccinurile?! cand tu nici pt aia sub 70% vaccinati nu esti capabil sa asiguri dozele!! Aaa…dar acolo spala statul niste banuti si pe noi ne forteaza dupa sa cumparam alte vaccinuri mai scumpe…ca deh…decat sa ti ia statul copilul….idiotilor! Ganditi cu curul! Si sa va dau o veste! Construiti caminele pt copiii pe care ni-i luati! Hai…suntem atatia inconstienti….aveti ma posibilitati??? Atunci ce va kkti pe voi…ce faceti cu ei? Ii dati la export?! Jeguri infecte!

  30. Am lucrat intr-o mare companie producatoare de medicamente si vaccinuri. Cunosc interesele mizere din spatele asa-ziselor beneficii ale vaccinarii, precum si „ingredientele minune” care le contin. NU am vaccinat nici unul din cei trei copii si va incurajez nici voi sa nu o faceti. Cat despre legiuitorii nostrii- companiile farma sunt „vaci de muls” care le livreaza „laptele” in conturi, direct proportional cu otrava injectata subcutanat in deltoidul copiilor nostrii. Si, NU, nu cred ca au cum sa ne ia copiii….!

  31. La cum se forteaza lucrurile, daca nu luam masuri urgente, ne trezim cu legea asta nenorocita publicata in Monit. oficial peste noapte, n-ar fi prima data. Pt a preveni trebuie sa dovedim ca avem capacitate/logistica in tara, respectiv Insitutul Cantacuzino, ca producem omologat dupa toate standardele si ne vaccinam, in caz contrar posibil conflict cu OMS, gaselnite se gasesc de genu ca, nevaccinatii constituie pericol public pt cei vaccinati si de aici tot felul de interdictii. Mai oameni buni, nu-i de glumit cu asa ceva. Solutia, asta-i: Insitutul Cantacuzino, producem si ne vaccinam cum stim noi si cum am facut-o dintotdeauna!!!

  32. Copiii mei sunt nascuti inainte si dupa 89 , am fost impotriva vaccinarii . Nu am cedat amenintarilor si nu am lasat sa fie vaccinati . In jurul varstei de 18 ani cel mare a facut prima data ,,rosu in gat ” , cel mic deloc . Un nepot de varsta apropiata a primit toate vaccinurile .Rar treceau doua trei luni fara sa se imbolnaveasca . Concluzia este mai mult decat evidenta .

Lasă un răspuns la John Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii