Noutăți

Pentru cine este nocivă originea traco-dacă a limbii române? De citit:

Un articol de Iulia Brînză Mihăileanu: Am citit pe internet articolul lui Mihai Floarea “Altcumva despre originea românilor”. M-am convins încă o dată că studiile cercetătorilor neînregimentați în sistemul academic sunt bine argumentate. Cercetătorii independenți scot de la index, din cărțile străinilor și din cele ale cărturarilor noștri informații importante privind originea traco-dacă a limbii și a poporului român. Este un lucru mare, pentru că aceste date sunt neglijate în mod voit de către lucrătorii instituțiilor oficiale de cercetare.

În aceeași zi, am citit și recenzia lui Pârvu Boerescu la Dicționarul Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică de Mihai Vinereanu. Nu este o recenzie serioasă. Este un articol de propagandă a teoriei romanizării și de devalorizare a lucrării temerarului profesor de la City University of New York.

Articolele de acest fel suferă, de obicei, de lipsă de argumente. Deoarece au proclamat romanizarea dacilor o dogmă academică, susținătorii acesteia nu admit nicio obiecție împotriva ei. Iar de dovezi nici nu poate fi vorba. Dogma este obligatorie și se acceptă fără dovezi.

Se declară pe un ton exclusivist că romanizarea nu este o ipoteză. De aici trebuie să înțelegem că este un adevăr revelat. De cine? De Papa Inocențiu al III-lea? De Papa Pius al II-lea? De căpitanul armatei habsburgice Sulzer? De funcționarul cancelariei aulice din Viena Engel? De alții, ca ei, Endel și Macai? Sau de prorocul Roesler, care vroia atât de mult să-i scoată pe daci și români din istorie, încât pe primii îi măcelărea complet, iar pe români îi trimitea să se nască în sudul Dunării, lăsându-i să se apropie de Carpați doar după venirea maghiarilor? Sau poate de Cihac în al cărui  dicționar din 1870-79 nu-și avea loc niciun cuvânt de origine dacă? Sau de Șăineanu, la care brânza provine de la orașul elvețian Brienz?

Mihai Vinereanu este acuzat că ,,încearcă să anuleze adevărul științific demonstrat cu prisosință de la anul 1780 și până în prezent de comunitatea științifică românească și internațională: limba română este o limbă romanică…”

,,Demonstrat cu prisosință”. ,,Cu prisosință” înseamnă din belșug. Întrebarea este: unde-i belșugul acela de demonstrații care susțin romanizarea? Personajele enumerate mai sus au lăsat doar vorbe. Papii nu erau cercetători. Ei au scris niște scrisori, în care pretinsa romanizare a dacilor de către legionari era un motiv de a mai catoliciza un stat. Legații lor, care ne-au ,,cercetat” din viteza trăsurii, au lăsat niște rapoarte. Cică frapați de asemănarea limbii române cu latina, ei au tras măreața concluzie că ea provine din latina legionarilor. Lucru susținut ,,cu prisosință” de la 1780 și până în prezent de către savanții noștri pe puncte. Nu pot să nu admir ingeniozitatea papilor. A inventa o etnogeneză falsă pentru un popor cu scopul de a-l catoliciza este un lucru ce ține de o inteligență ieșită din comun. Dar savanților noștri pe puncte trebuie să le amintim un principiu de bun simț. Asemănarea limbii române cu latina înseamnă un singur lucru: că limba română se aseamănă cu latina. Nimic mai mult. Concluzia măreața că româna provine din latina legionarilor trebuie demonstrată. Lucru care n-a fost făcut niciodată.

Pentru cine este nociva originea traco daca a limbii romana

Și iată apare, în sfârșit, o lucrare lexicografică originală în care autorul demonstrează, din punct de vedere etimologic, că limba română este urmașa limbii traco-dace. Cum reacționează cea mai prestigioasă instituție lingvistică din țară? Și-a îndemnat lucrătorii să corecteze DEX-ul și celelalte dicționare copiate unele din altele? L-a invitat pe Mihai Vinereanu, în calitate de coleg de peste ocean, la o discuție științifică? În toate științele se admit ipoteze de lucru. Cercetătorii se adună în simpozioane. Le discută. Aduc dovezi. Așa se dezvoltă științele. Științele, dar nu istoria și lingvistica românească. Aici există dictatura unei dogme. În stilul acestei dictaturi, se publică o recenzie, în care autorul deplânge ,,fantastica hipertrofiere a lexicului românesc autohton”. Iată ce-i doare pe susținătorii dogmei.

Lucrătorul instituției academice nu-i interesat de adevărul științific. El are de apărat o teorie oficială și o carieră în cadrul acestei teorii, de aceea va căuta noi idei-proptele pentru a susține teoria-mamă. Așa numai pentru ca să mai adauge o negație împotriva lucrării lui Vinereanu, ne spune că ,,dominația romană a durat în provinciile Dunărene, cu extinderi și restrângeri, până în 602”. ,,Argumentul” acesta îmi amintește de alt truc al custozilor romanizarii. Când începuse să se descopere documente, care atestau că latinitatea noastră este de origine dacică, îndată a apărut ideea-proptea: cică dacii au început să fie latinizați cu mult înainte de cucerirea lor de către Traian.

E un paradox al erei tehnologice. Dogma impusă de dictatura academică are la dispoziție atâtea mijloace de manipulare. Și totuși își pierde din credibilitate. Se autodiscreditează, susținând aceleași povești absurde de acum o sută cincizeci de ani (împreunările colective între legionari și dăcițe; romanizarea dacilor liberi prin ciobani și negustori), negând evidențele și respingând lucrările valoroase, apărute la noi și peste hotare. Valoarea acestor lucrări stă în faptul că sunt scrise de personalități cu simțul cercetării și sunt bazate pe noile descoperiri arheologice.

În schimb, opurile savanților pe puncte îndreptate împotriva cercetătorilor, care susțin originea traco-dacă a limbii și a poporului român, dacă nu sunt simple înșirări de termeni savantlâcoși, sunt replici batjocoritoare compuse din clișee: ,,elucubrații dacomanice”, ,,delir dacomanic”, ,,tracomanie”, ,,dacomanie”, ,,tracoman”, ,,dacoman”. Iar cireașa de pe tort este ,,teorie nocivă”. Nu sunt expresii academice și nu au ce căuta în opuri cu pretenție de recenzii sau studii științifice publicate în reviste oficiale. Sunt cuvinte-cheie manipulatoare, menite să sperie tinerii cercetători și masa de intelectuali curioși. Citindu-le, am impresia că autorii lor sunt niște comisari în scurte de piele, camuflați în savanți pe puncte, și care, ascunși în buncărul romanizării, mitraliază imaginea temerarilor ce îndrăznesc să contrazică dogma. Nici nu vor să audă că proveniența limbii române din traco-dacă poate fi o ipoteză de lucru. Nu! Este o teorie nocivă!

Pentru cine? Pentru români nu este nocivă. Adevărul că limba română are rădăcinile cele mai normale, în limba strămoșilor noștri geto-daci, întronează, în sfârșit, logica și bunul simț în atât de mult chinuita etnogeneză a poporului nostru.

Originea traco-dacă a limbii române este nocivă pentru cei care au inventat teoria romanzării. Îndeosebi pentru urmașii lor. Selectați după principiul crede și nu cerceta, aceștia nu sunt în stare să facă față unor probleme cu grad înalt de dificultate. Ori, a scrie un Dicționar Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică înseamnă o muncă intelectuală enormă. Cinste lui Mihai Vinereanu! Lucrarea Domniei Sale a dat o replică serioasă etimologiilor fanteziste din DEX.

Să luăm un exemplu. V-ați întrebat vreodată care-i originea verbului românesc a gândi? Uitați-vă în |DEX. L-am luat de la maghiari. Din gond, care la ei înseamnă grijă. Observați absurdul situației. Adică dacii s-au lepădat de verbul ce desemna activitatea creierului uman, dar nu se știe de ce nu l-au luat de la legionari. Bine, să zicem că legionarii nu aveau timp să gândească. Trebuia păzit aurul, trebuiau însămânțate dăcițele. Și-apoi mai erau și dacii liberi, care îi atacau permanent. Dar de ce nu l-au luat de la slavi? Vă închipuiți ce situație inedită: a stat ,,populația aceea romanizată” o mie de ani fără a avea verbul care-l deosebește pe om de animal. I-a așteptat pe maghiari, ca să ia de la ei substantivul gond (grijă), pe care l-a transformat, printr-o logică lingvistică cunoscută numai de autorii DEX-ului, în verbul românesc a gândi.

De ce savanții pe puncte nu observă această și alte absurdități etimologice? Pentru că gond a lor este alta. Corectarea etimologiilor fanteziste din DEX duce la ,,hipertrofierea lexicului românesc autohton”. Ceea ce demoleaza automat teoria romanizării.

Nu ne rămâne decât să le arătăm Dicționarul Etimologic al domnului Vinereanu, unde acesta dovedește că verbul românesc a gândi provine din radicalul proto-indo-european ghend (a prinde, a înțelege), iar gond-ul maghiar este împrumutat din română. Apoi să le răspundem răspicat: limba română provine din traco-dacă, prin urmare este firesc ca lexicul autohton să fie mare. Iar teoria romanizării este sortită dispariției, pentru că este falsă și ridicolă.

Un articol de Iulia Brînză Mihăileanu  

Extras din cartea Pentru cine este nocivă originea traco-dacă a limbii române?, apărută la editura Geto Dacii. Cartea este disponibilă aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-adulti.html


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

37 Comments on Pentru cine este nocivă originea traco-dacă a limbii române? De citit:

  1. Da, intotdeauna m-am intrebat si nu am primit niciodata un raspuns : daca romanii au ocupat 14% din teritoriul Daciei, care o fi fost motivul ca “de la marea cea mare pana in muntii Tatra” si “de la Nistru pana la Tisa”, toti “fraierii” aia de daci, si-au dat nevestele sa le “insamanteze” romanii si sa le “invete” atat pe ele cat si “tancii” lor latina…; care o fi fost “latina aia de balta”, care a “prins” asa de bine la daci, intr-o suta si un pic de ani si la englezi, in aproape 400 de ani…IOC ?!
    E clar, domnule’ – e ceva putred in…Danemarca – joaca astia (istorici “romani” si de alte…nationalitati conlocuitoare !) – la 2 capete, ce mai, joc de glezne si batista pe tambal – de tie mai mare dragu’ sa-i privesti si sa-i scuipi…”da deochi” !!!

    • Meuta Georgeta // 28 noiembrie 2015 at 13:36 // Răspunde

      Pe vremea dacilor cand au fost cotripiti de romani femeile batjocorite de romani cand nasteau omorau copilul sau se omorau.
      Asa is-au pstrat omogenitatea poporul DAC.

      • Florin Croitoru // 28 februarie 2019 at 14:26 // Răspunde

        Getuțo, las-o dracului că e prea de tot!Nici chiar așa!Vezi că militarii din legiuni aveau cetățenia romană și aveau drept să fie căsătoriți încă din timpul stagiului militar, deci ei erau cu nevestele lor în Dacia ocupată. Nu aveau drept de căsătorie militarii romani din trupele auxiliare. Ei căpătau cetățenie la sfîrșitului stagiului militar; 20 de ani. Contactele militarilor romani cu populația locală erau interzise, așa că auxiliarii munceau și stăteau in cazărmi *(castre), prin urmare dăcițele nici nu prea aveau cum să facă copii cu ei.

    • Dacia lui Decebal era doar 14% din teritoriile locuite de neamurile tracice. Iar Romanii au ocupat-o ÎN ÎNTREGIME. Aşa cum au ocupat şi alte zone locuite de traco-daco-geţi sau – ceea ce marţafoii propagandişti trec sub tăcere – au fost ÎN ALIANŢĂ cu alte triburi traco-geto-dacice. În fapt, conexând teritorii ocupate cu cele aliate sau aflate sub directa influenţă, se observă că Roma a avut sub stăpânire teritoriul dintre Tatra şi până în Crimeea. Crimee în care se găseau regate… getice. Crimee pe care romanii au stăpânit-o timp de aproape 1000 de ani. Dar dumneavoastră (şi toţi oligofrenii năimiţi de Rusia şi Germania) preferaţi să daţi apă la moara unor interese anti-româneşti, conferind credibilitate unor poveşti invendate de toţi nomazii (fie slavi, fie germani, fie maghiari) care, pentru a emite pretenţii de dominare a acestui areal, au pretins că ei se trag direct din Burebista! Ei, care se găseau dincolo de Volga!
      Băi zăpăciţilor, Romanii au făcut cea mai importantă lucrare din istorie – au unificat (U-NI-FI-CAT, ştiţi ce înseamnă?) lingvistic şi civilizaţional (adică au dat LEGI, NORME, TEHNICI) un spaţiu locuit de triburi cu limbi asemănătoare, un spaţiu de la Atlantic şi până la Marea Neagră.

  2. STUMBEA CONSTANTIN // 18 mai 2015 at 23:06 // Răspunde

    Felicitari pentru postare, însă aș avea unele mici obiecții. Întrucât
    limba traco-getă este mama limbii latine și în paralel și al limbii valaho-române, rădăcinile cuvintelor din limba română de azi, le regăsim în dicționarul limbii latine. Exemplul dat, verbul ”a gândi”, îl regăsim în dicționarul limbii latine sub forma ”gnosco”, în maghiară ”gondolkodni”, iar în sanscrită ”ghend”, cu precizarea că și această limbă din zona Indus-Yamuna, este tot un ”copil” al limbii traco-geților vorbită în urmă cu 3-4000 mii de ani în zona Dunării (zona de proveniență), dar și sub formă de dialecte foarte apropiate, în întreg spațiu al Mării Traciei (actualul bazin mediteranean), în Orientul Apropiat și în Orientul Mijlociu (până la Valea Yamunei). Diferențierea lingvistică s-a accentuat ulterior, după formarea statelor centralizate.

  3. Daca s-ar face medicina, fizica sau chimie dupa cum faceti voi etimologie si lingvistica comparata … ar fi vai de noi!

    • Silviu Ro Baboi // 27 iunie 2015 at 20:19 // Răspunde

      Nu Nea Nelule, eu mi-aş dori ca adevărurile vehiculate să aibă efectele greşelilor din pirotehnie! Hm nu prea ar mai exista alde Boian,Patapievici,Pleşu,Zoe Petre, Liiceanu,Tismăneanu,Inocentio III, PiusII,Căpt.Sulzer,al Habsburgilor, Engel-vienezul,Endel, Macai,Roesler Cihac,Ce părere aveţi?.Pentru DEX: Creierul este responsabil cu CREAŢIA! îN NICIO ALTĂ LIMBĂ ACESTE DOUĂ CUVINTE ÎN TRADUCERE NU SE ASEAMĂNĂ! CLAR, LOOSERMANNS, SAU MAI BINE TRADUCEREA ==LOAZELOR!==!
      Derbedeii, desigur, cunosc adevărul dar au bieţii de ei nişte conturi ce trebuiesc hrănite!Mi-aş dori să le dea domnul copii inteligenţi şşi ar fi vai de bătrâneţea lor!

  4. Romanii vorbesc limba daca latinizata.
    Problema este ca si dacii si romanii si ilirii si balticii (dar nu slavii) faceau parte dintr-o familie lingvistica cu influente sanscrite adica proto-indo-iraniene.
    In latina si lituaniana sunt cuvinte comune.

    • “Problema este ca si dacii si romanii si ilirii si balticii (dar nu slavii) faceau parte dintr-o familie lingvistica cu influente sanscrite adica proto-indo-iraniene.” Dar de ce nu si slavii? La urma urmei limba slava era cel mai bine inrudita cu limba sanscrita si cu limbile baltice, dar si cu traco-daca. Toate aceste limbi faceau parte din familia etno-lingvistica satem, de origine indo-europeana.

  5. Anti romanii din guvern care sponzorizeaza defaumarea si distrugerea adevarului istoric si aidentitatii nationale, sunt CUNOSCUTI.
    Poporul ar trebui sa ii judece ca pe Ceausescu.

    Buna ziua, Bunu Diu(s)*

    Aveti aici 4 pastile de mandrie nationala (a se studia cu atentie toate 4, in rezolutie 1080p de youtube, si imaginea clipului marita cat ecranul monitorului, altfel nu se vad detaliile):

    Noi, Arianii-daci, Partea 1, Full-HD:
    https://vimeo.com/108285990

    Noi, Arianii-Daci, Partea a 2, Full-HD: http://youtu.be/GO-GGdZvkrw

    Noi, Arianii-Daci, Partea a 3, Full-HD:
    http://youtu.be/7PGiNiV3aNw

    Noi, Arianii-Daci, Partea a 4, HD:
    https://www.youtube.com/watch?v=GujO1CGNB0c

    Pe youtube (la Vimeo nu e nevoie) seteaza rezolutia la 1080p pe youtube (pe vimeo nu e nevoie), de la rotita de sub clip-uri, dreapta.
    Episoade urmatoare vor urma in viitor.

    Apoi daca vrei, ne-ati putea ajuta si voi la trezirea natiunii, cu redistribuirea filmelor, masal mai departe, caci o natiune trezita poate schimba minciunile din cartile de scoala masonice, cu ADEVARUL ISTORIC, dupa care ALTFEL ne va privi/trata planeta, si astfel ne vom putea recapata istoria si identitatea nationala si planetara pe care am avut-o candva, inca de la facerea lumii.

    PS: Important e de redistribuit tot mesajul asta (cu COPY si PASTE) si la profesori si invatatori, sa isi invete copii la scoli, caci dictatul evreo-masonic venit de la Bruxelles in 2007 a interzis mentionarea in manualele noastre scolare orice istorie inainte de 106 AD, (cand criminalul Traian a distrus Dacia) masonii din Bruxelles pretinzand ca “inainte de 106 A.D. dacii nu au existat 😉 deci nu am avut atunci istorie, istoria noastra in 106 A.D. a inceput” 😉 (deci Traian in 105 si 106 A.D. s-a luptat aici cu aerul 😉 (ca si in anii precedenti) si a cucerit o tara care atunci “nu exista” 😉 )

    Vezi minutul 5:40 aici http://youtu.be/aflh0UJ_KZ0 ca si aici pomeneste de dictatul ala, dar din pacate aici in termeni mult mai blanzi, probabil altfel nu ar fi fost aprobata emisiunea sa fie transmisa la TV. (Cenzura TV e activa puternic in Romania, si e condusa de masonii evrei)

    Consideram ca FIECARE ROMAN E DATOR SA AJUTE LA SALVAREA NEAMULUI PRIN DEZVALUIREA ADEVARULUI ISTORIC cel putin.

    RESTUL documentarelor sunt pe youtube, la acelasi nickname ca si seria cu arianii.

    ENCICLOPEDIA DACICA (acum doar 4 albume facute –dintre care albumele 3 si 4 neterminate– + albumul extra: “Album Anexa la ENCICLOPEDIA DACICA. Dacii antici, Zeii primordiali ai lumii”) e postata aici la profilul meu, pe facebook.
    Toate albumele si mai ales postarile/pozele din ele, au documentatia impartita intre comentariile lor(pozelor).
    Fara sa cititi documentatia, degeaba va uitati la poze si “le dati Like” ;).
    NU COLECTIONAM LIKE-URI!

    Colectionam ADEVARATI PATRIOTI care vor sa schimbe tara in bine studiind adevarata istorie a noastra si redistribuind-o(Enciclopedia, documentare, informatii etc.) apoi masal la prieteni si pe grupuri, cu rugamintea acolo sa o redistribuie ceilalti tot asa mai departe, insotita de aceeasi rugaminte.

    Cand toti vom stii adevarul si vom gandi la fel pentru tara si popor, vom schimba tara INTR-O CLIPA(!), in bine.
    A sta si a nu face nimic pentru tara, inseamna moartea tarii si a poporului nostru, si a ta odata cu ea avand in vedere ca SI TU FACI PARTE DIN ACEST POPOR.
    Daca nu e asa, mesajul asta NU e pentru tine.

    *Salutare veche a dacilor.
    (“Diu” = Divin/Zeu/Zeiesc, varianta grecizata: “Dius”)

    PS: Vezi si..:
    http://www.cunoastelumea.ro/surpriza-uimitoarele-asemanari-dintre-cultura-cucuteni-si-cultura-chineza-yangshao-cine-pe-cine-a-influentat-acum-6-7-000-de-ani/

    Zwastika/Svastika dacicã, primordialã in lume: http://youtu.be/FWhiaqek7N0
    Apropo pt. cei nestiutori care confunda zwastika cu nazismul din WW2:
    Zwastika e dacica! (mii si mii de ani la rand) Nu nazista. Ca au folosit-o si nazistii vreo 10 ani…. aia-i altceva ;). E ca si cum lumea de ciuda nu ar mai folosi acum strazile Europei fiindca pe acolo a circulat odata Hitler ;).

    https://youtu.be/eybIgUIeIZo

    Gugulanii, urmasii actuali bãnãteni pe linie directã ai dacilor:
    http://youtu.be/nlPgO6EQ-zs

    Info despre dacii momarlani, intemeietorii Romei:
    http://youtu.be/IS1H2om-Ir4

    Tara momarlanilor, o civilizatie intacta de pe vremea dacilor:
    http://youtu.be/IYrt4pfW4ck

    Limba latinã (folosita de imperiul roman) provine din limba româneascã/dacicã anticã(limba primordiala a lumii), limba latina din care ulterior s-au format multe limbi moderne:
    http://youtu.be/IKRGORkNgC0

    Dacii pelasgi/etrusci din Italia:
    https://goodmorningumbria.wordpress.com/2011/04/08/archeologia%E2%80%A6-a-portata-di-mano-entra-in-contatto-con-i-tesori-archeologici-di-perugia/

    Si tehnica avansata dacica/getica dentara de acum 2400 de ani:
    http://dental-polishers.com/703/2400-year-old-dental-crown-found-in-bulgaria
    .

  6. Perparim Demi // 19 mai 2015 at 18:18 // Răspunde

    Revolta autorului fata de ingnioranti academici este indreptatita. Ca limba romana este o limba traca, si un chior observa. Este apropiata cu limba albaneza din origina lor traco-ilira. Va dau un exemplu foarte clar: Buk (in al. – paine) de aici vine si cuvantul buc-ataria (locul unde sa gateste painea). Alt exemplu: la sulita (in al. ushte), soldat (ro.ostas, al.ushtar), armata (ro. oaste, al. ushtri). Primele sulete erau facute din oasele animalelor ( in al. asht, eshtra, ro. os, oase). Acest cuvant romanesc pina la radacina lui a evoluat creand familia lexicologica lui in ambele limbi traco-ilire, pina academici analfabeti au hotarat sa-l inlocuiesc cu cuvintele: soldat, armata etc. Pot sa va prezint mii de asemena exemple si alte cum limba latina a furat cuvintele tracice. Este un fapt arhicunoscut ca limba latina nu era vorbita nici in Roma, unde se vorbea asazisa latino vulgara, care de fapt nu era altceva decat limba traca. Insusi Roma a fost construita de traci. Legiunile romane se formau de mercenari recrutati din tot imperiu, dar majoritar erau luptatori din Balcan, adica traci, care nu stiau latina. Albania si Izraelul au fost ocupate 1000 de ani si s-au latinizat. De ce ????

  7. Eu as fi curioasa sa vad in dex-ul maghiarilor care este etimologia verbului ” a gândi”, ar fi ilar sa auzim ca provine de la daci.

    • Radu Marian // 22 iulie 2015 at 12:56 // Răspunde

      Elemente ce demonstreaza circumstantial ca limba maghiara s-a mai inspirat eventual din romana si nu invers. 1. Limba ungurilor, ca mai toate limbile orale din sec X, avea 2000-4000 de cuvinte. Asa erau limbile pe atunci, simple. Trimiterile DEX-ului spre aceasta limba, (este de numarat-recunosc nu am facut-o), daca sunt de peste 2000 ar insemna ca putem intelege binisor toata limba, daca sunt peste, sa zicem, 1000, inseamna ca am avea habar despre ce se vorbeste. (Eu am stat doua luni in capitala lor si inteleg cam 100, nu pot injgheba nimic in limba lor, dar eu sunt un “talent” aparte). 2. Daca tinem cont ca toponimiile nu s-au schimbat in Ardeal dupa sec X, nume de munti, ape sunt de sorginte romana si slava, putem considera ca si cuvintele ce tin de o viata sedentara au fost preluate ca si toponimiile, de catre un popor migrator, care a adus in schimb cuvinte specifice stilului de viata migrator.

  8. Exemplu de limba traco-daca dinaintea erei noastre, pe
    inelul de la Ezero
    descifrat 2014 Dacu dd
    Da inelul este scris in limba traco-geta. Sa vedem ca este vorba de un mormant
    al unui rege trac. Sa ne gandim ca ei se credeau nemuritori dupa moarte. Poate
    ca isi incredintau sufletul zeului mos ( adica zeului cel batran), existenta
    acestui zeu batran ,credinta pe care o aveau si grecii care aveau un tata al
    zeilor .Inscriptia de pe inel cu litere grecesti este:
    ” ΡΟΛΙΣΤΕΝΕ
    ΑΣΝΕΡΕΝΕΑΤΙΛ
    ΤΕΑΝΗ
    ΣΚΟ
    ΑΡΑΖΕA
    ΔΟΜΕ
    AΝΤΙΛΕ
    ΖΥΠΤΑ
    ΜΙΕ
    ΗΡΑΖΗΛΤΑ ”
    care in litere latine romanesti se scrie:
    „ROLISTENE
    ASNERENEATIL
    TEANIE
    SKO
    ARAZEA
    DOMEA
    NTILE
    ZUPTA
    MIE
    ERAZIELTA ”
    Si tradusa scrierea de pe inel ar fi:
    ROLISTENE (nume de rege asemanator cu Demostene ,Eratostene ) ASNERENEATI-L
    (ASNERE =verbul a tzine, adica zeul sa-l tina pe Rolis la el),mai departe avem
    : TEANIE (inseamna “la tine”,la zeul mos), si continuam,SKO (in aromana exista
    si azi “sko” care in romaneste inseamna “ca”), adica sa-l tina zeul la el “CA
    “si continui :”ARAZEA DONEA INTILE”(pe romaneste “era domn intai”, adica este
    sau a fost domnul cel da-ntai). Apoi inelul continua cu formula: “SUPTA MIE
    ERAZIELTA”(adica oamenii din regat sub mine ati fost, adica sub Rolis).
    Cam asa e cu traducerea domnu Florin si o prezint doar ca sa mergem mai departe
    cu adevarul si nu pentru gloria efemera. Poporul este mai presus de toate.
    Aceasta traducere exista pe siteul pe care l-am pomenit mai sus in discutia
    despre limba pelasga.
    Concluzia ar fi ca romanii ar intelege si acum textul, este o proto-romana ,cum
    se vede asemanatoare cuva si cu latina care are verbul “tenere” , tzine in
    romaneste.
    Textul final este:
    ROLISTENE , ATSINERETI-L, TEANIE, SCA, ARAZEA, DOMEA, INTILE. SUPTA, MIE,
    ERAZIELTA.

    Nota* DOMEA ar putea zice cineva ca este DONEA dar cred ca aici e vorba de o
    dilema a celui care l-a scris care in limba latina aveam DOMINE si in limba
    greaca DIONUS. Spaniolii si italienii spun si azi DONA, MA-DONA..etc Se vede ca
    litera N afost transformata in M.
    Considerand ca litera Z se putea citi litera „SH” ca in Stefan atunci textul
    devine:
    ROLISTENE , ATSINERETI-L, TEANIE, (ROLISTENE ATZINEL LA TINE)

    SCA, ARASHEA, DOMEA, INTILE. (CA EREA DOMN INTAI )

    SUPTA, MIE, ERASHIELTA. (SUPT MINE EREATI.ati fost)

    In romana actuala

    ROLISTENE ATZINEL LA TINE CA EREA DOMN INTAI. SUPT MINE EREATI.

    Se intelege destul de bine o limba de acum 2300 ani.

  9. Si eu, ca si dstra Stan, mi-am pus intrebarea: cum de a fost posibil de romanizat toata populatia Daciei intr-o perioada relative scurta de timp, iar rusii, nu au reusit ca romanii din Basarabia sa-si uite limba in conditii cand scolile erau ruse, in administratie inclusiv
    si in biserici domina limba rusa?

  10. In legatura cu verbul a gandi – am citit cu un an in urma o lista de regi si capetenii tracice in ultimele secole inainte de Christos. Intre ele se gasea si un Gundila! Adica Gândila, gânditorul. Nume preluat de Goti, devenind un nume vechi germanic, Gudula.

    • Radu Marian // 22 iulie 2015 at 12:31 // Răspunde

      A propos de Gandila, majoritatea numelor dacilor erau in acest format, cu -ila la sfarsit, ele fiind in esenta porecle, un fel de supranume. Scorila(Scorilo), Petrila, epicele Flamanzila, Setila, Pasarila, apoi Taracila, Branzila. Si astazi exista nume de familie construite asa, pur dacice. Un alt exemplu este Barila, cu semnificatia Bar (barbat) intr-o Rila (intr-o parte), adica Schiopu. Altele: Frasila, Danila, …. Este plina Moldova de asa ceva.

  11. mei sa nu uitam pe cei de la televiziunile centrale care nu vorbeste bine romaneste, ei inventeaza limbile romana. nu vreau sa aud comentarii de genu mai invata sa scrii corect in romana, ca stiu sa scriu da e vorba de cum stalcesc anumiti crainici limba romana

    • Apoi, “secunda DOI”, ora DOIsprezece”, “ca SI politician…”, ca sa nu mai spun de accentele puse invariabil pe prima silaba, ca hungurii!

  12. “a gândi provine din radicalul proto-indo-european ghend (a prinde, a înțelege), iar gond-ul maghiar este împrumutat din română. ”

    Corect !!!
    Marele ganditor Ghandi ere indian, nu ungur !

  13. Multumesc!

  14. Augustin Dragoste // 31 iulie 2015 at 21:29 // Răspunde

    Numele orașului elvețian Brienz s-ar putea să se tragă de la cuvîntul brînză! Se știe că în munții elvețieni trăiește populația romanș, care vorbește o limbă foarte apropiată de limba română, iar reprezentanții ei, majoritatea ciobani, se pretind a avea origini comune cu românii. Un reportaj foarte interesant, chiar emoționant, despre o călătorie prin comunitățile romanș și contactele cu oamenii respectivi, din Elveția, a fost publicat în revista „Formula As”.

  15. Sbiera Luminița // 31 iulie 2015 at 22:12 // Răspunde

    Doresc din tot sufletul ca să răzbiți mai departe, iar în școală se învețe adevărata istorie a neamului nostru. Vremurile pe care le-am ajuns ne obligă să ne descoperim adevărata istorie, dacă nu vrem să ni se piardă urma.

  16. Ar trbui ca acelor academicieni care neagalimba dacica sa li se faca arborele geanologic.Atunci ne vom dumiri care este adevaratul motiv.

  17. conjugarea verbului lituanian palikti care inseamna exact a pleca
    prezent
    as paliecu eu plec
    tu paliechi tu pleci
    jis, ji palieca el,ea pleaca
    mes paliecame noi plecam
    jus paliecate voi plecati
    jie, jos palieca ei,ele pleaca

    trecut
    as palicau eu plecam
    tu palicai tu plecai
    jis,ji palico el,ea pleca
    mes palicome noi plecam
    jus palicote voi plecati
    jie, jos palico ei, ele plecau

    verbul leton tecet care este a se fludizia, a trece
    prezent
    es tecu eu trec
    tu teci tu treci
    vins, vina tec ei,ele trec
    mes tecam noi trecem
    jus tecat voi treceti
    vini, vinas tec ei,ele trec

    trecut
    es teceiu eu treceam
    tu teceii(primul i nearticulat) tu treceai
    vins, vina teceia el, ea trecea
    mes teceiam noi treceam
    jus teceiat voi treceati
    vini, vinas teceia ei,ele treceau

  18. cuvinte
    ploaie in letona pludi
    apa in letona apudenot, apudenosana
    par, plete in lituaniana plauka
    pamant in lituaniana pamatus, pamatai(fundatie la constructii)
    paine in suedeza limpan(franzela), in lituaniana kepalas(franzela)
    ceapa in letona sipoli
    nuia in letona nuia
    scandura, maciuca in letona macschera
    caini in lituaniana scalicai
    porc in lituaniana parsiucas
    vulpe in lituaniana lape
    legume in suedeza legyrme
    somn in suedeza somn
    batran in suedeza gubbstru
    fiu, fiica in suedeza fodr(a naste), flican(fiica)
    merinde in suedeza nerande
    lapte in letona piens, piena
    carne in letona chermenis, in suedeza corv(mezeluri)
    primavara, vara in lituaniana pavasara, vasara, in letona vasara, in suedeza var
    frunza in letona nolaizama
    spada in lituanina spaga
    nutritiv, mancare, a manca in lituaniana maistinga
    cetate in letona cietocsnis
    sat in letona sadza
    suc in lituaniana sunca
    o mie, mii in letona tucstosiem
    sapte in lituaniana septini, in letona septini
    cinci in lituaniana penchi, in letona pieci
    tasca in lituaniana tascas(loc imprejmuit, delimitat)
    a peti in lituaniana pirsti
    juramant in lituaniana nuraminti(a asigura pe cineva ca se va face ceva sau nu)
    sarcina in letona pieschirsana(a hotara sa se faca ceva)

    • Poate fi posibil ca GOTZII sa fi adus populatia baltica odata cu venirea lor care probabil se numeau GEPIZII. de aici acesti baltici s-au latinizat si s-au mestecat cu daco-getii si latinii.

  19. paine in letona klai-piem
    suta in lituaniana simta, in letona simts
    zarzavat in lituaniana darzoves, in letona darzeni
    carne in lituaniana nugarine
    lingura in letona karote
    branza dulce in letona biez

  20. Un roman care stie maghiara de balta.
    “Gond” in maghiara nu inseamna “grija” afonule, ci “Gand”.
    A ingriji inseamna “vigyázni rá”
    https://en.wiktionary.org/wiki/gondol#Hungarian

  21. Citez:” incat ea e si astazi identica in româna si albaneza, influentand chiar in istoria inca recenta limbile slave din Balcani.”
    In latina Sum es est, /// in romana “Sunt-eşti-este” si albaneza jam-je-është, dar avem si in;
    In bulgara avem : sŭm , ti si , e , In lituaniana care nu a avut treaba cu limba latina avem: esmu, tu esi, ir, si letona ; esu, tu esi, yra,.
    Eu as vorbi de TU ESTI in romana si TU ESI in limbile baltice.
    Dar daco-getii oare cum spuneau TU ESTI? Posibil TU ESHI. EL E…ETC.
    Asa ca nea Alexe sa nu mai fac Ja jestem, ty jesteś, jest,em pe Dasteptii…
    Si la polonezi celto-slavi avem : jestem, ty jesteś, jest,,adica polonezii erau si ei LATINI…
    NU erau doar celti si apoi amestecati cu slavi iar latinii erau si ei amestecati cu celtii inainte de formarea Romei.

  22. Va intreb eu orare.Daca lui Burevista ce-l ce a unit Toate triburile stramosilor nostri.Si totii vb acesi limba si teritoriul era de 5-7 ori mai mare decit al Romaniei de azi.Si totii vb si mancau,treiau la fel.Si a facut o forta uriasa din ei.Ce se temea toata Lumea de ei.Cum naiba de a reusit.Cum de totii vb acesi limba si scriau la fel.Dovezile le arta clar.Urmele stramosilor nstri in toata Europa,pina la Chinezi,Africa,Orient.Ca in-sasi Imperiul Egiptean se temea de ei si erau aliati si faceau comert.Si Cum se numea domnule Acest imperiu a lui Burevista????Ca a unit,pe GETI,TRACI,DACI,PELASGI,HIPERBOLIENI,ARGOLIENI.VLAHI,BURAGI,MOLAHOVENI,BOLOHOVENI,URIENI,RUIEZGI.,,CUM SE NUMEAU TOTII”CA UNIT PE TOTII,CELE PESTE 400 DE TRIBURI CE FORMAU POPOARELE STRAMOSILOR NOSTRI.CE A LOR CONDUCATORI SI FORMAREA LOR.COMFORM LEGENDEI SI ADEVARULUI ANTIC.SUNT URMASI TOTII 12 A ZEULUI RAMAN MASTARD DIONIGUS.Ei find stramosi totii a celor 12 rase dinstincte Albe.Ce au ocupat si ocupa si acuma cea mai mare suprafata de pe Terra.Cum sa numit domnule inainte de toate imperiul stramosilor nostri?De ce nimeni nu spune?Cu toate ca sunt devozi in lume.Cum sau numit la inceput stramosi nostri.Imperiul lui Burevista?Ce la numit dupa primul Imperiu al stramosilor nostri Ce in-sasi rezele zeu ne-a condus si ne-a educat si copii lui,ce-i 12 sunt parinti si primi 12 Regi,conform legendei celor 12 regi.Ce isi au mormintele pe teritoriul tari stramosilor nostri.Ce acuma cuprinde si alte state vecine.Cum sau numit prima data neamul nostru?Indieni asiatici.Ne ziceau Ramany si ca eram condusi de un zeu cu adevarat.Si au civilizat toata lumea antica.

  23. ACULIN TĂNASE // 17 mai 2016 at 1:15 // Răspunde

    ”A vorbi despre meritocrație constituie delict de subminare a autorității persoNULITĂȚILOR.” (ACULIN TĂNASE)

  24. ” Ce in-sasi rezele zeu ne-a condus si ne-a educat si copii lui,ce-i 12 sunt parinti si primi 12 Regi,conform legendei celor 12 regi.Ce isi au mormintele pe teritoriul tari stramosilor nostri.Ce acuma cuprinde si alte state vecine.Cum sau numit prima data neamul nostru?Indieni asiatici.Ne ziceau Ramany si ca eram condusi de un zeu cu adevarat.Si au civilizat toata lumea antica.”

    De unde aveti aceste informatii? as dori sa stiu mai multe

  25. statul albanez e singurul stat islamic din europa. crearea lui a fost facuta de vatican ca zona tampon impotriva ortodoxiei. islamul/ profetul mahomed este o creatie a vaticanulu deasemenea spun unele teorii. in albania se vorbeste un dialect arhaic pre roman. in croatia inca sunt enclave de originari preromani. bosnia, muntenegru, slovenia, frym idem. la vama de la dubrovnik am vorbit romaneste cu un vames nascut in muntenegru localnic, invatat romana de la parinti. accent banatean. carmen silva cand a fost in croatia a vorbit romaneste cu localnici. oficial termenul banat se defineste de provenienta maghiara si denumeste o zona de granita. banate se gasesc dea lungul intregii coaste dalmate. banul craiovei, banatul carasului, timisului etc. curios ca pe zona nordica a ungariei nu exista aceasta denumire iar profi din fac de istorie predau ca banat vine de la unguri. e un termen local si asa se autodenumeau federatiile dacice ce locuiau actuala zona Banat. Banatul este o comoara de vestigii istorice incepand cu halstadt. vetre de continuitate de 4000 de ani neintrerupte in vestigii istorice si totusi cu importuri masive din maghiara. sunt zone in banatul montan practic neatinse si aproape inaccesibile azi de civilizatie care traies intr-o istorie proprie de mii de ani. locuri unde nu au calcat decat intamplator, austrieci, maghiari,habsburgi sau chiar comunisti sa mergeti acolo sa va desfatati cu exemple lingvistice de o frumusete rara. grai nealterat in masura covarsitoare de influente externe. mergeti in bistrita unde intalniti datini de o puritate ortodoxa ce poate doar in buzau mai exista. mergeti in enclave din ucraina sa auziti o romana ancestrala. ascunse si demolate de furia sovietismului si extremismului actual. mergeti in tara galilor sa ascultati limba welsh veti fi socati la fel ca cercetatori maghiari acum mai bine de 100 de ani, ca welshii vorbesc o limba romana. pe sigiliul senatului american scrie in pluribus unum si e o caciula de dac si inseamna unde unul nui putere… si alte povesti romanesti vechi care in alte culturi nici nu se gasesc. cautati in cimitire vechi cruci “celte”. poate despre religia dacilor s-a vorbit cel mai putin si s-a fabulat cel mai mult dar undeva in rit dacii asteptau un Messia. unul din motivele pt care nu exista misionarism crestin in trecutul romanilor. apostolul andrei a convertit tara aproape instantaneu in comparatie cu actiuni similare de crestinare catolica. pt ca locuitorii acestei zone aveau o religie pro si pre crestina in asteptare. nici o populatie nu sta muta pana vine alta cultura ca sa-i aseze vorbe in gura. mai ales de uz general. nu gesticula nimeni pe teritoriul asta pana la venirea ungurilor, slavilor sau turcilor ca sa inceapa sa emita sonor. etc etc. numa daca vrei sa fi antiroman poti nega evidentul.

  26. Recomand cartea de mai jos despre originea limbii romane:

    https://www.librarie.net/p/193736/despre-substratul-indo-european-al-limbii-romane

Lasă un răspuns la STUMBEA CONSTANTIN Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii