Noutăți

Patinele de os din sec. X, descoperite la Dinogeția (Tulcea). Ți-ai imaginat că oamenii de acum 1.000 de ani se… dădeau cu patinele pe gheață? Află mai multe…

Un articol de Conf. univ. dr. George V Grigore

Dacă aveam o părere mai mult decât negativă asupra strămoșilor noștri și al modului în care priveau și trăiau aceștia viața, iată o dovadă că, de fapt, erau ca și noi, și se bucurau la fel de venirea anotimpului hibernal. Această dovadă se află la Muzeul de Istorie și Arheologie din cadrul ICEM Tulcea (Institutul de Cercetări Eco – Muzeale „Gavrilă Simion”) și a fost expusă în cadrul seriei de manifestări intitulate „Exponatul lunii”, în luna decembrie 2016.

Este vorba despre o pereche de patine fabricate din os, care au fost descoperite la Dinogeția Gărvan și datate ca aparținătoare de secolele X – XI (acum peste 1000 de ani). Modul în care au fost create și materialul folosit aduce numai cuvinte demne de laudă artizanului ce le-a creat. Undeva, pe suprafața înghețată a unui iaz, sau a unui lac de acum peste 1000 de ani, cineva patina în viteză, bucurându-se de aceste artefacte și de suprafața lucioasă a gheții. Undeva pe mal zâmbea un părinte fericit, sau un soț, o soție.

Dinogeţia este o cetate romană şi bizantină, dar ridicată pe fundamental unei așezări de origine geto-dacă. Ea este o aşezare antică fortificată cu zid de apărare, situată pe un promontoriu stâncos („popină”, numită de localnici „Bisericuța”) din malul dobrogean al Dunării, în zona cotului dintre gurile Siretului şi Prutului. Monumentul istoric de pe popina Bisericuta-Garvan se află la circa 4 km de satul Garvăn, comuna Jijila, judeţul Tulcea, iar prima menţionare o găsim la geograful antic Ptolemeu, care o numea Dinodheteia.

Numele ei este autohton (getic) şi a fost păstrat şi transmis de romani şi bizantini. Cetatea avea o poziţie strategică de excepţie pentru locuitorii din zonă, cu mari posibilităţi pentru procurarea hranei oamenilor şi a animalelor, precum şi a unor materii prime necesare nevoilor casnice şi ale comunităţii, pentru construcţii şi schimburi comerciale. De aceea, ea a fost locuită şi apărată din preistorie, încă din epoca pietrei şi până în cea a fierului şi, mai târziu, în epocile romană şi bizantină. O schiță de plan a fost publicată în 1868 de E. Desjardins. O alta schiță a fost publicată mai târziu de Gr. Tocilescu.

Cea mai veche mențiune unde întâlnim acest toponim o găsim la geograful Ptolemeu (Dinodheteia), care face și o localizare exactă. De asemenea, Dinogeția mai apare menționată în „Itinerarium Antonini” (Dinigettio), „Notitia Dignitatum” (Dinogothia (pentru că goții erau tot geți)), precum și în sec. VII de „Geograful din Ravena” (Dinogethia).

Cercetările arheologice de la acestă cetate au început în 1939, fiind conduse la început de arheologul Gheorghe Ştefan şi apoi de Ion Barnea. Pe scurt, istoricii spun că fortificaţia cu zid de apărate a fost construită de romani în sec. II d.Hr. pe locul unei aşezări getice și suferă distrugeri la mijlocul sec. II d.Hr. şi la mijlocul sec. III d.Hr., pentru ca, ulterior, la sfârşitul sec. III d.Hr., aici să fie construită, pe stâncă naturală, fortificaţia romano-bizantină pe care o cunoaştem astăzi.

dinogetia-1

În sprijinul ideii că aşezarea a fost mult mai veche de venirea romanilor stau fragmente de zid din secolul I d.Hr., descoperite aici. Cert este faptul că rolul ei s-a păstrat şi după venirea acestora, care au extins-o. Ea a devenit un important cap de pod al Imperiului Roman la gurile Dunării. Dinogeţia a fost reconstruită din temelii, cu zid gros din pietre şi cărămizi legate cu mortar, cu patru turnuri masive de apărare, între sfârşitul sec II şi începutul sec IV. O nouă reface avea să aducă cetății un zid de apărare cu 14 turnuri de apărare dispuse la distanțe relativ egale de cca. 20m de-a lungul incintei de formă trapezoidală, urmărind în parte forma terenului stâncos; dintre ele, trei erau în formă de potcoavă cu pilon central, iar celelalte erau în formă de U. Accesul se făcea pe poarta principală, care se afla pe latura de Sud, iar alte două porți mai mici erau prevăzute pe laturile de Vest și de Nord.

Din perioada de maximă înflorire de la jumătatea sec. IV d.Hr. dateaza construcția unei basilici de plan rectangular, clădirea comandamentului și edificiul termal (băile). Cea mai importantă refacere de la Dinogeția are loc în timpul împăratului Anastasius, la sfârșitul sec. V d.Hr.. Cetatea Dinogeția este distrusă și părăsită la începutul sec. VII d.Hr.

La Bisericuța – Garvan a funcționat un castellum ce adăpostea detașamente militare romane (din. Leg. V Macedonica, coh. I Mattiacorum, Leg. I Italica, Coh. I Cilicum si Clasis Flavia Moesica). Pe terasa sudică, despărțită de cetate printr-un braț al bălții Lățimea, s-a constituit așezarea civilă și necropola, care sunt strâns legate de evoluția cetății. Fortificația de la Dinogeția este refăcută după anul 971 când, sub împăratul Ioan Tzimiskes, învingător în luptele cu Sviatoslav al Kievului, Dobrogea reintră în stăpânire bizantină. Din acest moment cetatea de la Dinogeția se integrează în circuitul economic al Imperiului Bizantin, pentru aproape trei secole (971- începutul secolului al XIII-lea).

Creştinii i-au asigurat nemurirea Dinogeției prin ridicarea între zidurile ei, mai întâi prin secolele IV-VI a unei bazilici paleocreştine (poate cea mai veche din România), iar apoi, prin secolele XI-XII, a unei mici biserici bizantine. De aceea i s-a mai spus insulei pe care se află cetatea și „Bisericuța”. Descoperirea într-o groapă de gunoi a cetăţii a unei cruci-relicvar din aur, filigranată şi încrustată cu pietre semipreţioase, din perioada bisericii bizantine, îndreptăţeşte și ipoteza existenţei aici a unui scaun episcopal. Iar sigiliul din plumb cu inscripţia „Sigiliul lui Mihail, arhipăstorul Rosiei“, care a aparţinut Mitropolitului grec al Kievului dintre anii 1130 şi 1145, şi care a însoţit o scrisoare trimisă ierarhului din cetatea Dinogeţiei, întăreşte această supoziţie.

După anul 1990 au fost începute și lucrări de restaurare, Dinogeția devenind un important punct turistic. Descoperirile arheologice făcute aici au fost numeroase, constând în ceramică, arme și unelte, obiecte de artă, etc., dar acestă pereche de patine fabricate din os și datate ca aparținătoare de secolele X – XI (acum peste 1000 de ani) ce împodobesc în prezent vitrinele Muzeul de Istorie și Arheologie din cadrul ICEM Tulcea (Institutul de Cercetări Eco – Muzeale „Gavrilă Simion”) ne îndeamnă acum, în plină iarnă, la visare și patinaj cât de cât artistic.

Conf. univ. dr. George V Grigore

exponatul-lunii-decembrie


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*