Cunoaste lumea

Noutăți

Scandal de proporții: Ministrul Elisabeta Lipă a interzis Imnul Național pentru a nu-i supăra pe unguri!!!

  •  
  •  
  •  

Deși trăim în România și suntem obișnuiți cu aberații de tot felul, conducătorii noștri vor să ne convingă că sunt în stare de fiecare dată de o tâmpenie și mai mare. Așa se face că Elizabeta Lipă, unsă de curând Ministru al Tineretului și Sportului, a comis acum două zile prostia întregii ei vieți!!!

Haideți să vedeți până unde a dus absurdul…

Totul a pornit de la scandalul de pe 7 ianuarie 2016 când, la Sfântul Gheorghe, s-a disputat partida de handbal dintre Sfântul Gheorghe și Universitatea Cluj. Datorită faptului că sportivele clujence au continuat să se antreneze în timpul intonării imnului secuiesc, un imn care nu are ce să caute într-o competiție sportivă din România, publicul maghiar din sală le-a înjurat și huiduit pe clujence, în cele mai mizerabile moduri, pe întrega perioadă a partidei, ieșind un mare tărăboi pe teren, în afara lui și în presă.

Ca urmare a acestui incident, în loc să se ia măsuri împotriva organizatorilor, atât pentru cântarea provocatoare a unui imn secuiesc, cât și pentru comportamentul execrabil al publicului, iar terenul din Sfântul Gheoghe să fie suspendat jumătate de an, spre exemplu, iar clubul să fie amendat consistent, decizia a fost aceea de a se trimite o circulară instituțiilor sportive din țară prin care se invocă o hotărâre de guvern mai veche, și li se precizează astfel faptul că intonarea Imnului Național este interzisă în cadrul competițiilor interne. Vă puteți imagina aberație mai mare decât asta? Practic, ungurii și secuii din Sfântul Gheorghe sfidează România, se comportă mizerabil cu echipa oaspete și tu, ca for de conducere al sportului românesc, în loc să iei măsuri împotriva lor, tu îi pedepsești exact pe cei pe care ar trebui să îi aperi: pe românii din toată țara!

Pentru acest gest, Elisabeta Lipă trebuie să își prezinte demisia sau să fie demisă urgent. Pentru acest gest, Elisabeta Lipă trebuie să fie eliminată definitiv din orice instituție sportivă românească. Niciun alt ministru nu a mai îndrăznit până acum să amenințe o instituție sportivă cu amenda în cazul intonării Imnului Național! Păi, dacă chiar și Fotbal Club Pătrujelul din Vale vrea să intoneze Imnul Național, tu îl amendezi?!? Chiar așa? Ce lege e aia care te oprește să intonezi Imnul Național, dacă dorești să faci acest lucru?

În altă ordine de idei, nu numai că nu a apărat poziția antrenorului Universității Cluj, nu numai că nu a făcut niciun comentariu despre intonarea imnului secuiesc, dar s-a descalificat din calitatea ei de român și sportiv.

Și ca să vedeți cum arată dovada absurdului acestei situații, vă invit să citiți mai jos circulara trimisă de Eisabeta Lipă federațiilor sportive din România prin care li se interzice indirect, prin invocarea unei legi cretine și sub sancțiunea unor amenzi simțitoare, intonarea Imnului Național. Desigur, aceeași Elisabeta Lipă nu a întreprins nicio acțiune prin care să se interzică și imnul secuiesc. Cu alte cuvinte, acesta se poate cânta pe mai departe, doar Imnul Național nu!!!

UPDATE – Extras din explicația dată de Elisabeta Lipă pe pagina sa de Facebook, după ce subliniază că iubește foarte mult Imnul Național:Nu știu dacă e relevant, dar nu mi s-a cântat niciodată imnul la vreo competiție națională și am câștigat 25 de titluri de campioană națională în carieră. Nici în deschiderea meciurilor din campionatul intern, la fotbal, handbal, volei, rugby, polo și alte discipline NU se intonează imnul național, deoarece nu este permis de legislația în vigoare în România. Nu am făcut altceva decât să respect și să aplic Legea în România în spiritul Constituției pe care am jurat la învestire, în onoranta funcție de ministru. Atât!” Citește aici întreaga declarație: http://www.dcnews.ro/elisabeta-lipa-rupe-tacerea-in-scandalul-imnului-na-ional_494826.html

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

P.S. Pentru cei care nu par să înțeleagă prea bine situația: Faptul că Elisabeta Lipă invocă o lege existentă pentru presiunea pe care o pune pe federațiile sportive, nu îi acordă circumstanțe atenunate. O lege proastă o refaci, nu te folosești de ea pentru a cere ca Imnul Național să nu mai fie cântat de cei care doresc să îl cânte. Apoi, pentru cei care nu înțeleg chiar nimic: cântarea imnului secuiesc nu este afectată absolut deloc de legea care apare în circulară.

circulara

Sursa foto si mai multe detalii aici: http://www.dcnews.ro/elizabeta-lipa-scandal-uria-a-interzis-imnul-na-ional-se-cere-demisia_494798.html?


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

83 Comments on Scandal de proporții: Ministrul Elisabeta Lipă a interzis Imnul Național pentru a nu-i supăra pe unguri!!!

  1. Mindrila Nicolae Bogdan // 15 ianuarie 2016 at 20:04 // Răspunde

    Ma vad nevoit sa intervin in cazul acestui articol.De ce?
    Din documentul publicat cu semnatura doamnei Lipa:
    1) NU REIESE CA ACEASTA INTERZICE IMNUL NATIONAL AL ROMANIEI
    2) DACA SA PRESUPUNEM CA TINUTUL SECUIESC AR FI FOST „UN STAT” IMNUL ACESTUI TINUT SE INTONA DOAR IN MEDIUL INTERNATIONAL SI NU IN ROMANIA DIN CARE FACE PARTE
    3) DOAMNA LIPA A EMIS NISTE ORDINE CONFORME CU STATUTUL EI SI CU DRAGOSTEA DE TARA
    4) DE CE ESTE ATACATA DOAMNA LIPA CARE DESCURAJEAZA DE FAPT CANTAREA IMNULUI TINUTULUI SECUIESC SI NU PE CEL AL ROMANIEI?

    • Nu descurajeaza cantarea imnului secuiesc. Legea invocata se refera strict la Imnul National.Imnul secuiesc poate fi cantat mai departe, fara vreo sanctiune! Daca legea e proasta, o schimbi, nu te folosesti de ea ca sa creezi presiune asupra federatiilor sportive din Romania! Este un gest lipsit de patriotism, lipsit de viziune…

      • 1)Inteleg ca oficialilor, si pe bune dreptate, li se cere sa respecte legea.
        2)Ce-i acela imn secuiesc? E ceva oficial ?
        3)Imnul Romaniei poate fi cantat de spectatori si fara amestecul oficialilor…
        4) Sunteti tendentios, d.le Roxin cu tot imensul respect pe care vi-l port, iar articolul dvs. seamana cu ce ne-a obisnuit gazetaria romaneasca in ultima vreme: „Stire bomba!!! Nu se inteleg ungurii cu romanii!!!” in amestec cu un atac personal la adresa d.nei Lipa. Pentru ea vorbesc, nici nu mai stiu cate campionate mondiale, olimpiade, europene, etc. toate castigate sub steagul Romaniei si al carui imn din cate imi aduc aminte il canta cu mana pe inima.

        • EWlisabeta Lipa pe pagina sa de facebook: „Nu știu dacă e relevant, dar nu mi s-a cântat niciodată imnul la vreo competiție națională și am câștigat 25 de titluri de campioană națională în carieră. Nici în deschiderea meciurilor din campionatul intern, la fotbal, handbal, volei, rugby, polo și alte discipline NU se intonează imnul național, deoarece nu este permis de legislația în vigoare în România. Nu am făcut altceva decât să respect și să aplic Legea în România în spiritul Constituției pe care am jurat la învestire, în onoranta funcție de ministru. Atât!” Citește aici întreaga declarație: http://www.dcnews.ro/elisabeta-lipa-rupe-tacerea-in-scandalul-imnului-na-ional_494826.html

      • Daca ar fi vrut sa transmita prin acea adresa interzicerea intonarii Imnului National al Romaniei, altfel ar fi trebuit sa fie redactata acea adresa! Dar cum in Directia Juridica si Resurse Umane or fi angajati numai absolventi de la Spiru Haret iar doamna chestor nu sta bine cu logica interpretarii hartiilor pe care le semneaza, rezulta ca una a vrut sa spuna si alta contine adresa in cauza! Va rog sa observati ca trimiterile la H.G 1157/2011 arata obligativitatea intonarii Imnului la competitiile sportive internationale si nu interzicerea intonarii acestuia in cadrul competitiilor interne! Deci, ce nu este interzis, este permis! Sanctiunile sunt aplicabile doar daca la competitiile internationale oficiale organizate de Federatii nu se respecta obligativitatea intonarii Imnului!
        Pe de alta parte, nu pot sa nu observ lipsa de profesionalism a ziaristului si publicatiei pe care o reprezinta, de deontologie si informare corecta nu mai poate fi vorba!

    • Interzicerea imnului național reiese din explicația postată de ministru pe pagina de Facebook.
      Citez: NU se intonează imnul național, deoarece nu este permis de legislația în vigoare în România.

      Documentul oficial a fost, probabil, redactat de un funcționar cu capul pe umeri. Sunt convins că ministrul a semnat fără să înțeleagă ce scrie acolo, crezând că intonarea imnului național este permisă numai în cadrul competițiilor oficiale internaționale.

  2. Marian Georgeta // 15 ianuarie 2016 at 20:23 // Răspunde

    Imnul national se intoneaza in competii internationale ,de obicei intre doua echipe romanesti nu se intoneaza Imnul National.

  3. Mai da ne-am saturat de unguri. voi sunteti nebuni cu capul.ALO AICI ESTE ROMANIA SI PRIORITATE AU ROMANII NU UNGURII.

    • Aici au prioritate oamenii! Indiferent de ce nationalitate sau etnie esti, trebuie sa dai dovada de fair-play. D-na Lipa doar a transmis federatiilor sportive ca exista o Hotarare de Guvern care indica foarte clar momentele in care pot fi intonate imnurile. Nici eu nu vad rostul intonarii imnului national in competitii interne. Aceste lucruri duc doar la animozitati intre cei mai temperamentali si cu mai putin discernamant.

      • Imnul poate fi intonat oriunde, oricand (vezi la americani, unde este o onoare si o dovada de patriotism). La noi este o provocare sa intonezi imnul national? Pe cine deranjeaza? Nu le convine sa plece ca nu-i tine numeni cu forta. Ce o sa urmeze, sa se interzica si drapelul national in Romania si doar la intalnirile internationale sa fie afisat?

      • Cum adica nu vezi rostul imnului National ???
        Ar trebui ca in fiecare dimineata cand te trezesti sa canti Imnul Romaniei , si nu ”tatal nostru” , ca sa nu uiti cine esti , si sa te bucuri ca esti roman ca daca erai de alta natie poate erai boschetar sau in cel mai rau caz MORT !!!

    • La ora actuala este Romania, dar inainte sa fi vorbit tu a fost a Ungurilor prietene draga!!!!, citeste si invata daca na-i invatat sau nu vrei sa sti dreptatea, las-o balta toata!!, cu stima.

    • Orice persoana,fie el roman,ungur,german,tigan etc.daca are cetatenia ROMANA este cetatean ROMAN.Ungurul din Miercurea Ciuc,germanul din Medias si oricine din Romania plateste impozit si taxe in mod egal.Daca noi romanii suntem aici de 2000 de ani,si ungurii de 1000, asta nu inseamna ca nu au contribuit la faurirea Romaniei,ca in 1000 de ani nu au trait din ajutor social.Ne place nu ne place au fost aici,sunt aici,si vor fi aici inca mult.Le place nu le place sunt cetateni romani.Daca in presa si in televiziune ne mandrim de Bucovina, Banat, Tara Motiilor, Dobrogea etc.nu inteleg de ce nu am fi mandri de Tinutul Secuiesc.Din pacate intelepciunea politicienilor nu sa ajuns la nivelul sa inteleaga,
      ca este mai avantajos sa atragem pe acesti cetateni ROMANI, de alte nationalitati,de partea noastra, decat sa fim in conflict continuu cu ei.

    • Gheorghe Vasilescu // 17 ianuarie 2016 at 12:32 // Răspunde

      Ce te-ai fi facut tu dragutule daca te nasteai ungur?!
      Si ai fi dat de unul ca tine asa mandru „antiungur”
      Mai trebuie sa si gandsti inainte sa vorbesti sau sa scrii, nu uita asta niciodata!

  4. N-a interzis nimeni nimic, sunteti cu capu’? :))

    • Daca tot nu intelegi mare lucru, de ce tii neaparat sa comentezi?

      • toti citesc articolul, nu citeste nimeni documentul oficial, de aceea nu se observa ca nu s-a interzis nimic 🙂

      • Domnu Roxin, matale stii sa citesti o lege? Ca sa dea dracu, am fost chiar revoltat la citirea articolului, dar m-am calmat la citirea documentului emis de minister. N-are nici in clin, nici in maneca cu ce spui matale aci

  5. Se prea poate sa vedem pe viitor exact ce nu ne dorim, adica drepturi absurde in favoarea minoritatilor si in ciuda Natiunii Române! Tocmai acesta
    Este trendul politic al zilelor noastre.

  6. Exista oare vreun ministru sau vreun parlamentar care sa-si faca treaba pe care o are???
    Unde ajungem fraților???

  7. cristian c. n. // 15 ianuarie 2016 at 22:01 // Răspunde

    Asta e un fel de aruncarea pisicii peste gard.Unii mari sportivi n-au inteles ca doar asta sunt;de ce tin mortis sa se faca de rahat la batranete?Daca de exemplu Steaua si Dinamo si-ar propune ca inaintea inceperii partidei sa se intoneze imnul de stat al Romaniei,conform circularei Lipaite cineva trebuie sa primeasca amenda.

  8. Ungurii de nu le convine ungaria e langa .!!!(rauss!!!!)

  9. Lipa!!!! Demiteteeee!!!!

  10. Imnul se intoneaza obligatoriu… in competitii internationale, dar nu este limitat acolo…
    La noi in tara poate fi cantat oricand si oriunde dar nu este obligatoriu…
    Cred ca doamna Lipa este de buna credinta si nu a gresit nimic aici.

    SEMNAT: UN OM DIN ROMANIA

  11. Doamna Lipa e cazul sa va cereți azil în Ungaria văzând ca sunteți contra imnului român.

  12. Apostol Erzsebet // 15 ianuarie 2016 at 23:31 // Răspunde

    Ar trebui sa fie obligatorie sa se cante IMNUL NATIONAL la orice adunare,eu in primul rand asi obliga parlamentarii,deputatii sa cante in fiecare dimineata,ptr ca reprezinta populatia tarii,nu sa interzicem,asta este o nesimtire d-na ministra.Rusine sa va fie.

  13. Si eu cred ca D-nul Roxin nu are dreptate.
    In primul punct se spune ca imnul Romaniei se intoneaza „obligatoriu” cu ocazia competitiilor internationale …
    Iar in cel de al doilea punct se spune (fara cuvantul obligatoriu) ca imnul altor state (sa presupunem ca imnul secuiesc ar fi al unui stat, stim cu totii adevarul) se intoneaza numai … cu caracter international impreuna cu imnul national al Romaniei, inaintea acestuia.
    Deci eu inteleg ca in cazul unor competitii internationale se canta ambele imnuri iar pentru respect cel al statului strain (oaspete) se intoneaza primul.
    Din articol nu reiee daca imnul Romanesc a fost intonat, insa chiar daca ar fi fost intonat ambele intonatii ar fi fost ilegale dupa hotararea din 2001 plus ca imnul secuiesc nu este un imn al unui stat oficial.
    Comportamentul maghiarilor a fost foarte urat si de asteptat. In interiorul unui stat toate etniile ar trebui sa aiba drepturi egale si sa respecte aceleasi legi. Autonomie poate avea doar statul si nu fiecare etniie in interiorul lui, altfel se ajunge la destramarea statului si la faptul ca fiecare ar face ce ar vrea in regiunea lui.
    Revenind la articol cred ca Doamna a vrut doar sa reaminteasca aceasta hotarare din 2001 fara sa amendeze pe nimeni ca sa nu mai puna gaz pe un foc destul de instabil.
    Daca eram eu i-as fi pedepsit.

    • EWlisabeta Lipa pe pagina sa de facebook: „Nu știu dacă e relevant, dar nu mi s-a cântat niciodată imnul la vreo competiție națională și am câștigat 25 de titluri de campioană națională în carieră. Nici în deschiderea meciurilor din campionatul intern, la fotbal, handbal, volei, rugby, polo și alte discipline NU se intonează imnul național, deoarece nu este permis de legislația în vigoare în România. Nu am făcut altceva decât să respect și să aplic Legea în România în spiritul Constituției pe care am jurat la învestire, în onoranta funcție de ministru. Atât!” Citește aici întreaga declarație: http://www.dcnews.ro/elisabeta-lipa-rupe-tacerea-in-scandalul-imnului-na-ional_494826.html

      • Si totusi nu inteleg logica articolului. doamna Lipanu a facut cred eu, nimic rau. Ea doar a amintit tuturor de o lege existenta pentru ca pe viitor sa nu se mai intample asemenea lucruri. Faptul ca in lege nu este scris concret ca intonarea imnului secuiesc este interzisa este datorat faptului ca acest imn nu este recunoscut ca imn al unui stat. Iar daca prin absurd ar fi tinutul secuiesc un stat atunci ar fi fost valabil punctul doi al acestei interdictii.
        Eu cred ca singurul lucru pentru care ar trebui cineva sa fie indignat este acela ca comportamentul maghiarilor nu a fost sanctionat. Daca Doamna Lipa este in masura sa sanctioneze sau nu eu nu ma pricep. Ca publicul sa fie sanctionat ar fi trebuit sa fie o echipa de politisti care pe baza unor marturii ar fi depistat persoanele in cauza si le-ar fi amendat. Lucrul acesta nu cred ca ar fi fost posibil in conditiile in care s-a desfasurat meciul. Ar fi fost posibila sanctionarea echipei pentru comportarea propriului public fan. La fel se face si la fotbal cand fanii provoaca un scandal echipa este sanctionata, dar pentru asta exista sigur o regula. Daca legea din 2001 prevede si o sanctiune pentru nerespectare nu stiu pentru ca nu am citito si nici nu o sa o fac. Pentru asta sant alte institutii care ar trebui sa se autosezizeze daca este cazul.
        Deci nu stiu pentru ce este acuzata Doamna Lipa in acest articol, daca are vreo vina sau cat de mare este vina ei iarasi nu stiu. Eu cred ca a facut o atentionare a incalcarii acestei legi. Daca echipa sau publicul ar fi sanctionati cred ca maghiarii (dupa cum este firea lor) ar putea sa iasa in strada sau sa protesteze cumva. Nu stiu daca Doamna Lipa sau cineva ar vrea sau este cazul sa se intample asa ceva. Din acele injuraturi nu cred ca a murit si nu a fost ranit nimeni, dupa cum se zice cel intelept lasa de la sine iar cel neintelept face razboi.
        Domnule Roxin nu vreau sa va jignesc pentru ca va respect si urmaresc articolele Dumneavoastra dar cred ca politica nu este ceea ce va reprezinta. Eu unul as citi mai bine cat mai multe articole despre istorie de la Dumneavoastra.
        Am scris aceste randuri nu pentru ca tin sau sant de partea maghiarilor dar mi s-a parut corect sa intervin in favoarea Doamnei Lipa.

        • Bine ai facut Dorel, dar nu trebe sa ne iei apararea pt ca cum ni firea asai si la voi la Romani cred eu!, daca se iveste vreun conflict de natie!!. parerea mea personala este una simpla de veci de ani, intre noi si voi atat despre problema asta, Cand colo la 38 de ani ai mei am trait cu Romanii in Ciuc si ei cu noi si nam avut nici o problema pe timpul acela ,cu nimenimai ales cu Imnul National!!!.

          • Nu am luat apararea voastra. Si eu am convietuit cu destui de-ai vostri fara problema inca cu vreo 10 ani mai mult decat tine. Problema nu este in generatia veche, problema este cu generatia noua care se lasa influentata de politicieni din afara si firea voastra fiind iute tineretul e tentat repede de putere si crezand in vorbele dulci ale politicienilor vor repede separare. Iar tara asta e ca un car cu boi, poate sa mearga inainte doar daca toti boii trag in aceeasi directie sau cand carutasul stie sa-i mane.
            Pe vremea noastra am tras toti la fel pentru ca am avut un carutas care nu ne-a slabit deloc doar ca ne-a dus pe un drum rau. Astazi ne lipseste u carutas bun care sa stie sa mane boii desfranati si sa-i duca pe un drum bun, daca noi am stii sa-i usuram lucru ar fi si mai bine. Iar de imnul national, intro tara unita poate fi numai unul. Din stramosi stim ca numai o tara unita are putere si strainii nu o pot sfasia. Numa bine ca loc e destul pentru toti.

  14. Florentin Sorescu // 15 ianuarie 2016 at 23:47 // Răspunde

    O ştire de trei parale, pentru care gazetarul ar trebui să-şi dea demisia. De ce?
    1. Pentru că nu se interzice cântarea imnului naţional pe plan intern, aşa cum în mod tendenţios ne spune autorul, ci se stipulează obligativitatea cântării lui pe plan extern;
    2. Articolul nu face altceva decât să inflameze spiritele.

    Interpretarea corectă este invers decât afirmă autorul articolului: Într-o competiţie internaţională intonarea immnului României este obligatorie, chiar dacă suntem reprezentaţi, cum s-a mai întâmplat, de secui.

    • Elisabeta Lipa pe pagina sa de facebook: „Nu știu dacă e relevant, dar nu mi s-a cântat niciodată imnul la vreo competiție națională și am câștigat 25 de titluri de campioană națională în carieră. Nici în deschiderea meciurilor din campionatul intern, la fotbal, handbal, volei, rugby, polo și alte discipline NU se intonează imnul național, deoarece nu este permis de legislația în vigoare în România. Nu am făcut altceva decât să respect și să aplic Legea în România în spiritul Constituției pe care am jurat la învestire, în onoranta funcție de ministru. Atât!” Citește aici întreaga declarație: http://www.dcnews.ro/elisabeta-lipa-rupe-tacerea-in-scandalul-imnului-na-ional_494826.html

      • Ce tot ii dai inainte cu pagina de facebook? E vorba de circulara emisa, nu de ce scrie cineva pe aiurea, cum o faci si tu. In circulara aia nu e vorba de nicio interdictie. Poti s-o scalzi cat vrei, articolul e o mizerie. Punct.

  15. Parerea mea e ca se incearca ceva tendentios,stim cu toti ce anseamna intonarea imnului unui stat asa cum stim ca se inpune si recunoasterea tinutlui secuiesc care din punctul meu de vedere nu exista.Nu poate fi stat in stat.Romania recunoaste si acorda drepturi egale tuturor cetatenilor ei,indiferent de cultura ,religie si minoritate SUNTEM un stat de drept cu teritoriu si granite delimitate si cu toti trebuie sa respecte legile tari in care traiesc ROMANIA Asa ca celor ce incearcasa porneasca o minoritate in potriva majoritati le dau un sfat lasatine sa traim in pace ca toti suntem Romani

  16. Eu nu am pretentii dela doamna Lipa A ramas sportiva si atat. Pentru functia de ministru in guvernul Romaniei ii mai trebuie unele calitati pe care nu le are. Ar fi bine sa plece si sa lase locul unuia care poate fi si om politic.

  17. mariannecosette@yahoo.com // 16 ianuarie 2016 at 3:51 // Răspunde

    Acum o pierdere de vreme ptr voi tinerii, si o carcoteala din partea lor…efemeridele din ceata Dunarii.

  18. mariannecosette@yahoo.com // 16 ianuarie 2016 at 3:51 // Răspunde

    normal

  19. Demisia doamna ,,chestor,, daca aveti o farama de demnitate…!

  20. SILION VASILE // 16 ianuarie 2016 at 10:00 // Răspunde

    Am fost un fanatic fan al d-nei Elisabeta Lipa dar, din acest moment vazand ca a luato razna interzicand intonarea imnului Romaniei la manifestatiile sportive interne si ca da apa la moara ungurilor ii astept D E M I S I A

  21. titarca stefan // 16 ianuarie 2016 at 10:07 // Răspunde

    daca-i f buna sportiva,fosta, asta nu inseamna ca-i si inteligenta, are in gena orienatrea dupa ciolan, vezi si gradele de pe epoleti..

  22. Sunt de acord ca in competitiile interne sa nu se intoneze imnul, la fel cum mi-as dori ca de focurile de artificii sa avem parte doar in noaptea de Anul Nou…
    La orice simpozion sau manifestare sportiva sau nu, se canta Imnul de Stat, la fel ca si focurile de artificii folosite la te miri ce festival, nunta sau zi de nastere… mai terminati dracului cu festivitatile inutile!

  23. Parerea mea este: citind constitutia romaniei nu reese de nicaieri ca imnul de stat ar fi interzis in ,,anumite locuri,, ,ca nu s,a folosit de regula intonarea la inceput de competitii interne e un alt lucru,dar ca sa.l interzici pt a nu supara minoritatile etnice e prea mult, RESPECT MEDALIILE doamnei Lipa,dar ca ministru ar fi cazul sa,si depuna DEMISIA!!!!!

  24. Stimate autor,
    Ne puteţi da un exemplu în care s-a intonat vreodata imnul national la vreo competiţie interna? Evident, cu excepţia imnului secuiesc.

    Mulţumim.

    • Exemplu – la acelasi meci, inaintea imnului secuiesc + la toate intalnirile din campionatul de baschet…

      • Deci sa inteleg ca echipa clujeanca a inceput (in articol nu am vazut sa scrie asta) secuii au ascultat imnul romanesc iarasi cand sa intonat imnul secuiesc echipa clujeanca nu l-a bagat in seama? Pa asta ar suna cam a provocare si sfidare din partea echipei clujence. Inseamna ca ati manipulat cititorii stiind de treaba asta si nu ati spuso in articol. Doamna Lipa chiar nu a facut nimic rau. Legea din 2001 a fost facuta tocmai pentru a preveni astfel de situatii iar Doamna Lipa nu a facut decat sa atentioneze cluburile sa o respecte. Daca nu ar fi fost imnul romanesc nu ar fi avut motiv sa-l intoneze pe cel secuiesc.
        Nu mi-o luati in nume de rau, nu am nimic cu imnul romanesc si cu clujencele ci din contra sant mandru ca sant roman dar aici problema este indusa.

  25. Citiți, fraților cu atenție atât articolul cât și documentul oficial semnat de d-na Lipă și abia apoi trageți concluziile cu obiectivitate, nu sub imperiul emoțiilor.
    Jucătoarele au procedat foarte corect că au continuat antrenamentul, suporterii respectivi s-au comportat în aceleași limite morale și intelectuale pe care le au mulți dintre ei (nu uitati, cel putin de înjurăturile de pe stadioane în timpul meciurilor de fotbal din campionatul intern și nu doar) nefiind în stare să aprecieze spectacolul sportiv și prestația jucătorilor din teren.
    Fragment din declarația d-nei ministru: „Nu știu dacă e relevant, dar nu mi s-a cântat niciodată imnul la vreo competiție națională și am câștigat 25 de titluri de campioană națională în carieră. Nici în deschiderea meciurilor din campionatul intern, la fotbal, handbal, volei, rugby, polo și alte discipline NU se intonează imnul național, deoarece nu este permis de legislația în vigoare în România.
    DE AICI „…deoarece nu este permis de legislația în vigoare în România.”(extras din declaratia d-nei ministru) reiese „modul indirect” prin care se încearcă intimidarea (cu sugerarea amenzii din circulară) celor care organizează competiții pe plan intern și despre care vorbește d-l Roxin.
    Comentariul d-lui Viorel destul de în regulă până la momentul in care face aprecieri injuste la adresa d-lui Roxin: „Va rog sa observati ca trimiterile la H.G 1157/2011 arata obligativitatea intonarii Imnului la competitiile sportive internationale si nu interzicerea intonarii acestuia in cadrul competitiilor interne! Deci, ce nu este interzis, este permis!”.
    Cât privește buna credință a d-nei Lipă și sugerată de viorel „…rezulta ca una a vrut sa spuna si alta contine adresa in cauza!…” declarația de pe facebook a d-nei mă face să am unele îndoieli. Se pare că d-l Roxin are dreptate și că exact asta a vrut cu circulara respectivă (interzicerea intonării imnului pentru că „…deoarece nu este permis de legislația în vigoare în România…”) însă îmi doresc ca viorel să aibă dreptate”…doamna chestor nu sta bine cu logica interpretarii hartiilor pe care le semneaza,…”
    Concluzia aș extrage-o cu un citat din comentariul d-lui Apostol Erzsebet: „Ar trebui sa fie obligatorie sa se cante IMNUL NATIONAL la orice adunare,eu in primul rand asi obliga parlamentarii,deputatii sa cante in fiecare dimineata” (făcând o paralelă cu elevii, pe care onor conducătorii noștrii i-au obligat să-l cânte, în urma unei gafe a unui cântăcios înaintea înecperii unui meci al naționalei de fotbal).

  26. Urmeaza remanierea !
    Asa ca va fi cap d lista.

  27. Nu se mai poate asa ceva…in tara mea sa se interzica imnul meu? Politicieni astia ne vand toata tara, istoria, demnitatea, nationalitatea, iar noi ce facem stam si rabdam? Pana cand fratiilor? E timpul sa ne desteptam, stramosi nostri nu faceau asta niciodata, mureau de gatul lor…nenorocitii astia isi bat joc de tot ce au facut ei, de sacrificile lor de jerfele lor iar noi ii facem de rusine ca stam si nu zicem nimic…stiu ca in fiecare roman adevarat inca exista spiritul si flacara de patriot, trebuie aprinsa aceasta flacara in noi si nimeni nu ne va opri…. Desteptati-va romani c-am dormit destul

  28. Fă doamnă! Unde dracu s-a pomenit ca acolo unde nu este interzis tu să stabilești ca nu e permis. Cine dracu te-a pus în capul trebui? Chiar nu vrei sa ne lasi în pace cu maghiarii tai? Du-te doamna CHESTOR și iată-ne! !!

  29. Pai eu as propune doamnei ministru Lipa, sa dea o lege prin care sa se ceara obligativitatea intonarii imnului national la toate competitiile sportive (da, da si la sah) interne si internationale, ba chiar si la antrenamente si la orele de educatie fizica… Oricum nu multi stiu mai mult de o strofa(!)

  30. hm…ciudat,atunci sa se interzica sa isi cante si ei imnul la fiecare inceput de meci ,asa ar fi corect,pentruca nu cred ca ei vor renunta la asi gidila corzile vocale….si vom fi obligati fie ca vrem fie ca nu sa ascultam,ar trebui avut grija fiindca intradevar situatia e delicata,legea ar trebui sa fie primordiala ,regulamentul intern respectat si in cele din urma constitutia romaniei…

  31. D-na ministru nu intelege sa seveasca statul care o plateste.Daca voia sa fie dreptate trebuia sa sanctioneze golania si injuriile de pe tren,si sa nu puna accent pe NU se intoneaza imnul national,prectic este o interdictie.Se impune o adoptie „a eiin ungaria” RUSINE SA ITI FIE

  32. Nu vreau sa cred ca poate sa debiteze asa ceva!!! O sportiva ca ea si o romanca adevarata nu vreau sa cred nici intr.o mie de ani macar ca s.a gandit la asa aberatie.
    Dar dak a zis e nasoala problema.

  33. daca nu se vor lua masuri cat de curand vom fi impartiti in mai multe state exemplu fosta yugoslavie o mare putere europeeana si sa le mai zic ceva la bozgori daca nu le comvine aici era o vorba”valiza si la gara” vinovati sunt tot romanii nostri de la conducere pt ca permit asa ceva pe pamantul asta al nostru frumos si bun de unde neamul nostru romanesc a prins radacini ca si codrii de stejar;;;; vatra europei

  34. Lipa desteapta-te ! // 16 ianuarie 2016 at 21:22 // Răspunde

    Hai Romania!

  35. Ne Meritam Soarta // 17 ianuarie 2016 at 4:34 // Răspunde

    D-na Elisabeta Oleniuk ( casatorita Lipa) de origini ucrainiene.

    A mers frumusel la 6 Olimpiade sub titulatura de mare sportiva romanca si dupa atatia ani nu si=a dezvoltat absolut nici o identitate de neam asemanatoare cu cea a noastra.

    Sa iti fie rusine!!!Probabil nici hainele cu tricolorul nu le=ai fi imbracat daca aveai de ales, politista smechera ce esti tu!

  36. Doamna Lipa, cu tot respectul, este deosebita ca sportiv si, probabil ca antrenor, insa scena politica constat ca nu o reprezinta deloc.
    In Romania ar trebui sa se cante oficial Imnul Romanesc daca este nevoie, altul insa poate fi cantat oriunde dar nu oficial. Cred ca acest lucru este valabil in orice tara.
    Daca o lege mai veche prost gandita exista… ea trebuie regandita din nou inainte de a o repunde in drepturi 😉

    Sper ca Bunul Dumnezeu sa dea celor din capul statului mai multa minte ca sufera de bezna adanca si pare a fi tot mai contagioasa.

  37. Toate persoanele de alta etnie care considera ca nu pot trai sub steag romanesc,cu legi,traditii,obiceiuri romanesti,trebuie expulzate din tara..dna ministresa ar fi trebuit sa pedepseasca in acest fel persoanele care ataca imaginea tarii romanesti.Pt ca nu a indeplinit acest lucru ar trebui sa demisioneze.
    PS.:daca esti ungur pe teritoriul romaniei si iti place traiul aici in romania atunci respecta tara in care traiesti si ciocu mic sau mars in ungaria

  38. dragii mei, poate numai vrea sa va protejeze de propria voastra prostie. cati dintre voi ati auzit stirea ca la meciul de baschet feminin suporterii de rapid au fluierat pe timpul imnului national? s-o ajuns in presa romana? ca in multe alte tari o aparut la stire, ca si bataie de joc.

  39. Este o situatie foarte ciudata .

    1. Legislatia romaneasca ın vigoare nu interzice ın nici un mod cıntarea imnului national .

  40. Este o situatie foarte ciudata .

    1. Legislatia romaneasca ın vigoare nu interzice ın nici un mod cıntarea imnului national .
    2. Daca doamnei Lipa nu i s-a cıntat imnul national 20 de ani asta nu ınseamna ca e interzis sa se cınte. Deci daca cluburile din orice oraş al tarii vor sa se cınte imnul national la ficare meci intern atunci dorinta lor trebuie sa fie respectata.

    Cluburile chiar ar trebui sa faca cerere ca imnul national sa se cınte obligatoriu la fiecare meci intern numai international. Trebuie sa simtim cu totii permanent ca facem parte din poporul roman . Este un lucru foarte pozitiv şi care duce la ıntarirea unitatii dintre toti romanii şi a creşterii ıncrederii ın sine a acestui popor.

    3. Cu privire la comportamentul reprobabil al suporterilor acesta trebuie pedepsit fara menajamente. Terenul suspendat pe un an , amenzi zdravene ptr. clubul din Sf.Gheorge.

    4. İnterzicerea ın mod expres prin Hotarıre de guvern a aşa zisului imn secuiesc. In Romania se cınta şi se va cınta doar imnul Romaniei , ın limba romana .

  41. Printr-o hotarıre viitoare de guvern se va putea impune ın mod Express ca imnul Romaniei sa se cınte obligatoriu la fiecare meci intern nu numai la cele internationale .

  42. Noi nu avem voie imnul national dar ei au voie cu imnul tinutului secuiesc „imnul echipei” sau imnul neoficial care poate fi cantat ca nu este imn…absurd!

  43. Interesant articol.
    Cadru oficial sau neoficial, este dreptul oricărui român să cânte imnul național, Noi suntem români sau Trei culori cunosc pe lume, după cum îi poftește inimioara.
    Ca român în țara mea, mă simt jignită când mă duc în Covasna sau Harghita la vreun magazin și mi se spune „Nem tu dom romano”. Limba oficială a statului român este româna, imnul oficial este ” Deșteaptă-te, române”, iar capitala este București. Cu riscul de a fi numită comunistă, îl voi cita pe Putin: „Minoritățile au nevoie de Rusia, nu Rusia de minorități”.
    Dacă suntem cetățenii României, cu toții respectăm aceleași legi și principii, așa cum dacă mergem într-o țară străină respectăm legile locale.
    Nu jignim cu nimic minoritățile dacă îi tratăm egali cu românii, fără a le acorda statut de privilegiați.
    Sper să ne revenim și să ne recunoaștem originile, drepturile și obligațiile.

  44. Alo! Trezireaaa! Suntem in Romania, trebuie intonat imnul Romaniei.Voi ce vreti ma? Vreti ca poporul asta sa isi uite originile? Vreti sa ii distrugeti personalitatea? Vreti sa stergeti orice urma de patriotism ramasa in sufletele romanilor? Rusine! DEMISIA!!!!!!!!!!!

  45. Lipa a facut o gafa.
    La toate competitiile interne de baschet, inainte de inceperea partidei era cantat imnul. Nu stiu de ce, dar asa era stabilit obiceiul.
    Lipa nu poate interzice intonarea imnului caci nici legea nu o face; legea prevede numai neobigativitatea intonarii lui la competitiile interne.
    Deci a fost si este o optiune.
    Ea a transmis-o ca o interdictie si de aici e greseala ei. Si e mare deoarece in explicatiile ei ulterioare persevereaza repetand ca e interzis.

  46. lasati femeia in pace! D-na Elisabeta Lipa tine cu sportul, nu cu nevoia unora de conflict.Nu mi se pare normal sa canti imnul la o competitie nationala. E ca si cum ai recunoaste ca nu esti sigur pe tine, in tara ta. Poti canta imnul echipei, asta consider ca au facut si secuii aia acolo

  47. ce pretentie sa ai de la Lipa care rupe 2 pixuri si 3 stilouri sa se iscaleasca

  48. adi cristache // 29 ianuarie 2016 at 15:25 // Răspunde

    Exemplu clsic:foarte buna ca sportiv dar…ca ministru „varza”,numai

    atat din respect pentru o doamna

  49. Voicu Gh Targoviste // 31 ianuarie 2016 at 14:23 // Răspunde

    Dna Lipa, putina decenta. Demisia, nu ai calitati, pentru acest nivel.

  50. Nicolae Goia // 6 martie 2016 at 12:44 // Răspunde

    Are muschi dar nu are creier.

  51. adica daca imi vine si mie, iac-asa, sa cant Imnul National, ma amendeaza??? s-a dat o lege si pentru asta???

  52. Este inadmisibil, oricate legi ar exista! Oripileaza confratii nostri romani!
    Este adevarata vorba aceea ca romanilor nu trebuie sa le faca nimeni rau ca-si fac ei insisi! Incercati si va imaginati invers ( interzis in Ungaria imnul lor) si vedeti ce iese! Cred ca doar in Romania se mai pune problema de faptul ca aici este Romania, de faptul ca putem sa vorbim limba romana ( noi romanii, in Romania ) , ca trebuie strainii sa ne invete si sa respecte limba si traditiile, nu noi romanii in tara noastra pe a lor, ca avem dreptul sa ne sarbatorim si omagiem eroii neamului, s.a.m.d.

Lasă un răspuns la eu Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii