Cunoaste lumea

Noutăți

RMS Tayleur: Celălalt „Titanic” al aceleiași companii maritime. Și această navă s-a scufundat la prima călătorie…

  •  
  •  
  •  

Scufundarea Titanicului este unul dintre cele mai mari dezastre maritime din istorie. Pierderea celebrei nave a fost, pentru mulți, un simbol al neputinței științei și tehnologiei de a triumfa asupra naturii. Dar Titanic nu a fost prima victimă suferită de White Star Line, compania britanică de transport maritim care deținea celebrul vas.

În secolul al XIX-lea, White Star Line era una dintre cele mai importante companii maritime care oferea servicii de transport de pasageri și mărfuri între Marea Britanie și Statele Unite, Canada, Africa de Sud, Noua Zeelandă și Australia. În timp ce concurenții săi s-au concentrat în primul rând pe viteză, pentru White Star Line a devenit prioritar luxul.

Pe măsură ce reputația White Star Line pentru confort a crescut, navele au devenit mai mari și mai opulente. Titanicul și cele două nave surori, Olympic și Britannic, erau destinate să fie cele mai mari și mai luxoase nave care să opereze în Atlanticul de Nord. Cabinele de primă clasă aveau interioare generoase și băi private, sufragerii mari și spațioase, piscine, băi turcești, sală de gimnastică și multe alte facilități. Chiar și pasagerii de la clasa a treia aveau cazări rezonabile cu cabine private, mult peste dotările altor ambarcațiuni. După ce Titanicul s-a scufundat, cele două vase surori rămase au suferit numeroase modificări în ceea ce privește siguranța.

Numai Olympic s-a dovedit a fi profitabil pentru White Star Line, rămânând în slujba sa timp de 24 de ani până când White Star a fuzionat cu concurentul său, Cunard. Celălalt vas, Britannic, a fost achiziționat de guvernul britanic pentru a servi în Primul Război Mondial ca spital pe mare. Însă acesta a lovit o mină subacvatică în Marea Mediterană și s-a scufundat în 1916, luând odată cu el și viața a 30 de oameni.

White Star nu a făcut din totdeauna nave de lux. Flota lor inițială a constat în nouă nave charter de dimensiuni modeste, dar suficient de rapide pentru a face călătoria spre Australia în mai puțin de două luni. Aceasta era o viteză impresionantă, având în vedere că o călătorie obișnuită din Marea Britanie în Australia dura în medie aproximativ trei luni.

RMS Tayleur a fost cea mai mare navă din flota White Star care opera pe această distanță. Avea o lungime de 230 de metri, cântărea 1.750 tone și avea capacitatea de a transporta 4.000 de tone de marfă. La 19 ianuarie 1854 Tayleur a părăsit Liverpool pentru Melbourne, în prima sa călătorie, cu 652 de pasageri și echipaj la bord. Nava se afla sub comanda unui tânăr căpitan, John Noble, care, în ciuda faptului că avea doar 29 de ani, era un marinar experimentat.

Din păcate, în dimineața zilei de 21 ianuarie, în largul coastei insulei Lambay, nava se izbește de mai multe stânci ascuțite și se scufundă. Din cei 652 de oameni aflați la bord, doar 280 au supraviețuit. Mulți oameni au observat asemănările dintre scufundarea lui Tayleur și cea a Titanicului. Ambele au fost nave construite și operate de White Star și ambele s-au scufundat în prima lor călătorie.

sursa: https://www.amusingplanet.com/2019/01/rms-tayleur-other-titanic.html
traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii