Noutăți

Românii care au colonizat inima Rusiei. Cum au ajuns bănăţenii şi basarabenii să facă o civilizaţie unicat în Caucazul de Nord

Adevarul.ro: Vasile Şoimaru, un reputat profesor universitar din Republica Moldova, a descoperit o fascinantă şi inedită comunitate românească chiar în inima Rusiei. Mai precis, este vorba despre satele româneşti de la poalele Caucazului, înfiinţate acum 300 de ani de bănăţeni şi de basarabeni. Aceştia au reuşit să creeze un fond cultural unicat.

În anul 2007, la volanul unui autoturism de teren cu mulţi kilometri la bord, Vasile Şoimaru, conferenţiar universitar, publicist şi economist basarabean, pleca într-o expediţie inedită. Auzise că în Caucazul de Nord se afla o întreagă regiune locuită de români şi a vrut să-i vadă cu ochii lui, să-i audă vorbind româneşte.

„Eu, până pe la sfârşitul anilor ’80, eram un adept al moldovenismului. După ce am citit istoria românilor, am fost cucerit şi convins definitiv de românism. De atunci, cu forţe proprii, am plecat în căutarea românilor de pretutindeni“, explică Vasile Şoimaru.

În cadrul acestor peregrinări până în inima Rusiei, Vasile Şoimaru a descoperit peste 30 de sate româneşti între Bug şi Nipru şi încă 10 localităţi în Caucazul de Nord, raionul Krîmsk, Krasnodar, Federaţia Rusă. A vizitat aproape toate aceste aşezări româneşti şi a aflat o poveste fascinantă şi necunoscută până atunci. În Caucazul de Nord, în special, a descoperit o adevărată sinteză moldo-bănăţeană, la un nivel tradiţional şi cultural greu de imaginat. Vasile Şoimaru a reuşit să surprindă, de altfel, această lume secretă şi miraculoasă cu întregul ei farmec în peste 800 de fotografii concentrate în două monografii fotografice dedicate românilor din jurul României.

Primul val: arădenii   Vasile Şoimaru spune că primii români ajunşi în Caucazul de Nord au fost originari, culmea, din Arad. Aceştia au ajuns în aceată zonă, spune profesorul basarabean, în urmă cu aproximativ trei secole. Practic, au schimbat Imperiul Habsburgic cu cel Ţarist. Motivele au fost perspectiva libertăţii religioase, dar şi facilităţile oferite de ruşi. „Am aflat că primii veniţi au fost din zona Aradului. Adică din Câmpia Aradului şi până la Dunăre. Primul val a fost din secolul al XVIII-lea, adică începând cu anul 1751. Se spune că, indirect, au fost constrânşi să plece din cauza stăpânirii Habsburgice, dar mai ales maghiare. Nu aveau libertate religioasă. Ei erau ortodocşi. În schimb, prin diferiţi interpuşi, Imperiul Rus le promitea acestor ortodocşi români libertate religioasă dacă se mută pe teritoriul său. Mai precis, ruşii îi alungaseră din Caucazul de Nord pe băştinaşi, după ce au cucerit zona. Aveau nevoie de crescători de animale şi agricultori, oameni care să aducă un plus economic zonei, plătitori de biruri, dar şi buni meseriaşi. Iar românii tocmai cu asta se îndeletniceau. Mirajul libertăţii, al controlului oarecum mai redus în această zonă îndepărtată, dar şi pământul oferit de Imperiul Ţarist i-a atras“, spune Vasile Şoimaru.

Foto: Vasile Șoimaru

Citeste mai mult: adev.ro/p4af4e

caucazul de nord


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

2 Comments on Românii care au colonizat inima Rusiei. Cum au ajuns bănăţenii şi basarabenii să facă o civilizaţie unicat în Caucazul de Nord

  1. Fabulos si emotionant, tot respectul pentru minunatul domn Soimaru.

  2. Un ostas al lui Stefan cel Mare // 19 februarie 2018 at 14:25 // Răspunde

    Moldova lui Stefan a fost pina la Bug!!!!

Lasă un răspuns la Clara Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii