Cunoaste lumea

Noutăți

Peştera din România unde gheaţa „arde“ și unde se zice că au locuit uriașii lui Decebal

  •  
  •  
  •  

Pe Valea Galbenă, în apropiere de Vârful Piatra Galbenii și Vârful Cuculeul de Fier, la o altitudine de 1.165 metri, întâlnim Peștera Ghețarul de la Focul Viu, una dintre peșterile aflate în Munții Bihorului, cunoscută în trecut şi sub denumirea de Peştera Eschimoşilor.

În peșteră se ajunge folosind o scară de lemn. Odată ajunși înăuntru, întâlnim două încăperi. Prima este Sala Mare. Aici se află al treilea ghețar subteran ca mărime din România, după cel de la Peștera Scărișoara și Borțig. Ghețarul din această peșteră are o înălțime de 46 metri și o lungime de 68 metri, un total de 25.000 m³. Mergând mai departe în adâncul pețterii se ajunge la bolta Sălii Mari care este parțial deschisă. Aici se întâlnesc trunchiuri de copaci care au căzut prin orificiile din boltă și care au fost prinși în masa ghețarului.

800px-Focul_Viu_CavePe partea opusă se află mai multe grupuri de stalagmite, pe care se răsfrâng razele soarelui, reflexii spectaculoase care au dat numele peșterii: Focul Viu. În spatele acestor stalagmite se află o galerie care duce spre Sala Mică, unde se întâlnesc mai multe formațiuni de stalagmite.

“Fereastra deschisă în tavan favorizează acumularea de aer rece, iar lipsa unei ventilații menține aerul rece în interiorul cavității, permițând astfel existența ghețarului pe parcursul întregului an.” (ghid touristic-editura sport) Din acest motiv aici avem parte de zăpadă şi gheaţă tot timpul anului.

d-ghetarul-focul-viu-1foto: padis.ro

Și cum un loc atât de frumos și enigmatic nu ar fi întreg fără o legendă, și această peșteră păstrează cu ea poveștile bunicilor noștri moștenite de la bunicii lor: se spune că aici exista “o familie de uriaşi pe care Decebal a adăpostit-o în Apuseni cu condiţia ca această familie să-i păzească aurul ascuns în peşteră. Într-o zi, oamenii care au venit să fure comoara l-au momit pe mezinul familiei cu mâncare otrăvită. Băiatul a murit, dar nici prădătorii nu au avut o soartă mai bună, găsindu-şi sfârşitul sub bolovanii care s-au prăvălit peste ei atunci când au intrat în peşteră. De durere că şi-a pierdut copilul, bătrânul uriaş a început să răscolească pământul şi aşa s-au format toate văile, dealurile şi peşterile din zonă.” (Claudia Bonchiș-adevaru.ro)

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERAfoto: leosuteu.go.ro

646x404

Mădălina Corina Diaconu

Surse: adevarul.ro, “Peșteri din România. Ghid Turistic”


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

3 Comments on Peştera din România unde gheaţa „arde“ și unde se zice că au locuit uriașii lui Decebal

  1. Si eu stiu un loc unde sunt ingropate oseminte de urias. Un alt loc decat cele despre care s-au vehiculat prin presa. Am si dat un anunt pe net poate este cineva interesat sa ma sprijine cu 1.000-1.500 de lei(pe care nu-i am ca n-am servici)ca sa ma pot duce in acel loc si sa rescriem istoria. Dar nimeni nu ma crede! Daca sunteti prosti, lasati sa va scrie Piso ala istoria. Si cu Dan Alexe. Sa va scrie ei istoria a la Noua Ordine Mondiala.

    • De acord si cum ne vedem .pentru ca ma intereseaza .daca crezi in tine lupta eu pot sa te ajut atat cat esti serios .credema ca nu ..inghit smecheri..

  2. Te sponsorizez eu. Lasă’mi Nr tău de tel.

Lasă un răspuns la D.Liviu Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii