Cunoaste lumea

Noutăți

Oficiali chinezi: ”Crocodilul financiar” Soros a declarat război Chinei

  •  
  •  
  •  

După ce a prăbușit Banca Angliei și a fost acuzat în parte și pentru criza financiară ce s-a abătut asupra Asiei în anii 1990, George Soros stârnește temeri Băncii Populare Chineze și conducerii de la Beijing, ne spune Cotidianul.ro

”Războiul declarat de Soros yuanului și dolarului din Hong Kong nu poate reuși – despre asta nu poate fi nicio îndoială”, scrie în cotidianul Poporului unul dintre funcționarii guvernamentali chinezi. Soros este numit ”crocodil financiar” care ”a declarat public război Chinei” și este acuzat de ”volatilitatea crescută și de instabilitatea piețelor financiare”.

Și mai dură este agenția de presă China Nouă. ”Speculațiile necugetate și operațiunile vicioase vor fi mult mai costisitoare și poate vor avea și consecințe legale”. ”Așa cum s-a dovedit în cazul ratei de schimb a yuanului, guvernul chinez are suficiente resurse și pârghii politice pentru a menține situația economică generală sub control și pentru a face față oricăror provocări externe”, mai scrie agentia.

Analiștii economici spun că, în ciuda eforturilor guvernului de la Beijing, afirmațiile lui Soros pot afecta puternic starea de spirit a piețelor, un element la fel de important ca și cotațiile bursiere.

Articolul integral aici: Cotidianul

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

3 Comments on Oficiali chinezi: ”Crocodilul financiar” Soros a declarat război Chinei

  1. da bine cum sa nu , un mort acuma destabilizeaza china, sarmana china nu mai poate de frica incepe sa faca pe ei de frica. au incercat si americanii , ei incearca mereu fara reusite , noroc cu mortul acum care baga spaima in chinezi.

  2. E o gluma,ungurul-evreu isi va rupe dantura falsa,china e e ceamai puternica natiune a lumii in prezent!Desi pe plan mondial ne se recunoaste acest lucru

  3. ati auzit de atentate teroriste in china? eu nu

Lasă un răspuns la alex Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii