Cunoaste lumea

Noutăți

Șocant: Mii de musulmani la bustul gol dansează ritualic pe străzile din Manchester, Anglia!!! VIDEO

  •  
  •  
  •  

Europa este în colaps! Nici măcar pe vremea Imperiului Otoman nu puteai să imaginezi astfel de scene în țările Europei occidentale. Dar astăzi, datorită retardului la care a ajuns populația occidentală și a ticăloșiei agenților Noii Ordini Mondiale care conduc destinele continentului și care vor distrugerea culturii europene, astfel de scene se pot vedea pe viu în chiar mijlocul unui mare oraș britanic, Manchester.

Cu un tupeu ieșit din comun, musulmanii din Marea Britanie sfidează ordinea și statul de drept pentru a le arăta britanicilor că sunt acolo, că își impun cultura și că nimeni nu îi poate opri! Acest eveniment în care mii de musulmani la bustul gol dansează ritualic pe străzile unui oraș britanic, arată încă odată, chiar și pentru cei mai retardați oameni, că arabii musulmani nu vin în Europa pentru a se integra. Ei vin aici pentru a o islamiza în numele profetului Mahomed!

Viitorul Europei occidentale este sumbru (și dacă nu facem ca Ungaria, așa va fi și al nostru!). Nici măcar nu trebuie să fii prea inteligent ca să anticipezi ce se va întâmpla în continuare… Dacă acum când sunt încă minoritari îi sfidează pe băștinași în acest fel, imaginați-vă ce se va întâmpla în anii care vin, pe măsură ce vor fi tot mai mulți!

Și când îmi amintesc că iresponsabilul de Iohannis a validat construirea Mega Moscheii lui Ponta, din București, la o zi după atentatul terorist de la Bruxelles, mă gândesc că suntem total expuși la valul islamist. Ciumpalacii, corupții, trădătorii și imbecilii care conduc în mod real România, ne-au vândut deja pe 30 de arginți!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

Sursa video: https://www.facebook.com/OfficialBritainFirst/videos/1042021799276414/


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

13 Comments on Șocant: Mii de musulmani la bustul gol dansează ritualic pe străzile din Manchester, Anglia!!! VIDEO

  1. Fara cuvinte…

    Un imbold pentru TREZIRE NATIONALA!

  2. angellight // 26 mai 2016 at 12:04 // Răspunde

    Si in ce, mai exact, le cerem sa se integreze? In alienarea noastra, in familiile destramate sau promotoare ale unui individualism skizoid, in consumerism, baruri, discoteci, coruptie, credinta si experienta spirituala ca si inexistente?…Oamenii astia, cu bune si cu rele, provin dintr-o cultura puternica si, ne place sau nu, sunt mult mai uniti decat noi. Ca sa putem gestiona situatia, NOI ar trebui sa le oferim ceva care sa le trezeasca admiratia. Din pacate, in afara de bunurile materiale produse si de cateva progrese la nivel de legislatie & drepturi, nu mai oferim nimic de admirat. Schimbarea – daca ar mai putea exista – ar trebui sa inceapa cu noi; si daca musulmanii ar pleca toti, maine, noi ne-am continua, linistiti, drumul spre degenerare, contemplandu-ne contul din banca, masina si barfindu-ne unii pe altii, cu maxima pasiune.

    • foarte adevarat…din pacate..Mi-a placut mult comentariul tau

    • ptr angellight Tu chiar crezi ca ai cui sa trezesti admiratia? Vorbim de o comunitate care ia ad literam o carte de aproape XIV secole, care considera femeia de rang inferior si îsi casatoresc fetele minore, fara consimtamânt si care practica crimele de onoare.Floarea comunitatii musulmane s-a reunit acum câteva saptamâni sa decreteze ca femeia este un mamifer inferior barbatului – si vorbim aici despre „”elita”” lor. Am „”sansa”” sa traiesc intr-o tara unde sunt implementati de cel putin sase – sapte decenii si unde sunt foarte numerosi, dar nu vad cui am putea sa inspiram admiratie. Mare parte traiesc din ajutor social, pentru ca nu au chef sa lucreze, barbatii stau toata ziua în cafenele iar femeile cresc copii acasa, pentru ca au fost învatate ca doar de asta sunt bune. Acum câtiva ani fiul mare al familiei si-a ucis sora – ca sa restabileasca onoarea familiei pentru ca fata vroia sa faca studii si nu vroia sa se marite cu verisorul pe care i l-a ales tatal, din tara din care a plecat el acum 50 de ani. Iar când famila a fost arestata si totul a devenit public, mama a spus „” in ce ne-a mai bagat si t…fa asta”” – referindu-se la propria ei fiica. Poti sa le pui in fata orice model de corectitudine sau virtute, nu o vor vedea pentru ca nu sunt curiosi sa vada, nici suficient de deschisi. Exista desigur si exceptii, dar minore. Si, într-adevar, e posibil sa nu fim un model de urmat, dar nu cred ca e cazul sa generalizezi, poate tu ai vazut în mediul tau ceea ce ai descriscu maxima pasiune la rândul tau, dar nu toti venim din medii de genul asta, în jurul meu eu am avut oameni cu suflet frumos, corecti, demni de tot respectul si admiratia mea, care si-au vazut de treaba lor. O zi buna

  3. In realitate nu-i vrea nimeni aici, nu le cere nimeni sa vina si nici sa se integreze, asa cum nimeni nu este OBLIGAT sa le OFERE ceva care sa le trezeasca admiratia! Fara suparare: n-au decat sa ramana in tarile lor, cu religia, cultura si valorile lor milenare, sa-si pastreze atentatele, violurile, jafurile si manifestarile!( Ca sa le trezesti admiratia ar trebui sa fii ca ei)
    Aaaa, ca PAPUSARII vor sa-si desavarseasca planurile malefice si sa umple E.U cu ei, este alta poveste!…

    (draga angellight – nu trebuie sa generalizezi cu alienarea, degenerarea, credinta inexistenta, cu familiile destramate, baruri, discoteci, barfa, conturi grase, masini, etc.-nu peste tot e la fel!)

  4. Parintii le-au venit din Asia sau Africa sa roboteasca pentru europeni, care aveau si au de facut bani si nu copii dar cineva trebuie sa le spele, munceasca pe domenii. Acum ei nu inteleg decat ce au invatat, religia si, surpriza, nu prea Mai vor sa fie robi moderni.

  5. Cultura puternica? Chiar asa? Angellight, probabil ca nu intelegi ce inseamna cultura?!?!? Cultura inseamna valori diverse acumulate de-a lungul istoriei in diverse domenii de o natiune aparte. Daca-i luam pe musulmani la separeu, ca de ei este vorba, nu putem vorbi de nici o cultura puternica sub nici un aspect. Atunci cand iei un popor needucat care sunt si fanatici religiosi, nu ai ce sa le oferi. Doar ca si un subpunct as vrea sa notez, revenind la cultura, intregul neam musulman din intreaga publica, in general, cam 2500 carti anual. Din totalul mentionat mai sus, abia daca sunt cam 100 de carti care nu vorbesc de religie. Iar ca si scrieri stiintifice, anul trecut au publicat 3! Una despre cum se inmultesc camilele (era cea mai importanta lucrare a anului), iar celelalte 2 nu le mai tin minte dar te apuca rasul cand auzeai cu ce isi pierd vremea. Deci 2500 de carti scrise de 1/4 din populatia lumii (peste 1.6 miliarde de oameni). Deci asta e cultura lor. Iar daca chiar ii admiri, ar trebui sa le faci o vizita in Arabia Saudita sau Iraq… Sper din suflet sa nu avem ce le oferi. Cel putin noi vrem sa ne crestem copiii in liniste, sa-i educam si sa creasca intr-o lume sanatoasa. Asta e dreptul lor. A copiilor nostri. Si fara doctrine. Fara religii fortate. Si probabil ca ai si tu ai cont la banca, masina si casa… deci sa lasam ipocrizia si sa nu ii ridicam pe altar ca din pacate sunt niste suflete pierdute.

  6. Dana Pamfil // 26 mai 2016 at 17:44 // Răspunde

    Nu ei creaza fragmentarea umanitatii ci astfel de articole prin care se incearca separarea umanitatii pe grupuri si grupulete. Divide and conquer se numeste metoda.
    Traiesc in Franta de multi ani si am prieteni musulmani si negrii si imi place asta. II simt ca pe o unitate. La mitinguri protesteaza deopotriva si exista un consens tacit de a se ajuta intre ei.
    In Romania pe langa ca avem o tara pustie de oameni la cat teritoriu avem am observat idei din ce in ce mai extremiste.
    Grupuri care raspandesc ideea ca Dacii ar fi intemeietorii umanitatii sau ca musulmanii vor sa cucereasca lumea etc.
    Lipseste umanitatea si viziunea in astfel de teorii fapt care ne izoleaza si mai mult ca stat si natiune.
    Cui servesc astfel de idei?
    Vreau sa traiesc intr-o lume unita, umana, in care iubirea si respectul sa fie la baza oricarei actiuni.
    As vrea sa cred ca peste cativa ani m-as putea intoarce in tara mea…insa multe vor trebui schimbate…

  7. Cristina Geambaşu // 27 mai 2016 at 0:31 // Răspunde

    Păi, dacă tu gândeşti deja depreciativ despre țara ta, rămâi în Franța, cu prietenii tăi musulmani şi negri, Dana Pamfil, de ce te-ai întoarce într-o țară cu care îți este ruşine? Mai ales dacă noi suntem extremiştii! De bine, de rău, pe-aici femeile nu sunt bătute şi violate ziua în amiaza mare, de bande, în numele unui profet. Însă tu vrei schimbări. Militează tu pentru aceste schimbări acolo şi lasă-ne pe noi în sărăcia noastră spirituală.
    Şi, ai dreptate, poate că musulmanii nu vor să cucerească lumea, dar şi ei, la rândul lor, sunt împinşi către o asemenea confuzie şi disperare, încât ajung să creadă şi ei acest lucru. Se numeşte manipulare în masă.

  8. Abrudan Eugenia-Oradea // 27 mai 2016 at 6:32 // Răspunde

    Petitie impotriva cotelor de migranti si a unei mega-moschei in Bucuresti
    https://petitieonline.net/petitie/48114146
    Cititi, semnati, distribuiti, daca va pasa!

  9. Angellight si Dana Pamfil, eu traiesc in Romania dintotdeauna, intr-un sat cu oameni harnici aflat la poalele muntilor intr-o frumoasa depresiune. Aici au trait bunicii si parintii mei, AICI SI-AU DAT VIETILE stramosii mei pentru apararea acestor plaiuri. In cinstea EROILOR aici s-au ridicat monumente unde numele lor sunt daltuite in granit iar memoria lor pomenita in bisericile noastre crestine.
    Aici zilele sunt linistite iar in sarbatori rasuna peste dealuri sunetul limpede al clopotelor chemand satenii la rugaciune. Bisericile sunt neincapatoare in zilele de sabatoare iar copiii, unii dintre ei de varste fragede, sunt adusi de parintii sau bunicii lor imbracati in frumoase straie populare mai albe ca neaua. In sarbatorile de iarna junii satului peleaca in cete la colindat pastrand tratitiile din mosi stramosii iar copiii in cete mai mici fac acelasi lucru vestind tuturor nasterea Domnului Iisus Hristos!
    Nu mi-am dorit niciodata sa mananc painea strainatatii care pentru mine ar fi fost amara. Nu mi-am dorit niciodata mai mult decat sa traiesc in liniste si in pace impreuna cu familia si toti cei dragi pe aceste plaiuri, sa-mi lucrez bucatica de gradina cu dragoste, sa admir frumusetea florilor de camp si sa beau apa curata din izvorul aflat langa manastirea din deal. Painea oricat ar fi de putina pentru mine
    este dulce si o impart cu drag si celui ce are nevoie. Nu-mi doresc ca credinta, datinile, obiceiurile acestor locuri sa fie schimbate. Nu-mi doresc atentate, violuri si disperare! Nu-mi doresc multilulturalism
    si neomarxism impus cu forta!

    Pentru toti ipocritii si orbii care nu vad limpede, TREZITI-VA !!!

  10. Doru-Calin Ciobanu // 27 mai 2016 at 22:23 // Răspunde

    Stimate d-le Roxin.

    Stiti foarte bine ca NU depinde de presedinte aprobarea construirii moscheii. Doar daca il chema Ceausescu … Cred ca a dat un raspuns diplomatic. Acum, cand rusii isi scot coltii tot mai mult, trebuie sa fim in relatii bune cu turcii, daca cei care au aceeasi religie cu noi poftesc la pamanturile noastre …

    • Pamânturile noastre….? Rusia este tara cu cea mai mare suprafata de pe pamânt, cu resurse imense…. chiar credeti ce ati scris????

Lasă un răspuns la Rastaman Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii