Noutăți

Răpirea teritoriului românesc dintre Prut şi Nistru la 1812

“Prutul ista ni disparti,
Prutul ista n-are moarti.
Dar ne-om strînge noi cândva
Şi cu gura l-om seca1 ”.

     Prin tratatul de la Bucureşti din 16/28 mai 1812, care punea capăt de jure războiului ruso-turc din 1806-1812, Imperiul rus anexa teritoriul românesc situat între Prut şi Nistru. Noua achiziţie teritorială a Rusiei avea să fie botezată Basarabia, în fapt o extindere la întreg teritoriul recent cucerit a mai vechii denumiri a fâşiei de pământ situată la nord de gurile Dunării asupra căreia  şi-a exercitat stăpânirea, la începutul secolului al XIV-lea, Ţara Românească, întemeiată de dinastia Basarabilor2.

Expansiunea teritorială a Imperiului rus în sud-estul Europei la începutul secolului al XIX-lea se înscria în cadrele politicii externe iniţiate de împărăteasa Ecaterina a II-a cea Mare. Urmărind cu tenacitate ţelurile fixate de către ţarul Petru cel Mare (1682-1725), împărăteasa Ecaterina a II-a (1762-1796) a iniţiat vaste reforme vizând modernizarea statului şi afirmarea Rusiei pe plan internaţional ca o mare putere. De numele său, alături de cel al regelui Prusiei şi al împăratului Austriei, se leagă împărţirile succesive ale Poloniei, care aveau să ducă la dispariţia acestui stat de pe harta Europei la sfârşitul secolului al XVIII-lea3.

În urma unui lung război cu Turcia, încheiat prin tratatul din 1774 de la Kuciuk-Kainardji, Rusia avea să obţină dreptul de protecţie a religiei ortodoxe în Imperiul otoman, un instrument care avea să fie folosit cu multă abilitate de către Curtea de la Sankt Petersburg pentru a se amesteca în afacerile interne ale Imperiului otoman. De asemenea, Ecaterina cea Mare obţinea fortăreţele de pe malul Mării Azov, protectoratul asupra Hanatului Crimeii, precum şi accesul la Marea Neagră şi la Marea Egee care deschidea noi perspective expansiunii ruse. Pentru români, tratatul de la Kuciuk-Kainardji din 10/21 iulie 1774 marca instalarea influenţei ruse în Principatele Române4.

Consecventă planurilor sale de extindere a teritoriului Rusiei, împărăteasa Ecaterina a II-a avea să anexeze, în 1783, Peninsula Crimeea, un eveniment de o importanţă capitală pentru balanţa puterilor în bazinul Mării Negre. Un nou război ruso-turc, încheiat prin pacea de la Iaşi din ianuarie 1792, avea să consfinţească în mod oficial anexarea Crimeii la Rusia. Tratatul consemna, totodată, fixarea graniţei dintre Imperiul rus şi Imperiul otoman în sud-estul Europei pe linia Nistrului5.

La începutul secolului al XIX-lea, în contextul blocadei continentale impuse Angliei de către Napoleon Bonaparte, ţarul Alexandru I (1801-1825) avea să obţină consimţământul împăratului francez de a ocupa Finlanda şi Principatele Române. Tratatul dintre Franţa şi Rusia în privinţa acestor probleme a fost semnat la Erfurt, în octombrie 1808, ţarul rus angajându-se să îl recunoască pe Joseph Bonaparte drept rege al Spaniei6.

Dornică să pună în aplicare înţelegerea secretă convenită cu Napoleon Bonaparte, Curtea de la Sankt Petersburg propunea Porţii otomane, în mai 1810, un tratat de pace prin care aceasta din urmă trebuia să recunoască că: „Principatele Moldova, Valahia Mare şi Mică şi Basarabia se alipesc […] Imperiului rus cu oraşele, cetăţile, satele, cu locuitorii acesteia de ambele sexe şi cu averea lor. Fluviul Dunărea va fi de acum înainte graniţa dintre cele două imperii ”7.

Pregătirile de război ale lui Napoleon împotriva Rusiei aveau să determine Curtea de la Sankt Petersburg să îşi limiteze pretenţiile teritoriale, mulţumindu-se să solicite numai teritoriul românesc dintre Nistru şi Prut. Tratativele purtate cu delegaţii otomani, începând cu octombrie 1811, în vederea încheierii păcii au fost dure şi ele au stat sub semnul dorinţei Sankt Petersburgului de a evacua trupele ruse din Principatele Române.

Pacea dintre Rusia şi Turcia avea să se încheie, în cele din urmă, la 16/28 mai 1812. Tratatul dintre cele două părţi avea să fie semnat în Hanul lui Manuc Bey8 . Tratatul consemna cedarea de către Imperiul otoman, în ciuda protestelor boierilor moldoveni, a ţinutului românesc dintre Prut şi Nistru. Cedarea de către Imperiul otoman a acestui ţinut românesc contravenea vechilor capitulaţii încheiate cu Moldova prin care „Poarta cunoaşte pe Moldova de pământ slobod şi nesupus” şi prin care se obliga „să o apere de toţi cei ce ar putea să o calci şi să o păzească în starea cari au fost mai înainte şi să nu lasi ca să i se facă niciodată cea mai mică despărţire sau călcări9”.

Pe de altă parte, Imperiul rus ocupa un teritoriu pe care însuşi ţarul Petru cel Mare îl recunoscuse ca aparţinând Moldovei atunci când acesta încheiase cu Dimitrie Cantemir tratatul de la Luţk. Prin acest tratat, încheiat la 13 aprilie 1711, erau recunoscute de către Rusia frontierele principatului Moldovei „cuprinse între râul Nistru, Cameniţa, Bender, cu tot ţinutul Bugeacului, Dunărea, graniţele ţării Munteneşti şi ale Transilvaniei şi marginile Poloniei, după delimitările făcute cu acele ţări10”.

După anexarea acestui ţinut românesc în graniţele sale, Imperiul rus avea să treacă la o politică dură de deznaţionalizare a românilor. Acest lucru nu avea să împiedice, însă, o sută de ani mai târziu, afirmarea sentimentului naţional care avea să culmineze cu unirea Basarabiei la România la 27 martie/9 aprilie 1918, în urma deciziei Sfatului Ţării de a repara nedreptatea de la 1812. În condiţii vitrege pentru România, ţinutul românesc dintre Prut şi Nistru avea să fie încă o dată răpit de Rusia în 1940 şi apoi în 1944, provocând din nou separarea nefirească a românilor de pe cele două maluri ale Prutului, separare care dăinuie, din păcate, până astăzi.

Dr. Valentin Fuşcan

1. Ioan Pelivan, Din suferinţele Basarabiei sub stăpânirea rusească, Chişinău, Tipografia „Cartea Românească”, 1943, p. 1.
2. Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până la moartea lui Alexandru cel Bun (1432), vol. I, ediţia a patra, Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1942, p. 376.
3. R.W. Seton-Watson, Histoire des Roumains de l’epoque romaine à l’achèvement de l’unité, Paris, Presses Universitaires de France, 1937, p. 163 şi urm.
4. Keith Hitchins, Românii. 1774-1866, Bucureşti, Editura Humanitas, 2003, p. 26 şi urm.
5. A.D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, volumul IX, ediţia a III-a, 1929,  p. 218.
6. Leonid Boicu, Principatele Române în raporturile politice internaţionale (1792-1821), Iaşi, Institutul European, 2001, p. 200.
7. Apud Viorica Moisuc, Istoria relaţiilor internaţionale până la mijlocul secolului al XX-lea, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2003, p. 43-44.
8. George Potra, Istoricul hanurilor bucureştene, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985, p. 151 şi urm.
9. Constantin Giurescu, Capitulaţiile Moldovei cu Poarta Otomană. Studiu istoric, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice CAROL GÖBL, 1908, p. 7-8.
10. Gheorghe Bezviconi, Contribuţii la istoria relaţiilor româno-ruse, Bucureşti, Editura Tritonic, 2004, p. 147.

1821_Bessarabie_1


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

3 Comments on Răpirea teritoriului românesc dintre Prut şi Nistru la 1812

  1. Mulțumim pentru scurta lecție de istorie d-lui dr. Fuscan. Astepam cu nerabdare urmatorul articol.

  2. Doanca petre // 12 iulie 2016 at 9:31 // Răspunde

    Scurt, concis si ff clar pt toti care nu au rabdarea necesara sa citeasca o carte de istorie, dar aici e bine definita istoria tarii, pt cei ce nu au timpul necesar de citit si mai simt cit de cit romaneste.macar aici pot invata cite ceva, felicitari autorului pt articol.
    Cu respect…………………………….Petre

  3. În războiul ruso-turc din 1806-1812 Valahia și Moldova erau aliate ale Imperiului Rus conra Imperiului Otoman. Valahia cu Dobrogea și Moldova au fost complet eliberate de sub turci de către Rusia. Urma ca principatele să obțină și independența juridică.
    Franța și Marea Britanie erau contra independenței principatelor – ele urmau în continuare să rămână subjugate turcilor pentru a nu slăbi Imperiul Otoman care urma a fi folosit ca echilibru de forțe, inclusiv la un eventual conflict contra Rusiei.
    Imperiul Otoman fiind învins nu dorea semnarea tratatului de pace cu Rusia fiind susținută de Franța.
    După o zi de la semnarea tratatului de pace Napoleon cu armatele europene a invadat Rusia, având o superioritate numerică dublu față de armata rusă.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii