Cunoaste lumea

Noutăți

Operații pe creier efectuate acum circa 6.000 de ani. 11 dintre cei 13 „pacienți” au supraviețuit procedurii!!!

  •  
  •  
  •  

O descoperire arheologică de excepție a fost efectuată de către cercetătorii în Rusia. Aceștia au găsit în sud-vestul țării cranii vechi de 6000 de ani, găurite cu o precizie destul de bună. Potrivit arheologilor, 11 din cei 13 „pacienți” descoperiți cu astfel de găuri în spatele craniului au supraviețuit misterioasei proceduri, care cel mai probabil făcea parte dintr-un ritual străvechi de inițiere. Găurile aflate în partea centrală din spatele craniului, a fost probabil aplicată persoanelor fizice care aveau un anumit statut social în epoca bronzului.

craniu1
Aceste cranii un fost operate în aceeași locație, lângă linia mediană a craniului, într -unul dintre cele mai sensibile zone ale noastre”, se arată în raportul cercetării publicat recent în revista americană Journal of Physical Anthropology. Chirurgii antici au efectuat aceste operații pe oameni tineri, în putere, atât bărbați cât și femei, cu vârste cuprinse între 10 și 40 de ani.

craniu2

Anul trecut oamenii de știință au încercat să recreeze intervențiile chirurgicale pe creier efectuate de strămoșii noștri, aste în încercarea de a înțelege remarcabile tehnici medicale care existau în urmă cu mii de ani… Medicul rus Aleksei Krivoshapkin a efectuat „o intervenție chirurgicală” de pionierat pe un craniu modern, folosind doar echipamentele disponibile pentru medicii antici care operau înainte în acele timpuri.

Procedura a fost realizată în conformitate cu metodele antice utilizate în Munții Altai pe craniul unei femei care a murit din cauze naturale, cu puțin timp înainte, a scris la acea vreme Siberian Times. Printre concluziile remarcabile făcute de Institutul de Arheologie și Etnografie din Novosibirsk a fost descoperirea că medicii care au trăit acum mii de ani au avut cunoștințe remarcabile pentru a efectua astfel de proceduri, erau mult mai bine pregătiți și dotați și decât un medic din secolul al XIX-lea. Profesorul Krivoshapkin a avut nevoie de exact 28 de minute pentru a recrea procedura chirurgicală pe un craniu modern.

sursa: dailymail.co.uk

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

2 Comments on Operații pe creier efectuate acum circa 6.000 de ani. 11 dintre cei 13 „pacienți” au supraviețuit procedurii!!!

  1. Hm… Astfel de descoperiri te fac sa te intrebi daca nu cumva nivelul cunoasterii acelor civilizatii era cu mult peste nivelul nostru de intelegere.

  2. cetățeanul tulburat // 12 mai 2016 at 7:23 // Răspunde

    Gaura aia numai a operație pe creier nu arată, mai degrabă ar putea fi o gaură dată care ajuta la procesul de mumificare!!!

Lasă un răspuns la cetățeanul tulburat Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii