Noutăți

Oamenii de ştiinţă încearcă să acceseze un portal către o dimensiune paralelă, versiunea în oglindă a lumii noastre

O echipă de oameni de ştiinţă de la Laboratorul Naţional Oak Ridge din Tennessee speră să acceseze un portal către o dimensiune paralelă, o posibilă versiune în oglindă a lumii noastre. Aceştia au construit deja echipamentul pe care urmează să-l testeze în această vară – şi care ar permite o primă incursiune într-un univers paralel care l-ar putea oglindi în mare măsură pe al nostru.

Proiectul aparţine fizicienei Leah Broussard care a recunoscut săptămâna trecută, într-un interviu pentru NBC, că ideea de a scoate la lumină o lume în oglindă e „cam sărită de pe fix”, relatează The Independent.

Cercetătoare descrie portalul ca pe o „oscilaţie” ce ar putea conduce către „o materie în oglindă”. Experimentul presupune trimiterea unui fascicul de particule subatomice de-a lungul unui tunel de 15 metri: acesta va trece pe lângă un magnet puternic şi va ajunge la un zid impenetrabil.

Transformarea unora dintre particule în versiuni în oglindă ale lor le va permite să treacă prin zid, ceea ce ar furniza o primă dovadă a unei lumi care ar oglindi-o pe a noastră, potrivit NBC NEWS.

Deşi ipoteza pare scoasă din filmele SF, nu este nicidecum una nouă. De-a lungul timpului oamenii de ştiinţă au tot spus că un univers în oglindă invizibil s-ar putea afla în spatele unei serii de rezultate anormale observate începând din anii 90: atunci cercetătorii în fizica particulelor măsurau timpul de dezintegrare a neutronilor după ce erau extraşi din nucleul unui atom.

În două experimente separate, oamenii de ştiinţă au observat că neutronii, în loc să degradeze şi să se transforme în protoni în acelaşi ritm – dat fiind că ei nu se deosebesc unii de alţii – aşa cum era de aşteptat, ei aveau timpuri de dezintegrare diferite.

Într-un experiment, neutronii în stare liberă au fost captaţi de câmpuri magnetice şi prinşi în dispozitive ermetice, iar în celălalt au fost detectaţi în urma emisiei unor fascicule de protoni dintr-un reactor nuclear – aceştia din urmă au rezistat în medie 14 minute şi 48 de secunde – cu nouă secunde mai mult decât cei din dispozitivele ermetice.

Ar putea părea o diferenţă infimă, dar descoperirea i-a tulburat pe oamenii de ştiinţă.

Existenţa unei lumi în oglindă furnizează o explicaţie verosimilă şi anume că există două vieţi separate ale neutronilor, astfel încât circa unul la sută dintre neutroni trece bariera dintre realitatea noastră şi lumea în oglindă înainte să revină şi să emită un proton detectabil.

Citeste mai mult: Adevărul


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Oamenii de ştiinţă încearcă să acceseze un portal către o dimensiune paralelă, versiunea în oglindă a lumii noastre

  1. Ion Duduveică // 14 iulie 2019 at 16:37 // Răspunde

    … Nu am nimic de spus, decât că sunt fascinat de articolele și subiectele prezentate de voi!… Vă urmăresc continuu… Mulțumesc mult!… Să aveți zile minunate!… Dudu…

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii