Noutăți

Pozo de Las Animas – Fântâna Sufletelor. Legenda locului pe care amerindienii îl consideră sacru

Pozo de Las Animas sau “Fântâna Sufletelor” este o pereche de două doline spectaculoase situate în provincia Mendoza din Argentina, de-a lungul Provincial Route 222, în apropiere de satul Los Molles. Acestea au fost create de prăbușirea golurilor subterane create prin dizolvarea depunerilor de gips de apă subterană. Găurile sunt despărțite printr-un perete subțire despre care se presupune că în viitor, datorită eroziunii, se va prăbușii unind astfel cele două doline într-una singură.

Dolina din partea situată mai la nord nord are pereţii abrupţi, cu risc de dezagregare. Craterul are diametrul de aproximativ 300 m şi adâncimea de 101 m, din care apa umple 21 metri în partea de jos. Cealaltă groapă depăşeşte 300 metri în diametru, dar este mai puţin impresionantă vizual. Pereții sunt aici mai puțin abrupți și acoperiți cu vegetație.

Potrivit legendelor, un grup de amerindieni era urmărit de un grup rival. Când a venit noaptea, urmăritorii le-au pierdut urma fiind nevoiți să se întoarcă acasă. În dimineaţa următoare au revenit pentru a-i căuta şi când au ajuns de unde plecaseră au început să audă mai multe țipete misterioase. Mergând în acea direcție au observat cum amerindienii au fost pur și simplu înghițiți de pământ și aceste ape. De atunci, zona a fost numită “locul unde sufletele plâng” și este frecventat de puținii amerindieni care mai trăiesc astăzi ca un loc de pelerinaj.

poza1 poza2 poza3 poza4 poza66

sursa:amusingplanet.com/

sursa: Wondermodo

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii