Cunoaste lumea

Noutăți

Scandal cu MASONI – Un chestor de poliție și un judecător au fost trimiși în judecată de DNA pentru că nu și-au declarat apartenența la Masonerie

  •  
  •  
  •  

Rechizitoriul dosarului în care chestorul Liviu Popa, fostul şef al IPJ Bihor, şi judecătorul orădean Ovidiu Galea sunt anchetaţi de către procurorii DNA Oradea arată cum frăţia masonilor a reuşit să treacă peste limitele impuse de lege și să-și protejeze interesele de grup.

Atât chestorul Popa cât şi judecătorul Galea sunt anchetaţi pentru fals în declarații cu privire la apartenenţa la Masonerie.

Rechizitoriul procurorilor arată cum stau lucrurile între fraţii masoni şi de ce niciunul dintre cei doi nu au specificat în declaraţia de interese că sunt membri ai Lojei Ţara Crişurilor, ce aparţine de Marea Lojă Naţională (M.L.N.R.), dar şi cum se protejau.

Naşii masonici ai judecătorului au fost chestorul Liviu Popa şi omul de afaceri Ioan Mintaş, administratorul societăţii Ciac. “Una dintre obligaţiile „Finului Masonic” este aceea de a acorda respectul cuvenit Naşului său”, mai notează procurorii în rechizitoriu.

Citiți continuarea aici: Frăţia masonilor acoperiţi. Cum îi protejau chestorul Liviu Popa şi judecătorul Ovidiu Galea pe nașii lor masoni


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Scandal cu MASONI – Un chestor de poliție și un judecător au fost trimiși în judecată de DNA pentru că nu și-au declarat apartenența la Masonerie

  1. cand la tv se dau stiri cu CCR , aproape totdeauna este prezentata o imagine bizara ! : – pe masa este un ciocan peste o bucata de lemn rotunda . ciocanul este inscriptionat cu cuvintele : curtea constitionala a Romaniei ! simbolul ciocanului … este mason . oare nu stiu cei din CCR ca la noi in justitie se facea liniste cu … clopotelul ??? iar nu cu ciocanul !. dv ati observat aceasta ?

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii