Noutăți

Parlamentar egiptean: “Femeile ar trebui mutilate genital pentru a ține în frâu slăbiciunea sexuală masculină”. Dar nu mai bine s-ar castra el?!

Evul Mediu nu este doar o amintire a unor vremuri întunecate. El este prezent astăzi într-o bună parte a lumii musulmane. Primitivismul unor specimene precum parlamentarul egiptean Elhamy Algina spune totul despre cât de mult suferă femeile în lumea musulmană, acolo unde ele nu sunt privite ca ființe cu suflet, ca ființe cu aceleași drepturi cu ale bărbaților, ci ca niște lucruri de care bărbații se pot folosi când vor, asupra cărora au drept de viață și de moarte.

De altfel, celebra și odioasa BURKA pe care sunt obligate o mulțime de femei musulmane să o poarte ne spune totul despre misoginismul și înapoierea mentală a unora dintre musulmani. Burka este o expresie a abuzurilor religioase, iar femeile sunt obligate să o poarte pentru că… corpul acestora ar fi impur și vederea lui ar stârni poftele prea curaților bărbați musulmani care, fără voie (!!!), ar ajunge să păcătuiască cu un viol sau o agresiune sexuală, în cazurile fericite cu o fantasmă sau o masturbare în propria toaletă, lucru care, desigur, după puțina lor minte, nu are legătură cu ce sunt ei, ci cu ce este femeia!

Chiar dacă pentru noi pare șocant, a lansa în spațiul public ideea sau propunerea ca femeile să fie mutilate genital (să le fie extirpată total sau parțial partea exterioară a vaginului sau să li se producă alte leziuni ale organelor genitale), cu scopul de a le reduce femeilor apetitul sexual și de a-i îndepărta pe bărbați de sex, pentru ca astfel ei să devină mai puternici, pare un gest de normalitate într-un Egipt musulman.

parlament-egiptean

Conform ziarului Adevărul.ro, parlamentarul egiptean a justificat astfel această propunere dementă: „Suntem o populaţie a cărei bărbaţi suferă de slăbiciune sexuală, ceea ce este evident fiindcă Egiptul este printre cei mari consumatori de stimulenţi sexuali pe care doar cei slabi îi folosesc. Dacă oprim (MGF-ul), vom avea nevoie de bărbaţi puternici şi nu avem astfel de bărbaţi.”

În ciuda faptului că această procedură este ilegală în ţara sa încă din 2008, un studiu asupra problemelor de sănătate ale cetăţenilor egipteni efectuat în 2015 a găsit că nouă din 10 femei egiptene cu vârstele între 15 şi 49 au efectuat procedura, care în anumite zone este făcută tradiţional în timpul pubertăţii. (Adevarul.ro)

Cu alte cuvinte, burka nu le este suficientă acestor primitivi. Vor și mutilare sexuală…

Dar oare nu ar fi mai bine și mai firesc ca toți musulmanii din Egipt care gândesc așa să fie castrați, pentru a nu mai fi supuși tentației și a nu mai păcătui? Și când te gândești că mulți oameni cu o astfel de mentalitate colonizează Europa, la chemarea Angelei Merkel!

Adrian Albu

 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

5 Comments on Parlamentar egiptean: “Femeile ar trebui mutilate genital pentru a ține în frâu slăbiciunea sexuală masculină”. Dar nu mai bine s-ar castra el?!

  1. Eu le-as propune sa bea cat mai des ceai de tei si adio femei. Mai am o propunere, sa nu ne mai trimeata imigranti ci imigrante in Europa. Am o banuila cu musulmanii asti, cred ca le place sa se “joace” intre ei si ai cam incurca ele.

  2. Nu spuneti tot despre aceasta procedura:
    dupa ce se efectueaza, femeia este CUSUTA. Ca sa faca sex si, copii, trebuie taiata si cusuta la loc! la fiecare nastere, ea va fi taiata si cusuta la loc.
    ce cuvinte ar putea descrie in totalitate suferinta tuturor acestor femei?
    acestea sunt pretentiile genului de barbati spre care criminalii acestia de natiuni imping fetele noastre, cu astia vor astia ca noi sa ne incuscrim!…

  3. Poate că respectivul nene nu a auzit de Osiris, Horus, Isis (nu organizaţia aia de pomină), cred că vin toate din aceeaşi zonă şi sînt utilizate de “fraţi” în ritualurile lor! În altă ordine de idei, poate că tot acel IDIOT nu a auzit de Rosarium Conivnctio Sive Coitus – sau, mai pe de-a dreptul, de sexualitatea sacră – pentru el e “haram”.

  4. In toata Africa de Nord si Centrală se practica circumcizia la femei, inclusiv la creștini in tari ca Ethiopia sau Tanzania Am stat ani de zile in Africa de vest centrală si de est si toate femeile cu care m-am culcat au fost ,,taiate” de părinți de mici. Egiptul nu e o excepție.
    Într-adevăr circumcizia reduce plăcerea sexuală la femei, da nu vad cum ar putea reduce libidoul bărbaților. E zona cu cea mai mare creștere de populație de pe glob. Cu alte cuvinte ,,masculii” de acolo au instincte primare, dorm, mănâncă si se reproduc, li se rupe ca fetele sunt tăiate.

  5. Mai bine le trimite la noi si vom avea grija de ele ?

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii