Cunoaste lumea

Noutăți

Regina Maria – despre moți și Țara Moților în ”Însemnările zilnice”

  •  
  •  
  •  

Una din cele mai frumoase caracterizări făcute Țării Moților îi aparține reginei Maria a României.

Suveranii României reîntregite, regele Ferdinand și regina Maria, au vizitat Apusenii în prima jumătate a anului 1919, într-o prezența istorică a acestora în Transilvania.

Suveranii României Mari au participat la inaugurarea podului de fier de peste Arieș. Regina Maria a evocat această vizită în Însemnările Zilnice”, un jurnal pe care l-a ținut zilnic, timp de mai mulți ani.

În 28 mai 1919, Regele Ferdinand și Regina Maria s-au deplasat de la Turda spre Cîmpeni, pentru a participa la inaugurarea podului de fier construit peste Arieș.

Podul este funcțional și astăzi, la aproape 101 de ani de la darea în folosință. A fost denumit Podul Regele Ferdinand”.

„Miercuri, 28 mai 1919, Turda, Cîmpeni

O zi încântătoare, mai mult sau mai puțin rustică, noi îndreptându-ne spre minunații munți. (…) Am plecat apoi cu mașina pe cel mai frumos drum printre dealuri.

Toate pădurile de pe margine se ridicau falnice în verdele lor nou, pe care se profilau brazii absolut negri. Pretutindeni sate pitorești și toată populația afară, ca să ne primească, în frunte cu preotul cu crucea în mâna.

Ei au binecuvântat și ne-au sărutat mâinile, au presărat flori în fața noastră, ne-au cântat cântece patriotice, au dansat dansurile lor naționale, toate clopotele de la biserici băteau, femeile mi-au oferit flori și cusături făcute în casă.

A fost un marș triumfal – nu de puține ori mi-au dat lacrimile.

Un sat prin care am trecut avea case care m-au făcut să-mi pierd capul de încântare, ele erau construite din trunchiuri imense de copaci ca niște cutii uriașe, încheiate cu cele mai exagerat de înalte și înclinate acoperișuri din paie de culoarea blanei de cârtiță.

De departe, ele arătau ca niște gigantice mușuroaie de furnici sau ca uriașe căciuli. Nu-mi puteam crede ochilor, nici un basm cu zâne nu ar fi putut inventa asemenea case minunate.

Cu greu puteam sta liniștită în mașina mea, simțeam că trebuie să ma opresc și să intru în ele. Uneori ele erau grupate ca niște ciuperci de mărime fantastică, alteori erau singuratice, ascunse printre copaci în unghere abrupte.

Toți țăranii în costume pitorești, a fost o priveliște de neuitat. Am sosit la Cîmpeni; bucurie și mai delirantă. Ne-am instalat într-o căsuță extraordinar de curată, aparținând prefectului.

Oameni drăguți, simpli și inimoși, care au făcut tot ce au putut să ne simțim bine și mulțumiți, dar am fost sistematic suprahrăniți și n-am putut refuză nici măcar un fel de mâncare, deoarece toate femeile din gospodărie contribuiseră la pregătirea ei.

După-amiază, o frumoasă plimbare cu mașina la casa care i-a aparținut lui Avram Iancu, unul din cei mai iubiți eroi naționali din epoca modernă, un țăran simplu care a încercat să obțină libertăți pentru poporul său oprimat și care sfârșise cu mintea rătăcită, pentru că nici una din promisiunile care i se făcuseră nu a fost ținută.

El și-a petrecut ultimii ani cutreierând pe toate cărările cu un fluier, un pribeag ce nu-și găsea locul nicăieri și care își cânta melancolicele sale doine ca să-și aline suferință inimii.

Zona este absolut splendidă, iar bucuria emoționantă a țăranilor la vederea noastră te mișcă până la lacrimi de recunoștință. (…)”.

„Joi, 29 mai 1919, Cîmpeni, Abrud

Am dormit minunat într-un pat excellent, înconjurată de întreaga atenție și dragoste pe care aceste suflete simple au imaginat-o pentru ca să mă simt bine. Aici liliacul este înflorit, camera mea era plină de liliac, de lalele galbene și iriși galbeni.

Un mic dejun copios, toate preparatele foarte apetisante și pregătite cu atâta gingășie de femei din popor, care aici sunt foarte simple și, totuși, ai senzația că ele sunt educate. Ele au însă o lipsă de «pretention», care le face foarte plăcute.

Prima noastră îndatorire a fost deschiderea unui nou pod care a primit numele de «Regele Ferdinand». Țăranii s-au adunat cu toții în jurul nostru – bucuria lor e emoționantă. Am plecat apoi spre Abrud.

Locurile sunt foarte frumoase și verdele primavaratic al copacilor face totul încântător, dar vremea nu a fost niciodată prea frumoasă, întotdeauna o mică ploaie era gata să cadă, ceea ce nu făcea, totuși, să scadă entuziasmul cuiva.

Am sosit la Abrud și am fost primiți minunat. Este un frumos orășel pitoresc, chiar pe coline. Ca de obicei, toți țăranii au defilat într-o mare «Platz», a fost foarte pitoresc, iar entuziasmul popular a fost de nedescris. (…)

Desigur că ne aștepta o masă copioasă, dar aici, unde femeile din casă se ocupă singure de bucătărie, mâncarea este deosebit de bună, numai că, datorită faptului că fiecare membru al gospodăriei a pregătit o parte, ești absolut obligat să guști din fiecare fel.

Mai ales la sfârșit, se servesc cel puțin șase feluri de prăjituri, care trebuiesc toate gustate.

Întreaga după-amiază a fost ocupată cu un drum lung și foarte frumos pe jos spre un loc unde se scoate aurul din munți, se spală și se colectează. Aici ei le numesc «uzine» sau «stampa» (steampuri…) (…)

De la steampuri am mers mai departe, la un cimitir unde este înmormântat eroul Avram Iancu. Ne-am dus la mormântul lui și s-a oficiat un parastas. Țărani, țărani cu miile peste tot.

În cimitir există un imens stejar pe care ei îl numesc Gorunul lui Horea. S-au plantat doi stejari în amintirea vizitei noastre. (…) Desigur că eu îi iubesc pe acești oameni.

Alături de mult iubitul lor Avram Iancu, zace îngropat un tânăr ofițer căzut în aceste zile în lupta împotriva trupelor bolșevice. Și el a murit pentru aceeași cauza, dar de data această a fost o cauză învingătoare. (…)”

„Vineri, 30 mai 1919, Alba Iulia, Blaj

Am plecat devreme de la Abrud în jos, pe unul dintre cele mai frumoase drumuri pe care am fost vreodată, printr-o trecătoare în munți, prin cea mai minunată pădure de fagi și de brazi întunecoși.

Din păcate, nu era soare deloc, dar chiar și fără soare era aproape fantastic de frumos. În multe sate, calde primiri loiale, iar în final am ajuns la Alba Iulia, micul orășel al cărui nume are un ecou special în sufletul fiecărui român. (…)”

Sursa: CERTITUDINEA


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii