Cunoaste lumea

Noutăți

Lingvistică: Despre limba geto-dacilor…

  •  
  •  
  •  

Majoritatea limbilor lumii nu au articol hotărât sau nehotărât, deşi în multe din ele se simte nevoia de a exprima ideea de definit după cum vom arăta mai jos. Cu toate acestea, marea majoritate a limbilor indo-europene moderne din Europa au articol hotărât şi nehotărât, cu excepţia limbilor slave şi baltice, deşi limbile baltice exprimă lingvistic ideea de definit în anumite situaţii.

Dintre limbile slave doar bulgara şi macedoneana au articol, atât cel hotărât cât şi cel nehotărât care au apărut sub influenţa limbii stră-române (traco-ilire) care înainte de venirea slavilor (începând cu secolul VII) în Balcani era vorbită peste tot la sud de Dunăre.

În afara familiei indo-europene, articolul hotărât este bine reprezentat în limbile semitice, în special, în ebraică, aramaică şi arabă.

Latina nu avea nici articol hotărât, nici nehotărât

Dintre limbile antice indo-europene din Europa, greaca şi traco-daca aveau articol hotărât, dar nu şi nehotărât. Vom reveni cu detalii mai jos. Latina nu avea nici articol hotărât, nici nehotărât.

Probabil că limbile celtice antice aveau şi ele articol, din moment ce limbile celtice de azi, atât cele din grupul-Q (irlandeza şi scoţiana), cât şi cele din grupul-P (cymrica vorbită în Ţara Galilor) au articol hotărât. De asemenea, limbile germanice au atât articol hotărât, cât şi nehotărât.

După această privire de ansamblu, să revenim cu anumite detalii. Aşa cum am menţionat deja, greaca veche avea articol hotărât, dar nu şi nehotărât, deşi, în anumite situaţii, ideea de indefinit era exprimată prin: –tis (masc.), –tis (neut.), –ti(fem.) „un (o) anume”, în timp ce greaca modernă are articol nehotărât dezvoltat din numeralul unuenas (masc.), mia (fem.), ena (neut.). Articolul hotârât în greacă este: o (masc.), e (fem.), to (neut.).

În ceea ce priveşte limba traco-dacă, aşa cum poate fi ea cunoscută din descifrarea plăcuţelor de la Sinaia, avea articol hotărât, în general post-pus –le (li) la singular, –li la plural, forme similare cu iloila „acela, aceea” (mai apropiate fiind formele colocviale ălaaia din româna de azi). Deşi traco-daca are numeralul ununu acesta nu pare să funcţioneze şi ca articol nehotărât ca în româna de mai târziu, deşi va fi putut fi şi articol nehotărât.

În albaneză avem articol hotărât post-pus (-u (masc.), –a (fem), precum şi articol nehotărât (nje). Forma articolului hotărât feminin este identică cu forma echivalentă din limba română.

Cum am arătat deja, limbile slave nu au articol, cu excepţia limbilor bulgară şi macedoneană.

Limbile balcanice au multe caracteristici comune, deşi fac parte din grupuri de limbi diferite. În bulgară avem edin „un, o” şi –ta care este articol hotârât post-pus. În macedoneană avem –ot (masc.), –ta (fem.), –to (neut.), precum şi eden ‘un, o’, situaţie similară cu bulgara, dar nu identică.

Limbile celtice au articol hotărât an (atât în irlandeză, cât şi în cymrică), dar nu şi articol nehotărât.

Limbile germanice au articol hotărât dezvoltat din pronumele demonstrativ ca şi în limbile romanice şi în limba greacă, cât şi în traco-dacă. Limbile scandinave, spre deosebire de celelalte limbi germanice, au articlolul definit post-pus ca în limbile balcanice sau ca în limba bască.

Limbile romanice au toate, de asemenea, atât articol hotărât, cât şi nehotărât, deşi latina, cum am spus deja, nu avea pe niciunul din ele. Cu toate acestea, limba etruscă pare să-l fi avut, fiind similar cu cel din traco-dacă şi limbile romanice.

Lingvistul american Mel Copeland a făcut propria sa descifrare a textelor etrusce şi arată că limba etruscă era destul de apropiată de latină şi alte limbi italice, în ciuda opiniei generale cum că etrusca este o limbă singulară, fără afiliere lingvistică.

În urma unui studiu atent al lucrării lui Mel Copeland, am ajuns la concluzia că descifrările făcute de el sânt, în principiu, corecte.

După cum am precizat deja, limba bască are şi ea ambele tipuri de articole: –a (articol hotărât) ca în gizon-a „bărbatul” şi bat (articol nehotărât), fără diferenţe de gen.

Pe de altă parte, în cazul limbii sârbo-croate sau al limbilor baltice, la unele substantive însoţite de adjectiv, ideea de definit sau indefinit este exprimată, în anumite situaţii (cum este cazul, în croată, nov grad „un oraş nou”, novi grad „oraşul nou”) sau în lituaniană balta kniga „carte albă”, baltoji kniga „cartea albă” sânt forme incipiente de a exprima ideea de definit.

În afara famliei indo-europene, limbile semitice din familia afro-asiatică au articol hotărât: ha– în ebraică, al– în arabă.

În arabă articolul definit poate însoţi atât substantivul, cât şi adjectivul care îl determină ca în al-kitab al-kabir „carte-a cea (a) mare”, situaţie similară cu limba română. Desigur că este vorba de dezvoltări independente.

În alte limbi ideea de definit se poate exprima prin anumite desinenţe care modifică verbul (ca în maghiară), sau substantivul în poziţia de complement direct (ca în limba turcă), dar nu se poate vorbi în aceste limbi de articol hotărât.

Mai aproape de distincţia articol hotărât/articol nehotărât se situează japoneza, care foloseşte particula wa ca să indice starea de definit şi particula ga să indice pe cea de indefinit.

Prin urmare, articolul hotărât şi cel nehotărât se găsesc într-un număr restrâns de limbi, anume în unele grupuri de limbi indo-europene moderne din Europa, în unele limbi semitice, precum şi în bască.

Pe de altă parte, este de presupus că articolul hotărât a apărut înaintea celui nehotărât, aşa cum reiese dintr-o serie de limbi care au articol hotărât, dar nu şi nehotărât.

Este firesc să fie aşa din moment de ideea de definit trebuie exprimată, pe când cea de nedefinit este conţinută în starea originală, nudă a substantivului.

Avem aici în vedere, în primul rând, greaca veche, traco-daca, limbile celtice moderne, dar şi unele limbile semitice antice sau contemporane care au doar articol hotărât. Se poate emite şi ipoteza că articolul hotărât a apărut în limbile indo-europene din Europa, mai întâi în arealul traco-iliro-celtic.

Se poate emite ipoteza că greaca veche a putut să fie influenţată de traco-iliră în acest sens sau l-a dezvoltat individual, iar limbile germanice să fi fost influenţate de limbile celtice vechi cu care au fost în contact în antichitate.

Cercetări aprofundate sânt necesare pentru a valida sau infirma această ultimă ipoteză.

 Articolul hotărât în limba traco-dacă

Cercetătorii care s-au ocupat de descifrarea tăbliţelor de la Sinaia au identificat forme ale articolului hotărât de foarte multe ori în textele dacice de pe tăbliţe.

Articolul hotărât în limba dacă este foare apropiat de cel din româna de azi, astfel încât nu mai există nicio îndoială cu privire la originea articolului hotărât din limba română.

Astfel articolul hătărât lo se găseşte de câteva zeci de ori pe mai bine de 20 de următoarele plăcuţe, cel cu sens de  „cel care” pe două plăcuțe, cel cu sens de „al, ai, ale” pe 11 plăcuțe și, în fine, cel cu sensul „de la” pe 4 plăcuțe). Dacicul lo este în general antepus, dar există şi forme post-puse precum –le, ca şi în ziua de azi (vezi –le ultra).

De multe ori stă în cazul genitiv, ca şi în româna actuală. În afara tăbliţelor de la Sinaia articolul lo, antepus şi în cazul genitiv, apare pe o placă funerară descoperită la Tomis, cu imaginea unei femei şi următoarea inscripţie cu aceleaşi caractere cu care sânt scrise şi textele plăcuţelor: ΑΝΤΙΓΟΝΑ ΛΟ ΥΛΟΖΑΝΙΣ (ANTIGO­NA LU LOZANIS), unde LU este acelaşi articol hotărât întâlnit pe tăbliţele de la Sinaia.

Cu alte cuvinte, inscripţia este în limba dacă, nu în greacă, şi poate fi înţeleasă de orice vorbitor de limbă română din zilele noastre. Acest exemplu este încă o dovadă vie că plăcuţele de la Sinaia nu sânt falsuri.

-le (li) „articol hotărât” postpus care apare în forma songe-li ‘sânge-le’ (76) ca formă de singular, dar şi ca formă de plural în gloatele „vorbele” aici cu valoare de plural, ca în româna de azi.

li „articol hotârât, formă de plural” (127) în expresia tato li onghio „din toate părţile”. În acest caz, articolul hotărât la plural este antepus, nu postpus ca în româna actuală, deşi aici există excepţii. În acest caz, forma de plural li (din forma de singular lo) fiind ante-pusă, indică faptul că funcţiile articolului hotărât în limba traco-dacă erau în proces de dezvoltare.

Prin urmare, spre deosebire de latină, limba traco-dacă, avea articol hotărât.  Articolul hotărât a devenit post-pus din momentul în care determinanţii substantivului au devenit în majoritatea covârşitoare a cazurilor postpuşi, la un moment dat în daca târzie sau în proto-română.

În traco-dacă determinanţii sânt de cele mai multe ori antepuşi, spre deosebire de româna actuală (cf. malio gheto „geţii mici”, mairo viro „marele bărbat”, etc.).

Concluzii

Din cele arătate mai sus, putem trage concluzia că articolul hotărât a apărut sporadic la un moment dat, în anumite limbi, începând din antichitate.

În limbile antice articolul hotărât exista în traco-iliră, în greacă, în limbile semitice ebraică şi aramaică, în limba etruscă şi, probabil, în limbile celtice. Se pune astfel întrebarea cum a apărut articolul hotărât.

Având în vedere situaţia acestuia în limbile actuale din Balcani, putem spune că articolul hotărât a apărut la un moment dat într-o anumită limbă, ca apoi să se răspândească şi în alte limbi învecinate, de obicei prin bi-lingvism în zonele de contact.

(Din „Adevăruri incomode despre limba română” de Mihai Vinereanu, Editura Uranus, București, 2018 – fragment)

 

 

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii