Noutăți

SARMIZEGETUSA SECRETĂ va fi scoasă la lumină cu tehnologii LASER de vârf. Scanările vor pregăti noile campanii arheologice…

Ziarul Hunedoreanul: Sarmizegetusa Regia va fi scanată aerian, cu tehnologie performantă, capabilă să identifice principalele obiective arheologice aflate sub pământ, a informat Sorin Vasilescu, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, instituție în administrarea căreia se află monumentul UNESCO. Demersul are ca scop pregătirea terenului pentru viitoarele cercetări arheologice și pentru cele de conservare a sitului. Valoarea aproximativă a investiţiilor necesare pentru conservarea şi protejarea cetăţii dacice Sarmizegetetusa Regia este de aproximativ 60 de milioane de euro, declara, recent, Sorin Vasilescu.

Evaluarea costurilor necesare a fost făcută de specialişti, a precizat acesta, iar pentru realizarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de investiţii (DALI), în care se vor prevedea toate investiţiile necesare pentru monumentul istoric, Consiliul Judeţean Hunedoara a încheiat un contract de cooperare şi colaborare cu Institutul Naţional al Patrimoniului. „Va dura cel puţin cinci ani până când vom reuşi să punem în practică toate investiţiile necesare”, a completat reprezentantul CJ Hunedoara.

Scanarea Laser

O scanare a Sarmizegetusei Regia cu dispozitive performante a fost realizată în 2012, de o echipă de specialişti angajată de Discovery Chanel care filma un documentar. Scanarea, efectuată din avion prin sistemul LIDAR, a oferit imagini care ajutau la găsirea oricăror construcţii îngropate în pământ şi a diverselor tipuri de săpături. Light Detection and Ranging (LIDAR) este o tehnică activă de teledetecţie cu ajutorul căreiase pot obţine date de o acurateţe ridicată despre topografia terenului, vegetaţie ori diverse structuri şi construcţii. Tehnologia foloseşte trei sisteme de bază – scanarea laser care măsoară distanţele cu precizie, plus sistemul de poziţionare global (GPS) şi Inertial Measurement Unit (IMU) pentru înregistrarea orientării. Cu ajutorul scanării laser, sunt înregistrate diferenţele de timp dintre impulsurile laser trimise din avionul ce efectuează zborul şi cele reflectate de suprafaţa topografică.

În timp ce, potrivit arheologilor, mai puțin de cinci la sută din teritoriul fostului oraș antic a fost cercetat sistematic, începând din anii 1990, Sarmizegetusa Regia a fost tema a numeroase controverse și ipoteze privind cercetările secrete.

Mituri controversate

Vasile Dragomir, un fost general de divizie al Armatei Române a fost autorul celor mai multe astfel de articole, în care susținea că pe baza acestor cercetări s-a stabilit că aşezarea din Munţii Orăştiei se suprapune unui oraş subteran care s-ar întinde pe 200 de kilometri pătraţi şi ar cuprinde şi celelalte aşezări antice din Munţii Orăştiei. Informaţiile, contestate de majoritatea istoricilor, au fost lansate într-o serie de articole publicate la începutul anilor 1990. Potrivit fostului general, descoperirea ar fi fost făcută de armata română care căuta locuri pentru a construi unităţi militare. O altă teorie controversată, publicată în anii 1990 despre Sarmizegetusa Regia, susținea că echipe de cercetători ruşi au scanat, cu dispozitive performante şi cu ajutorul sateliţilor, teritoriul oraşului antic.

Sursa: Ziarul Hunedoreanul

sarmizegetusa 1


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

5 Comments on SARMIZEGETUSA SECRETĂ va fi scoasă la lumină cu tehnologii LASER de vârf. Scanările vor pregăti noile campanii arheologice…

  1. cetățeanul tulburat // 9 iulie 2017 at 6:16 // Răspunde

    Cu același scaner s-a cercetat în Cambodgia de s-a descoperit un oraș în subteran ceea ce ar răsturna minciuna de istorie a “kmerilor” la fel și în Egipt, 47 de piramide de mici dimensiuni sunt acoperite de nisip ceea ce pentru ochiul turistului ar fi doar niște dune oarecare și Hawara labyrinth de asemenea rămâne în subteran să nu se răstoarne minciuna de istorie care ne-au desenat-o globaliștii în ultima sută de ani…La Sarmizecetusa o să fie la fel, dacă se face scanarea cu oamenii lor și dacă cumva ar fi ceva periculos pentru istoria scrisă de ei…O să ne aburească că nu e nimic interesant…etc.etc.

  2. Tudorache Constantin // 9 iulie 2017 at 10:08 // Răspunde

    Toate vor iesi la suprafata in timp,vom cunoaste Adevarul…aici exista Marele Secret al Omenirii..Aceasta descoperire poate duce la închiderea scolilor de limbi straine….Cu Dumnezeu Inainte!

  3. Nu doar ruşii au sondat subsolul din zona Grădiştei !

    Au făcut-o abundent după 1989 şi încă o mai fac atât din satelit cât şi in-situ o mulţime de grupări cu identitate şi preocupări incerte. Atât din străinătate cât şi autohtone. Cu mici excepţii rezultatele cercetărilor NU au fost făcute publice !

    Ruşii au aterizat în zona Grădiştei imediat după evenimentele din 1989 prin Andrei Vartic şi Vitalie Ustroi care sub înalta protecţie a „administraţiei” prezidenţiale a lui KGNelu Iliescu au cercetat intens zona ani de zile.

    Obiectul multiplelor cercetări nu a fost găsirea aurului ori a tezaurelor rămase de la daci cum mai cred unii mormoloci, ci STRUCTURILE ARTIFICIALE ANTROPICE MUUUUULT PREDACICE aflate la adâncime şi pe o arie foarte întinsă.
    Chiar şi în urma săpăturilor aprobate oficial cu greu au fost găsite în mai multe rânduri vestigii/obiecte/structuri cu origine inexplicabilă extrem de vechi, mediatizarea lor fiind apropape nulă, imediat negată şi împinsă cu dispreţ în zona „prostiilor de pe net” şi a „psihozelor conspiraţioniste”. Apoi la ordin de afară(!), autorităţile române au ascuns artefactele negând existenţa lor, au închis imediat siturile alungându-i pe cercetătorii stupefiaţi !

    Apoi au venit în munţii Orăştiei realizatorii “documentarelor” BBC şi Discovery care evident nu căuta vestigii romane! Realizate cu complicitatea(nu concursul!) autorităţilor autohtone şi centrale care prin acord scris nu au avut acces la datele finale ale cercetării(!), insidios şi pe alocuri chiar jignitore, în care umilul prof. Gelu Florea-ămeizing joacă rolul tălâmbului autohton care a văzut pentru prima dată girafa, a fost doar pretextul folosit pt a scana-cerceta în profunzime şi extrem de detaliat una dintre zonele misterioase ale planetei, unde, din acest motiv, în afară de braconierii arheologici, nici o autoritate nu vrea să sape cu adevărat, de frica evidenţelor inexplicabile ce vor fi revelate inevitabil ! Prin scopurile ei reale, Operaţiunile BBC şi Discovery în zona Sarmizegetusa sunt oarecum similare cu cazul elicopterului israelian prăbuşit în Bucegi în iulie 2010, “documentarele” fiind doar acoperirea oficială a cercetării paleoarheologico-ezoterice efectuate în interesul unor grupări ocultie internaţionale ce le finanţează !
    Conform proptocoalelor semnate cu Statul Roman, mare parte a cercetării a rămas secretă, în posesia BBC-sponsorilor, românii-statul roman au primit doar ce au considerat “realizatorii” că merită : puţin praf de pe tobă, nişte insulte, minciuni 3D şi mult ămeizing de la Gelu Florea !

  4. Parca un ministru al culturaii a fost debarcat din functie la nici 2 zile dupa ce a declarat ca va incepe cercetari arhelogice sistematice in zona Sarmizegetusa Regia…

  5. POPESCU IULIANA // 11 februarie 2018 at 16:59 // Răspunde

    De ce sant interesati altii de istoria si trecutul nostru ACUM ?Oare in aeste vremuri tulburi nu ar trebui sa lasam ce-i al nostru acolo unde a stat mii de ani? DEOCAMDATA.NIMENI NU NE DORESTE BINELE!Cati cercetatori romani sau straini au permisiune sa scormonesca trecutul si pamanturile americanilor sau rusilor ?Nu santem destul de mintiti si batjocoriti si furati de straini? Chiar si noi, poporul roman, trebuie sa ne opunem interventiilor straine cu iz de stiinta si adevar sau binefaceri dubioase.LASATI TRECUTUL SI STRAMOSII SA MAI DOARMA ,INCA, IN TARANA TARII ,CA STAU BINE ,PREZENTUL E CEL DE CARE SA NE INGRIJORAM CA SA NU SE SUCEASCA STRAMOSII IN MORMANT DE CE VIITOR NE ASTERNEM SI IN CE GROAPA SANTEM NOI CEI VII.

Lasă un răspuns la POPESCU IULIANA Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii