Noutăți

Poveste de succes: o ROMÂNCĂ a devenit MINISTRU ÎN FRANȚA

ActiveNews.ro: Românca Roxana Mărăcineanu, prima campioană mondială la proba 200 metri spate din istoria natației franceze, devine ministru al Sporturilor în locul Laurei Flessel. Născută pe 7 mai 1975 la București, Roxana Mărăcineanu s-a mutat în Franța la vârsta de nouă ani, împreună cu familia sa.

În 1998, la Perth, Roxana Mărăcineanu a devenit prima sportivă din Franța care a cucerit titlul mondial la natație. În anul 1999, Roxana Mărăcineanu a cucerit titlul de campioană europeană la aceeași probă, la Istanbul (Turcia). În 2000, ea a ocupat locul al doilea în proba de 200 metri spate la JO de la Sydney, fiind întrecută de Diana Mocanu. Despre acest episod, Roxana avea să declare presei franceze că a plâns când s-a intonat imnul Românie: „Pentru că e și imnul meu. M-am născut de două ori. Prima oară la București, apoi, la nouă ani, în Franța. În același timp, o bogăție și o durere”.

Din 2004, când s-a retras din activitatea sportivă, Roxana Mărăcineanu a fost consultant sportiv în televiziune și a îmbrățișat și o carieră politică, fiind aleasă consilier regional în Île de France (regiunea Parisului). Ea este căsătorită cu jurnalistul Franck Ballanger și are doi copii. (Sursa: ActiveNews.ro)


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii